MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. 4. Stare de concentrare mentală sau spirituală care are ca scop, după atingerea unor nivele succesive, obținerea eliberării spirituale. – Din lat. meditatio, fr. méditation.

meditație sf [At: VÎRNAV, L. 137^v/12 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: lat meditatio, -onis, fr méditation] 1 Reflectare, cugetare adâncă Si: meditare (1). 2 Operă literară, mai ales poezie, compusă pe o temă filozofică Si: (rar) meditare (2). 3 Pregătire a lecțiilor, a examenelor, făcută de elevi sub îndrumarea unui meditator Si: (rar) meditare (3). 4 Îndrumare, ajutor dat elevilor de căre un meditator, în vederea pregătirii lecțiilor, a examenelor Si: (înv) meditare (4). 5 (Îs) Sală de ~ Sală dintr-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile, în afara orelor de curs. 6-7 Perioadă în cursul căreia se desfășoară meditații (3, 4). 8 Tehnică prin care se urmărește obținerea progresului spiritual, în care practicantul, aflat într-o poziție comodă, își concentrează atenția asupra unui lucra sau a unei imagini, pentru a-și goli apoi, treptat, mintea de gânduri.

MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Reflectare, cugetare adâncă; meditare, reflecție. 2. Specie a genului liric, cuprinzând reflecții despre condiția umană. 3. Pregătire a lecțiilor, a examenelor cu un meditator; lecție particulară dată de un meditator; preparator (3). ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Perioadă de timp, în afara orelor de curs, în care elevii (dintr-un internat) își pregătesc temele. – Din lat. meditatio, fr. méditation.

MEDITÁȚIE, meditații, s. f. 1. Meditare, reflectare, gîndire, cugetare adîncă. Bogoiu (din adîncul meditației în care era cufundat): Domnule, în cîte o fi astăzi? SEBASTIAN, T. 81. Cetirea și meditația îi daseră o mare cunoștință de trebi. NEGRUZZI, S. II 156. 2. Poezie lirică cu caracter filozofic și elegiac. Meditații, elegii, epistole, satire și fabule [titlu]. ALEXANDRESCU. 3. Pregătirea lecțiilor cu un meditator; lecție particulară. Marioara i-a mărturisit că se simte slăbuță la limba romînă și ar avea nevoie de o meditație serioasă. REBREANU, R. I 24. Vremea se tîra așa de greu între orele de instrucție... și între orele de meditație seara, cînd capul cădea încet pe cartea deschisă. BART, S. M. 11. ◊ (Sală de) meditație = sală într-un internat unde elevii își pregătesc lecțiile. ♦ Angajare ca meditator. A găsit în sfîrșit o meditație, într-o familie. VLAHUȚĂ, O. A. I 91.

MEDITÁȚIE s.f. 1. Gândire, cugetare îndelungată și adâncă; meditare. 2. Poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ♦ Scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. Lecție particulară (dată de un meditator). [Gen. -iei, var. meditațiune s.f. / cf. fr. méditation, lat. meditatio].

MEDITÁȚIE s. f. 1. gândire, cugetare îndelungată și adâncă. 2. poezie lirică filozofică în care poetul își pune unele probleme în legătură cu existența omenească. ◊ scriere în proză asupra unui subiect filozofic, moral sau religios. 3. lecție particulară. (< fr. méditation, lat. meditatio)

MEDITÁȚIE ~i f. 1) Proces de examinare profundă a unei idei, situații sau probleme; cugetare adâncă; reflecție. 2) Poezie lirică în care se meditează asupra problemelor fundamentale ale existenței umane. 3) Lecție particulară dată de un meditator. /<lat. meditatio, ~onis, fr. méditation

meditațiune sf vz meditație

MEDITAȚIÚNE s.f. v. meditație.

román-meditáție s. n. Roman în care predomină meditația ◊ „Să avansăm, deocamdată, câteva reflecții despre două romane-meditații, căci «Galeria cu viță sălbatică» și «Racul», diferențiate ca expresie, își apropie vocile, totuși, în slujba aceluiași dialog despre Om în relațiile cu Societatea, despre temporar și eternitate.” R.lit. 19 V 77 p. 6. ◊ „E un roman-roman, adică viață, acțiune, psihologie, dramă, tragedie, absurd, grotesc, umor, adică tot ce intră în registrul existenței eterne a vieții [...] Desigur este și un roman-meditație, dar nu un roman dizertație, decât dacă presupuneți că romanul meu nu e bun [...]” R.l. 23 V 77 p. 2 (din roman + meditație)

meditați(un)e f. 1. operațiunea spiritului când vrea s’aprofundeze un subiect religios, moral sau filozofic: Meditațiunile lui Descartes; 3. varietate a elegiei, contemplarea poetică asupra ruinelor trecutului: Meditațiunile lui Gr. Alexandrescu; 4. repețirea lecțiunilor cu un meditator.

