decepție sf [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 127 / V: (înv) ~iune, desc~, descepțiune / Pl: ~ii / E: fr déception, lat deceptio, -onis] 1-2 Înșelare a (speranțelor sau) încrederii cuiva Si: decepționare (1-2), decepționat¹ (1-2), dezamăgire, deziluzie.

DECÉPȚIE, decepții, s. f. Înșelare a speranțelor, a așteptărilor cuiva; dezamăgire, deziluzie. Te-ai flecuit, căpitane, la prima decepție... Unde ți-i firea? CAMILAR, N. I 157. M-am dus la vechea mea gazdă, unde mă aștepta cea întăi decepție. NEGRUZZI, S. I 67. – Variantă: (învechit) decepțiúne (pronunțat -ți-u-) (GHEREA, ST. CR. III 31, GHICA, S. 485) s. f.

DECÉPȚIE s.f. Dezamăgire, deziluzie; amăgire. [Gen. -iei, var. decepțiune s.f. / cf. fr. déception, lat. deceptio].

DECÉPȚIE s. f. dezamăgire, deziluzie; amărăciune. (< fr. déception, lat. deceptio)

DECÉPȚIE ~i f. Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; dezamăgire; deziluzie. [Art. decepția; G.-D. decepției; Sil. -ți-e] /<fr. deception, lat. deceptio, ~onis

decepțiune sf vz decepție

DECEPȚIÚNE s.f. v. decepție.

decepți(un)e f. dezamăgire.

*decepțiúne f. (lat. decéptio, -ónis, d. de-cipere, a înșela. V. în-cep). Acțiunea de a te înșela, de a te amăgi singur: Credem că acest metal e aur. Cînd colo, ce decepțiune! E aramă! – Și -épție. V. deziluziune, dezamăgire.

decépție (-ți-e) s. f., art. decépția (-ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (-ți-i-)

decépție s. f. (sil. -ți-e), art. decépția (sil. -ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (sil. -ți-i-)

decepție

decepție, -ției gen. a.

DECÉPȚIE s. v. dezamăgire.

DECEPȚIE s. dezamăgire, deziluzie, (fam. fig.) dezumflare. (A încercat o cruntă ~.)

Decepție ≠ iluzie, speranță

decépție (decépții), s. f. – Deziluzie, dezamăgire. – Var. decepțiune. Lat. deceptio, -onem (sec. XIX). – Der. decepționa, vb. (a decepționa).