DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri-dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Lat. *demanitia.

DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f., adv. 1. S. f. Partea de la început a zilei (din zori până la prânz). ◊ Loc. adj. și adv. De dimineață = a) (care are loc) în partea de la început a zilei, în zori, (foarte) devreme; b) (care are loc) din momentul când începe ziua, de când se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. ◊ Loc. adv. (Pop.) În faptul dimineții = în zori de zi. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (pop.) dimineața bună! formulă de salut, la întâlnire, în timpul dimineții. A umbla cu bună dimineața = a) a umbla cu colindul în dimineața (sau în ajunul) Crăciunului; b) (glumeț și ir.) a umbla fără treabă (pe la vecini). 2. Adv. (În forma dimineața) În timpul dimineții (1). ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp „azi”, „mâine”, „poimâine”, „ieri”, „alaltăieri”) Plouă de ieri dimineață. ♦ În fiecare dimineață (1). ♦ (În forma dimineață precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare” și uneori de prep. „de”) Mai (sau foarte) devreme. – Din loc. adv. de⁴ *mâneață (< lat. *manitia). Cf. (pentru formă) deseară.

DIMINEÁȚĂ, dimineți, s. f. Partea de la început a zilei (din zori pînă la prînz). Dimineața ardea sub răsăritul roșu și plin al soarelui. PREDA, Î. 143. Un soare superb anunță dimineața. SAHIA, N. 27. Mi se înfățișează, fîlfîind în văzduhul senin al unei dimineți de primăvară, zboruri albe de porumbei. M. I. CARAGIALE, C. 72. Căci era boboc de trandafir din luna lui mai scăldat în roua dimineții. CREANGĂ, P. 276. ◊ Fig. Cred în dimineața acestui început Și-n flamura întinsă spre luminosul mîine. TULBURE, V. R. 26. Se stinge-n mine A iubirii dimineață. ISAC, O. 31. Mă-ntunec și îngheț Cînd tu te pierzi în zarea eternei dimineți. EMINESCU, O. I 114. ◊ Loc. adj. De dimineață = care se petrece în partea de la început a zilei. Însuratul de tînăr și mîncarea de dimineață n-au greș. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Loc. adv. De dimineață = a) (uneori precedat de adverbele «foarte», «tare», «cît»,«cît mai», «așa» etc.) în momentul cînd începe ziua, cînd se face ziuă, în zori, dis-de-dimineață, (foarte) devreme. Mîine de dimineață slobod cireada în luncă. GALACTION, O. I 46. Eu m-am deprins să mă scol de dimineață. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. La drum e bine să pornești cît de demineață, iar sara să poposești devreme. CREANGĂ, P. 115. Cine te-au trezit așa de dimineață? NEGRUZZI, S. I 146; b) din momentul cînd începe ziua, de cînd se face ziuă. Ziua bună se cunoaște de dimineață. Spre dimineață = aproape de dimineață. Cam de obicei, spre dimineață, se lăsa cu bătaie. M. I. CARAGIALE, C. 61. (Rar) De cu dimineață = de cînd se face ziuă, dis-de-dimineață. Am trecut de cu dimineață pe la dînsul. C. PETRESCU, R. DR. 129. În faptul dimineții = în zori de zi. În faptul dimineții ciocîrlia începu să cînte. ISAC, O. 222. Mergi, dragă, cîntînd vesel ca paserea ușoară Ce-n faptul dimineții din cuib la ceruri zboară. ALECSANDRI, P. I 139. ◊ Expr. Bună dimineața! sau (popular) dimineața bună! formulă de salut. A umbla cu bună-dimineața = a) a umbla cu moș-ajunul; b) (glumeț și ironic) a umbla fără treabă de la un vecin la altul. ◊ Compus: (Bot.) bună-dimineața = zorea. ♦ (Adverbial) a) (în forma dimineața) În timpul dimineții. Dacă plecăm la miezul nopții, tocmai bine ajungem dimineața în oraș. DAVIDOGLU, O. 51. Dimineața, pînă-n zori, Va pleca cel mai viteaz dintre feciori. BENIUC, V. 142. Vîrgolici trebuia să sosească de la Neamț cu diligența de 8 dimineața. HOGAȘ, DR. II 131. ◊ (Urmat de adjective demonstrative) Știam c-ai să vii dimineața asta la mine! IBRĂILEANU, A. 93. ◊ (În forma dimineață, după adverbele de timp «azi» sau «astăzi», «mîine», «poimîine», «ieri», «alaltăieri») Noi stăm cu zăvoarele trase de azi dimineață. CAMILAR, N. I 72. Sufletul mi-a ieșit ieri dimineață alergînd după el. SEBASTIAN, T. 24. b) (În forma dimineața) În fiecare dimineață. Bietul doctor mi-a recomandat un litru de lapte de capră dimineața. CAMIL PETRESCU, B. 195. c) (În forma dimineață, precedat de adverbele «mai» sau «foarte», «tare») Mai (sau foarte) devreme. Se socotea cum ar face să scape a doua zi mai dimineață cătră Păuna Mare. SADOVEANU, P. M. 142. ◊ (Urmat de «tare») Cînd ieșise din ogradă, dimineață tare, pusese în portiță un băț, semn că nu-i nimeni acasă. CAMILAR, TEM. 130.

