DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

dádă¹ sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) dódă, (reg) dídă, doádă / Pl: dáde / E: tc dada] 1 (Reg) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, o mătușă, o verișoară Si: (reg) daică, lele, leliță, nană, țață, (îvr) dadină. 2 (Pop; pex) Termen de respect folosit (de obicei de persoane mai tinere) pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă Si: (pop) lele, țață. 3 (Îrg; prc; îf dodă) Doică. 4 (Reg) Mamă vitregă. 5 (Pgn) Iubită. 6 (Reg; îf dodă) Femeie care are părul în dezordine, după spălat. 7 (Reg; îf dodă) Dans popular asemănător cu hora. 8 (Reg; îaf) Melodie după care se execută acest dans. 9 (Îrg; îcs) ~ nică cu furnică Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

dádă² sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 86 / Pl: ? / E: rrm dadia] (Țigănism) 1 Tată. 2 Bulibașă. 3 (Reg) Epitet depreciativ dat unui bărbat.

DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., scr. dada.

DÁDĂ s. f. (Regional, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tînără unei femei mai în vîrstă sau unei surori mai mari; leliță. De la Cîrloman vin bunicii și fratele mai mic al mamei, nenea Dumitrache, cu dada Anica, nevastă-sa. STANCU, D. 176. Dadă Irină, să faci și mamei foc, că mult e bine la căldură! DELAVRANCEA, S. 189. Atunci fata... zise fratelui său celui mai mic: taci cu dada, băiețelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335.

dadă f. 1. numire ce fata țărancă dă surorii mai mari: pune capul în poala dadei ISP.; 2. termen de respect dat femeilor mai bătrâne de către cele tinere: dadă Irină! [O duzină de silabe, ca ba, da, mă, na, pa, ta, reduplicate, servă pretutindenea a reda noțiunile principale din graiul copiilor (doică sau femeie bătrână, nume de rudenie): babă și babacă, dadă și dădacă, mamă, nană, papă, tată; numele copilărești de rudenie se confundă în diferitele familii de limbi; dada, mamă (sârbește și macedo-românește), dada, tată (turcește și țigănește)].

1) dádă f., pl. e (bg. sîrb. dáda, țață, soră maĭ mare, alb. dadă, d. turc. pers. dadá, ngr. dadá [scris ntantá], dădacă; ung. dada, țață. V. dădacă, daĭcă, dodă). Vest. Țată, gagă, epitet respectuos uneĭ surorĭ maĭ marĭ saŭ uneĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar nu prea. V. mătușă.

2) dádă m., fără pl., gen al luĭ (țig. dad, tată, tetea). Nord. Iron. Tată la Țiganĭ.

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dádă s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

DÁDĂ s. v. lele, leliță, mătușă, țață.

dadă s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.

DÁDĂ², dádi, s. m. Tată (al unui țigan). (din țig. dad)

DÁDĂ, dáde, s. f. ~ (din tc. dada = stăpână (a casei), prob. parțial prin interm. bg., sb., magh. dada; în macedorom. dadă)

dádă (dáde), s. f. – Nume care se dă de obicei la țară unei surori mai mari, unei mătuși, și, în general, unei femei mai în vîrstă. – Mr. dadă. Tc. dada „stăpîna casei, gospodină”, probabil în parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dădacă, s. f. (doică); dădăci, vb. (a crește; a educa, a forma, a călăuzi); dădăceală, s. f. (creștere; educație, grijă); daică, s. f. (Olt., Munt., stăpîna casei; soră mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. dodă.

dádă (-di), s. m. – Tată (al unui țigan). – Var. dadea, tetea. Țig. dad (Graur 146; Candrea); tetea, prin încrucișare cu tată.