demarcatzie sf [At: DEX / V: ~iune / Pl: ~i / E: fr démarcation] 1 Demarcare (1). 2 Delimitare. 3 Despartzire. 4 (Spt) Demarcare (4). 5 Operatzie prin care se stabileshte frontiera dintre doua state sau limita dintre doua localitatzi regiuni suprafetze de teren etc. 6 (Is) Linie de ~ Linie care desparte doua state doua localitatzi doua regiuni sau doua suprafetze de teren. 7 (Fig) Limita care desparte doua notziuni.

DEMARCÁTZIE demarcatzii s. f. Despartzire separare delimitare. Linie de demarcatzie = linie care desparte doua tzari doua suprafetze de teren sau fig. doua notziuni (indicind granitza dintre ele).

DEMARCÁTZIE s.f. Despartzire separare delimitare; demarcare. ◊ Linie de demarcatzie = linie care desparte doua teritorii sau (fig.) doua notziuni. [Gen. iei var. demarcatziune s.f. / cf. fr. démarcation it. demarcazione].

DEMARCÁTZIE s. f. delimitare despartzire separare. ◊ operatzie prin care se stabileshte frontiera dintre doua state sau linia despartzitoare dintre doua suprafetze de teren. ♦ linie de ~ = linie care desparte doua teritorii sau (fig.) doua notziuni. (< fr. démarcation)

DEMARCÁTZIE ~i f. v. A DEMARCA. ◊ Linie de ~ linie care desparte doua suprafetze de teren doua zone ale unui teritoriu etc. [Art. demarcatzia; G.D. demarcatziei; Sil. tzie] /<fr. démarcation

demarcatziune sf vz demarcatzie

DEMARCATZIÚNE s.f. v. demarcatzie.

demarcatzi(un)e f. separatziune. distinctziune: a stabili o stricta demarcatziune.

*demarcatziúne f. (fr. démarcation). Actziunea de a demarca separatziune hotarnicire demilitatziune. Linie de demarcatziune linie de separatziune hotar. SHi átzie.

demarcátzie (tzie) s. f. art. demarcátzia (tzia) g.d. art. demarcátziei; pl. demarcátzii art. demarcátziile (tzii)

demarcátzie s. f. (sil. tzie) art. demarcátzia (sil. tia) g.d. art. demarcátziei; pl. demarcátzii art. demarcátziile (sil. tzii)

demarcatzie

DEMARCÁTZIE s. v. delimitare.

DEMARCATZIE s. circumscriere delimitare demarcare hotarnicire limitare marcare marginire. (~ a unui teren.)