*meditațiúne f. (lat. meditatio, -ónis). Acțiunea de a medita, de a te gîndi, de a reflecta. Scriere despre un subĭect religios, moral orĭ filosofic: „Meditațiunile” luĭ Descartes. Un fel de elegie, contemplațiune poetică a trecutuluĭ: „Meditațiunile” luĭ Grigore Alexandrescu. Acțiunea de a ajuta un elev să învețe lecțiunile. (Corect e preparațiune). – Și -áție.

meditáție (-ți-e) s. f., art. meditáția (-ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (-ți-i-)

meditáție s. f. (sil. -ți-e), art. meditáția (sil. -ți-a), g.-d. art. meditáției; pl. meditáții, art. meditáțiile (sil. -ți-i-)

meditație

meditație, -tații.

MEDITÁȚIE s. 1. v. cugetare. 2. v. visare. 3. (concr.) (rar) meditare. (A scris o ~ asupra...) 4. lecție, preparație. (Are o ~ la ora 18.) 5. v. meditare.

MEDITAȚIE s. 1. cugetare, gîndire, meditare, reflectare, reflecție, reflexie, (înv.) schepsis. (O ~ adîncă asupra...) 2. contemplație, reverie, vis, visare. (Cufundat în ~.) 3. (rar) meditare. (A scris o ~ asupra...) 4. lecție, preparație. (Are o ~ la orele 18.) 5. meditare, pregătire, preparare. (~ unui candidat la facultate.)

MEDITAȚIE (< fr. méditation < lat. meditatio, cugetare, reflecție) 1 Specie a liricei filozofice, în care lirismul se îmbină cu reflecția filozofică asupra existenței umane. Dezvoltată în perioada romantismului, ea a fost ilustrată în literatura universală de scriitori ca Lamartine (Franța), Leopardi (Italia), Pușkin, Lermontov (Rusia), Petöfi (Ungaria), iar în literatura română de scriitori ca V. Cîrlova, M. Eminescu, Al. Macedonski, Panait Cerna, T. Arghezi, Lucian Blaga. 2 Termenul meditație este folosit și pentru acele scrieri cu conținut religios, moral, istoric etc. (ex. Les Ruines ou Méditation sur les révolutions des empires de Volney). Ex. De pe tavane-ntunecate Tăcute lacrimi cad mereu, Și parcă tot sporesc din greu, Din mari izvoare depărtate. Șuvițe tainice de apă Spre peșteri drum de ani străbat, Întruna se preling și sapă Tavanul șubred și-nnoptat. Dar după ani de picurare S-au închegat coloane pline: Eterna bolții lăcrămare, În loc s-o surpe, – o susține. Tot astfel, lacrimi nesecate În suflete ne-au picurat, Și de furtuni nenumărate Viața noastră-a tremurat. Dar azi, cînd stau vîrtejuri grele Să ne răpună-orice avînt, Noi trecem fără păs prin ele Ș-aproape izbucnim în cînt. Un suflet tînăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer - Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de fier. (PANAIT CERNA, În peșteră)

MEDITAȚIE ÎN PROZĂ (< fr. méditation < lat. lit. meditatio, meditație, reflecție) Specie a prozei poetice care dezvoltă teme filozofice, morale, probleme ale existenței, întocmai ca și meditația lirică. „Meditația în proză se orientează cu predilecție spre teme generale și se definește de la început prin opoziție cu proza faptică.” (M. Zamfir, Proza poetică românească în secolul XIX) Cultivată în literatura franceză de Volney, Les ruines ou Méditations sur les révolutions des empires ; Chateaubriand, Le génie du christianisme; Lamennais, Paroles dun croyant ș.a. În literatura noastră, atît în perioada pre-romantismuiui, cît și în aceea a romantismului generației de la 1848, meditația în proză constituie o îndeletnicire preferată de scriitori ca: I.H. Rădulescu, Gh. Asachi, dar mai ales C. Bolliac, creator a zece meditații în proză legate tematic între ele. Ex. „An, ce-n tot minutul mi-arăți lungimea ta! treci, grăbește-a tale timpuri! Sfirșește, du-te cu ale mele chinuri! fugi, tîrăște cu tine a mea restriște și-al meu apăsător! Zi, ce peste an mi-arăți nașterea mea! saltă, înalță-te din al anului șir.” (C. BOLLIAC, Meditația a V-a)