DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) rus. demonstrațiia.

demonstrație sf [At: MICU, L. F. 143/5 / V: (înv) ~iune, ~trăciune / Pl: ~ii / E: fr démonstration, lat demonstratio, rs демонстрациа] 1 Dovedire, pe bază de argumente, raționamente logice sau exemple concrete, a adevărului sau falsului unui fapt Si: argumentare. 2 Procedeu logic de fundamentare deductivă a adevărului unui enunț. 3 Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 4 Lecție de anatomie, de botanică etc. care servește la demonstrare. 5 Manifestație publică cu caracter politic-social. 6 Exteriorizare a unui sentiment, a atașamentului față de o idee etc. (prin vorbe, fapte și acțiuni). 7 (Îs) ~ de forță Concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida.

DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Dovedire, pe bază de argumente și de exemple concrete, a realității unui fapt; demonstrare, argumentare. ♦ Șir de calcule, de raționamente etc. prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau conținutul unei formule. 2. Procedeu de adâncire deductivă a adevărului unui enunț. 3. Manifestație publică cu caracter politic-social. 4. Exteriorizare a unui sentiment. ♦ Demonstrație de forță = concentrare și desfășurare a unor forțe militare cu scopul de a intimida. – Din fr. démonstration, lat. demonstratio, (3) după rus. demonstrațiia.

DEMONSTRÁȚIE, demonstrații, s. f. 1. Probă a realității (sau a nerealității) unui fapt; demonstrare. Cea mai elementară formă a demonstrației este, în logică, silogismul, adică scoaterea unui adevăr din două premise evidente. ♦ Raționament prin care se dovedește adevărul teoremelor. Demonstrația teoremei lui Pitagora. 2. (Uneori determinat prin «de masă», «de stradă»,«politică») Manifestație de masă cu caracter politico-social. Impresionanta demonstrație de 1 Mai a exprimat cu deosebită tărie voința de pace a poporului nostru. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651. Am aici proclamația... prin care îndemn și cer mulțimii care s-a adunat în fața oștirilor împărătești să vie fără nici un fel de armă, pentru o demonstrație pașnică. CAMIL PETRESCU, B. 163. ♦ (Mil.) Exercițiu militar executat de obicei de cea mai bună subunitate, comandată de cele mai bune cadre, în fața celorlalte subunități, ca model de instruire. 3. Exteriorizare a unui sentiment. Demonstrație de prietenie.

DEMONSTRÁȚIE s.f. 1. Raționament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăți etc. 2. Manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc. ♦ Manifestație de masă cu caracter politic. 3. (Mil.) Exercițiu tactic prin care se urmărește înșelarea inamicului. 4. (Lit.) Procedeu de compoziție constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment etc. [Gen. -iei, var. demonstrațiune s.f. / cf. lat. demonstratio, fr. démonstration].

DEMONSTRÁȚIE s. f. 1. raționament prin care se probează adevărul unei teoreme, al unei judecăți. 2. manifestare, exteriorizare a unui sentiment, a unei atitudini etc. 3. manifestație de masă cu caracter politic. 4. (mil.) exercițiu tactic prin care se urmărește înșelarea inamicului. 5. procedeu de compoziție literară constând în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment. (< fr. démonstration, lat. demonstratio, /3/ rus. demonstrațiia)

DEMONSTRÁȚIE ~i f. 1) Operație de dovedire, pe bază de argumente și de exemple, a evidenței unui fapt. 2) Raționament prin care se dovedește adevărul unei teoreme sau al unei judecăți. 3) Metodă intuitivă de învățământ constând în explicarea unui fenomen prin prezentarea sau producerea lui în fața elevilor. 4) Ieșire în masă a populației în stradă pentru a-și exprima aprobarea sau protestul față de cineva sau ceva; manifestație publică. ~ pașnică. ~ de solidaritate. 5) mil. Manevră cu scopul de a intimida sau de a înșela inamicul. 6) Exteriorizare a unei atitudini sau a unui sentiment. [Art. demonstrația; G.-D. demonstrației; Sil. -ți-e] /<fr. démonstration; lat. demonstratio, ~onis

demonstrațiune sf vz demonstrație

DEMONSTRAȚIÚNE s.f. v. demonstrație.

demonstrați(un)e f. 1. raționament ce probează cu evidență; 2. mărturie exterioară: demonstrațiune de amicie, de respect; 3. lecțiune în care s’arată obiectele de cari se vorbește: demonstrațiune de anatomie; 4. manevră regală spre a înșela pe inamic.

*demonstrațiúne f (f. lat. de-monstrátio, -ónis). Raționament care înlătură orĭ-ce îndoĭală. Semn, mărturie exterioară: demonstrațiune de amiciție, de dușmănie. Lecțiune în care se arată obĭectele despre care se vorbește. Manevră militară p. înșelarea dușmanuluĭ saŭ p. a-l intimida. – Și -áție.

demonstráție (-ți-e) s. f., art. demonstráția (-ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (-ți-i-)

demonstráție s. f. (sil. -ți-e), art. demonstráția (sil. -ți-a), g.-d. art. demonstráției; pl. demonstráții, art. demonstráțiile (sil. -ți-i-)

demonstrație

DEMONSTRÁȚIE s. 1. v. confirmare. 2. v. manifestație.

DEMONSTRAȚIE s. 1. adeverire, arătare, atestare, certificare, confirmare, demonstrare, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor afirmate.) 2. manifestație. (O ~ de amploare a maselor.)

demonstrație (fr. démonstration „descriere”, „expunere”), figură de compoziție care constă în descrierea unui fapt particular, povestirea unui eveniment: o luptă, o furtună etc. (P): Ex.: lupta de la Călugăreni, descrisă de Bălcescu, lupta de la Rovine, din Scrisoarea III de Eminescu, sau furtuna descrisă de C. Hogaș în În Munții Neamțului. În literatura franceză se citează Combat du taureau de Florian. ( → Lefranc, p. 95)