CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.

crainic¹ sn [At: LIUBA-IANA, M. 128 / V: gran~ / Pl: ~uri / E: ger Kranich] (Înv; iuz) 1 Mașină de ridicat pietre și lemne grele. 2 (Spc) Mecanism al morii care ridică și coboară pietrele.

crainic² [At: (cca 1650) IORGA, D. B. 95 / V: gr~ / Pl: ~ici / E: ucr крайник] 1 sm (Trs; înv) Funcționar ales de districte dintre cneji, având sarcina de a executa sentințele judecătorești și de a strânge impozitele. 2 sm (Înv) Mijlocitor între organele statului și locuitorii districtului. 3 sm Funcționar inferior însărcinat cu aducerea la cunoștința publică, prin strigare, a hotărârilor unei autorități Si: crancău, pristav. 4 sm (Înv; îe) A striga ~ul A răspândi o informație Si: (îvp) a bate toba. 5 (Pex) Vestitor. 6 sm (Pex) Mesager. 7 sm (Pex) Sol. 8 smf (Pex) Persoană care vorbește la posturile de radio și televiziune.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, subst. 1. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2. S. m. și f. Persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc., anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -e, s. m. și f. 1. (Învechit și arhaizant; numai la m.) Persoană care anunța altădată poporului știrile oficiale; vestitor. Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și pînă la curțile împărătești, un pod de aur... aceluia îi dă fata. CREANGĂ, P. 77. În zadar ca s-o mai cate tu trimiți în lume crainic. EMINESCU, O. I 83. Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Radioul din țara noastră este un crainic al politicii de pace a partidului și guvernului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2654. 2. (Astăzi) Persoană care citește comunicările oficiale la o stație de radio; spicher. 3. (Regional) Hăitaș, gonaș (la vînătoare). Au strigat crainicii printre stufuri, apoi am tras trei focuri de armă. SADOVEANU, P. M. 118.

CRÁINIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) înv. Persoană care aducea la cunoștința mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2) Persoană care citește informațiile, comunicările oficiale, anunță programul la un post de radio sau de televiziune; spicher. /<ucr. krajnik

crainic m. Mold. pristav, strigător public: trimiți în lume crainic EM. [Rus. KRAĬNIKŬ, judecător].

1) cráĭnic m. (vsl. kraĭnikŭ, d. kraĭ, margine, district, județ; rus. kráĭnik, judecător. V. craĭ 2). Vechĭ. Perceptoru birurilor unuĭ district în regiunile supuse Ungurilor (Dac. 1, 154). Maĭ pe urmă. Pristav, anunțător public. V. telal.

2) cráĭnic și gráĭnic n., pl. e (germ. kranich și krahn, „cocor” și „elevator”, ca și fr. crône, id., d. flam. kran, ol. kraan, id). Pop. Elevator. – La Hațeg (GrS. 1937, 187) gránic, un fel de macara care ridică peatra moriĭ. V. gruĭ 2).

grainic sm vz crainic

gráĭnic, V. craĭnic 2.

cráinic s. m., pl. cráinici

cráinic s. m., pl. cráinici

CRÁINIC s. 1. mesager, sol, trimis, vestitor, (reg.) crancău, (înv.) poslaneț, poslanic, pristav, strigător, telal. (Au anunțat vestea printr-un ~.) 2. spicher. (~ la televiziune.)

CRÁINIC s. v. buhai, coinac, colăcar.

CRAINIC s. 1. mesager, sol, trimis, vestitor, (reg.) crancău, (înv.) poslaneț, poslanic, pristav, strigător, telal. (Au anunțat vestea printr-un ~.) 2. spicher. (~ la televiziune.) erată

crainic s. v. BUHAI. COINAC. COLĂCAR.

cráinic (cráinici), s. m. – 1. Herald, dregător. – 2. Vestitor. – 3. Perceptor de dări. Origine incertă. Dată find prezența rut. krajnik „judecător” și a mag. krajnik „judecător al nobililor” ar putea reprezenta un sl. *krajnikŭ „regal”, de la krai „rege”, cf. crai; poate fi însă și o der. internă a rom. După Skok, Slavia, IV, 328, Candrea și DAR rom. provine din rut.; Scriban se gîndește la sl. krai „margine”, cf. craină. Der. crăni(ci), vb. (a vesti, a anunța, a face cunoscut); cranga, adv. (Mold., ca un vagabond), probabil în loc de crain(i)ci, în expresia a umbla creanga; crancău, s. m. (Mold., petrecăreț, haimana); crancalîc, s. m. (Mold., petrecere).

cráinic (cráinice), s. n. – Pîrghie cu care se ridică piatra morii de grîu. – Var. gra(i)nic. Germ. Kranich (DAR). În Banat și Olt.

cráinic, cráinice, s.n. (reg.) mașină de ridicat pietre și lemne grele; granic, posadă.

cráinic, crainici, s.m. – (reg.) Persoană care anunța poporul de deciziile autorităților; vestitor. ♦ (top.) Crăiniceni, localitate (a.d. 1389) situată la poalele muntelui Crainicu, în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ (onom.) Crainic, Crăiniceanu, Crainiciu, nume de familie (263 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din rus., ucr. krajnik „judecător” (Șăineanu, DEX, MDA); din vsl. krajnikú „regal” < krai „margine, district, județ” (Scriban, DER).

Crainic, Nichifor (1889-1972), teolog creștin ortodox de seamă, pseudonimul literar, apoi numele oficial al lui Ion Dobre, n. în com. Bulbucata, jud. Giurgiu, prof. de mistică la Facultatea de teologie din București, eseist și gazetar, din 1926 director al revistei „Gândirea” și apoi al ziarului „Calendarul”. Membru al Academiei Române (1940). A fost condamnat de regimul comunist în 1947 la 25 de ani de muncă silnică, din care a executat 15 ani. A scris și publicat poezie: Șesuri natale (1916), Darurile pământului (1920), Țara de peste veac (1931); eseuri: Icoanele vremii (1919), A doua neatârnare (1926), Sensul tradițiunii (1929), Sensul frumosului (1932), Rasă și religie (1936), Puncte cardinale în haos (1936), Nostalgia Paradisului (1940), precum și numeroase articole în revistele și publicațiile vremii, toate având un fond religios, moral și patriotic.