DIMINEÁȚĂ ~éți f. Interval de timp între zori și până la prânz; prima parte a zilei. ◊ De ~ (de) la începutul zilei. Spre ~ înainte de a se zori. În faptul ~eții în zori de zi. Mai de ~ mai devreme. [Sil. -nea-] /cf. it. domani, fr. demain

dimineață f. timpul de când răsare soarele până la amiazi. [Lat. *DEMANITIA (din MANE, dimineață)].

dimineáță f., pl. ețĭ (vechi demă-, demî-, demineață, și mîneață, d. mine). Timpu cînd răsare soarele. Pin ext. Timpu de la răsăritu soareluĭ pînă la amează Azĭ dimineață, dimineața zileĭ în care sîntem. Buna dimineața (îld. bună dimineață, subînț. îțĭ doresc), formulă de salutare dimineață. Des de dimineață. V. dins. Adv. Dimineața, în timpu diminețeĭ.

demăînreáță sf, av vz dimineață

dimineața [At: PSALT. HUR. 46^r/13 / V: (rar) mân~, mneață, neața, (îrg) demen~, dem~, (înv) demăin~, demăînreață,^[1] demănreață, demăreață, demân~, dimen~, dămin~, dăminiață, deasneață, demeniată, demneață, dieminiață^[2], dieiniață, dâminiață, dminiață, dumineață, mineață, (îvr) demăn~, domin~, măneață / Pl: ~ți, (rar) ~țe / E: ml de + manitia] 1 sf Partea de început a zilei, din zori până la prânz. 2-3 sf (Îljv) De ~ (Care are loc) în partea de la început a zilei. 4-5 sf (Îal) (Foarte) devreme. 6-7 sf (Îal) (Care are loc) din momentul începerii zilei. 8 sf (Îlav) În (sau din) faptul dimineții În zori de zi. 9 sf (Îlav) În (sau pe) toată ~ța (sau diminețile) În fiecare zi. 10 sf / (Îlav) În (sau de) bună ~ sau ~ bună Dis-de-dimineață. 11 sf (Îlav) Cu (sau de cu) ~ De când se face ziuă. 12 sf (Îe) A umbla cu bună ~ța A umbla cu colindul în dimineața (1) sau ajunul Crăciunului. 13 sf (Gmț; îae) A umbla fără treabă pe la vecini. 14 sf (Arg; îae) A intra pe fereastră devreme cu intenția de a fura ceva. 15 sf (Mun; îe) A fi (sau a umbla) cu două dimineți A fi prefăcut. 16 sf (Bot; îc) Bună-~ Zorea (Convolvus tricolor). 17 sf (Bot; îac) Volbură (Convolvus arvensis). 18 sf (Bot; îac) Zorele (Ipomoea purpurea). 19 sf (Bot; îac) Zorele (Pharbitis hederacea). 20 sf (Fig) Trezire la o viață nouă. 21 sf (Fig) Schimbare în bine. 22 sf (Fig) Reviriment. 23 sf (Fig) Perioada tinereții. 24 av (Îf dimineața) În timpul dimineții (1). 25 av În fiecare dimineață (24). 26 av (Precedat de adverbele „mai”, „foarte”, „tare”, „prea” și uneori de prepoziția „de”) Mai (sau foarte) devreme. 27 av (Precedat de adverbele de timp „azi”, „astăzi”, „mâine” etc.) În timpul dimineții (1) fiecărei unități temporale exprimate de adverbele respective. corectată

mneață sf vz dimineață

dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți

dimineáță s. f., g.-d. art. diminéții; pl. diminéți

dimineață, -nețe.

búnă dimineáța (formulă de salut) adj. + s. f. art.

de dimineáță loc. adv.

