contemplație sf [At: NEGRUZZI, S. III, 236 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr contemplation, lat contemplatio] Contemplare (1).

CONTEMPLÁȚIE, contemplații, s. f. Atitudine de contemplare, stare de reverie, meditație. Abia luai seama, în contemplația mea, că vecinul meu se duce. NEGRUZZI, S. I 236. – Pronunțat; -ți-e.

CONTEMPLÁȚIE s.f. Atitudine de contemplare; stare de reverie; meditație; meditație profundă și îndelungată. [Gen. -iei, var. contemplațiune s.f. / cf. fr. contemplation, it. contemplazione, lat. contemplatio].

CONTEMPLÁȚIE s. f. contemplare; visare. (< fr. contemplation, lat. contemplatio)

CONTEMPLÁȚIE ~i f. Stare a celui care contemplă; atitudine admirativă și visătoare. /<fr. contemplation, lat. contemplatio, ~onis

CONTEMPLAȚIÚNE s.f. v. contemplație.

contemplați(un)e f. meditațiune profundă.

*contemplațiúne f. (lat. contemplátio, -ónis). Acțiunea de a contempla. Visare intelectuală. – Și -áție.

contempláție (-ți-e) s. f., art. contempláția (-ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (-ți-i-)

contempláție s. f. (sil. -ți-e), art. contempláția (sil. -ți-a), g.-d. art. contempláției; pl. contempláții, art. contempláțiile (sil. -ți-i-)

CONTEMPLÁȚIE s. v. visare.

CONTEMPLAȚIE s. meditație, reverie, vis, visare. (Cufundat în ~.)