DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște valoarea acestuia. 3. (În Evul Mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma.

diplomă sf [At: CANTEMIR, HR., 131 / A și: diplomă / V: (îvr) diplom sn, ~mat sn, deplomată / E: fr diplôme, lat diploma, ngr δίπλωμα] 1 (Înv) Act prin care se acordă cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii sau drepturi. 2 (Pex) Act oficial prin care se adeverește, se constată sau se preconizează un fapt, un drept, o obligație. 3 Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 4 (Îs) Lucrare de ~ Lucrare pe baza căreia studenții obțin diploma la sfârșitul studiilor. 5 (Rar) Examen susținut în vederea obținerii unei diplome (3). 6 (Șîs ~ de onoare) Act eliberat unui premiant, unui participant la o expoziție, la un concurs etc. prin care i se recunoaște valoarea deosebită a acestuia. corectată

DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc. 2. Act eliberat unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște calitatea deosebită a lucrărilor expuse sau a rezultatelor obținute de acesta. 3. (În evul mediu) Act prin care se acorda cuiva un titlu de noblețe, anumite privilegii etc. – Din fr. diplôme, lat. diploma.

DÍPLOMĂ, diplome, s. f. 1. Act eliberat de o instituție de învățămînt, de o comisie de examinare etc. care certifică pregătirea profesională a unei persoane și îi dă dreptul să poarte un titlu. Diplomă de stat. ▭ Mi-am adus aminte că... ăl mai bun prieten al meu se ofilește cu diploma în buzunar, într-o casă boierească. CAMIL PETRESCU, T. I 40. A dobîndit diploma de doctor în medicină. GHICA, S. 159. Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase, cum el zicea, Prin țări care niciodată Nu au figurat pe hartă. ALEXANDRESCU, P. 175. 2. Act eliberat unui participant la o expoziție sau la un concurs, prin care se recunoaște calitatea deosebită a lucrărilor expuse sau a probelor date. V. distincție, premiu. 3. (În orînduirea feudală și capitalistă) Act prin care se acordă un titlu de noblețe sau anumite privilegii; hrisov, uric, zapis. Nu erai comandant de fregată decît răpind acest drept unui tînăr meritos care nu avea privilegiul d-tale de a se fi născut cu diploma de nobil tipărită pe spate. CAMIL PETRESCU, T. II 204. Familia Coresilor, originară din Chios... a obținut diplome de la voievozii romîni. ODOBESCU, S. I 360. Lord Paget, vei primi astăzi diplomele de baron. NEGRUZZI, S. III 328.

DÍPLOMĂ s.f. 1. Act prin care o instituție de învățământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc. ♦ Act care se eliberează unui premiat, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziție etc.) 2. Act de înnobilare, de acordare de privilegii; hrisov. ♦ Cartă regală, bulă pontificală, titlu, document. [Cf. fr. diplôme, it., lat., gr. diploma].

DÍPLOMĂ s. f. 1. (în evul mediu) act de înnobilare, de acordare de privilegii. 2. act prin care o instituție de învățământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc. ◊ act care se eliberează unui premiant, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziție etc.). (< fr. diplôme, lat. diploma)

DÍPLOMĂ ~e f. 1) Document prin care se certifică faptul că o persoană are o calificare profesională ce îi dă dreptul să poarte un anumit grad sau titlu. 2) Document de distincție pentru merite deosebite obținute de un participant la un concurs sau la o expoziție. 3) ist. Act prin care se acorda sau se recunoștea un drept sau un privilegiu. /<fr. diplôme, lat. diploma

diplomă f. 1. document vechiu stabilind un drept sau privilegiu: diploma bărlădeană din anul 1134; 2. act conferit de o Facultate și constatând capacitatea unei persoane care și-a trecut examenele: diplomă de bacalaureat, de licențiat, de doctor.

* díplomă f., pl. e (ngr. și vgr. diploma, d. vgr. diplóo, îndoĭesc; lat. it. diplóma. Cp. cu diptice). Certificat, atestat superior acordat de o școală superioară, o universitate, o societate: diplomă de doctor. Act, document oficial vechĭ care acordă un privilegiŭ: a descifra diplome. Chim. Un fel de vas cu părețiĭ dupli între care se introduce apă și se încălzește așa ceĭa ce e pus în recipientu interior. – Și -ómă, cu acc. maĭ noŭ.

diplomat³ sn vz diplomă

díplomă (di-plo-) s. f., g.-d. art. díplomei; pl. díplome

díplomă s. f. (sil. -plo-), g.-d. art. díplomei; pl. díplome

diplomă

diplomă.

DÍPLOMĂ s. (astăzi rar) atestat, (fam. și depr.) patalama. (A obținut o ~ de studii.)

DIPLOMĂ s. (astăzi rar) atestat, (fam. și depr.) patalama. (A obținut o ~ de studii.)

DIPLOMA IOANIȚILOR, privilegiu acordat în 1247 de regele Ungariei, Bela IV, cavalerilor ioaniți instalați în reg. Dunării de Jos pentru apărarea regatului împotriva tătarilor. Actul menționează, în reg. dintre Carpați și Dunăre, formațiunile statale românești conduse de Ioan, Farcaș, Litovoi și Seneslau, precum și Țara Hațegului în Transilvania.

DIPLOMA LEOPOLDINĂ, act emis în 4 dec. 1691 de împăratul Leopold I de Habsburg în scopul reglementării raporturilor dintre Transilvania și Imp. Habsburgic și a statuării principiilor de guvernare a provinciei. Completată în 1693, D. L. realizează, în esența ei, garanția necesară obținută de stările Principatului pentru păstrarea autonomiei Transilvaniei până în 1867. D. L. se mai numesc și cele două acte emise de împăratul Leopold I în 1699 și 1701 privitoare la unirea religioasă a unei părți a românilor ortodocși din Transilvania cu Biserica romano-catolică.

diplomă, diplome. s. f. (intl.) sentință de condamnare.