STEAUA DIMINÉȚII s. v. luceafărul de dimineață.

steaua dimineții s. v. LUCEAFĂRUL DE DIMINEAȚĂ.

dimineáță (-éțe), s. f. – Partea de început a zilei, cuprinsă între răsăritul soarelui și prînz. – Mr. dimineață, dumneață, megl. dimineațata, istr. demaręțę. Lat. mane (Pușcariu 1083), fie prin intermediul unei compuneri *de mane cu suf. -eață (Pascu, Suf., 29; Iordan, Dift., 56), fie de la un lat. *demanities sau *demanitia (Lambrior 100; Candrea-Dens., 1117; REW 2458; Tiktin; Candrea). Compunerea *de mane este atestată de it. domani, fr. demain, cat. dema. Rezultatul normal a fost demîneață (sec. XVI-XVII), care a suferit apoi o asimilație. Comp. disdedimineață (înv., dinz(i)dedimineață), adv. (din zori), se consideră ca fiind compus cu *de ipso, cf. ins, adins (Pușcariu 504; Tiktin; Candrea; Scriban). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112 și REW 2458 au preferat mai apoi cu de zi de dimineață. Mai curînd este ultima urmă a unui cuvînt dispărut, dis, conservat în mr. dis „jumătate” (< lat. divisus, după Pascu, I, 76), cf. mr. tu disa di cale „la jumătatea drumului”. În acest caz, dis de dimineață ar însemna „la mijlocul dimineții”, cu semantismul alterat modern. Cf. disdenoapte (var. dins(ă)denoapte), care apare, ca dis(de)dimineață, în sec. XVII.

DIMINEAȚĂ. Subst. Dimineață, diminecioară (dim.). Zori, zori de zi, zorii zilei, zare, faptul zilei, lumea albă (pop.), murg (rar), auroră; ivirea zorilor, zorit (rar), revărsat, revărsatul zorilor, revărsatul zilei, revărsat de zori, revărsat de ziuă, crăpatul zilei (de ziuă), răsărit, răsărita soarelui (înv. și pop.). Adj. De dimineață, matinal; zorin (poetic). Vb. A se face ziuă, a se lumina de ziuă, a se crăpa de ziuă, a da în fapt de zi, a se îngîna ziua (soarele) cu noaptea, a se revărsa de ziuă, a se zori (pop.), a se ivi zorile, a se revărsa zorile (zori de ziuă), a se crăpa zorii, a (se) zori, a zori de ziuă, a se miji de ziuă, a miji zorile, a se zări zorile; a intrat alba în sat. Adv. Dimineața; de dimineață, dis-de-dimineață, foarte (tare, cît, cît mai, așa) de dimineață, de cu dimineață (rar) spre dimineață, în zori, în zori de zi, în zorii zilei, la zoritul zorilor, în zorii zorilor, la revărsatul zorilor, odată cu zorile, în fapt de zi, în faptul zilei, în faptul dimineții (pop.). V. început, timp.

DIMINEAȚA, cotidian românesc de informații, fundat și condus de C. Mille. A apărut la București (1904-1938, cu întreruperi). Inițial, în 1904, apare sub titlul de „Adevărul de dimineață” (febr.-nov.) și „Dimineața. Adevărul de dimineață” (nov.-dec.). Printre colaboratori: C. Bacalbașa, N. Batzaria, C.C. Costa-Foru, M. Sadoveanu, Z. Bârsan, Radu C. Rosetti, T. Arghezi, G. Galaction, E. Lovinescu.

a nu se spăla pe dinți de dimineață expr. a vorbi obscen.

cu bună dimineața expr. (intl. – d. furturi) comis prin escaladarea unui zid.

hoț de bună dimineața expr. (intl.) spărgător care operează în zorii zilei, pătrunzând în locuințe pe fereastra deschisă de la parterul unei clădiri.

morișca de dimineață expr. (intl., înv.) furtul articolelor vestimentare (în special al blănurilor) comis în zorii zilei.