CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).

consimțămấnt sn [At: GHICA, S. 423/ V: ~țim~, (înv) ~țem~ / Pl: ~mínte / E: consimți + -mânt] 1 Aprobare. 2 Adeziune nesilită la ceva.

consimțămấnt s.n. 1 Aprobare, încuviințare, asentiment. Consimțământul părinților... fiind ca și căpătat, nu mai era primejdie (M. I. CAR.). ◊ Expr. A(-și) da consimțământul v. da. ♦ Aderare de bunăvoie la ceva. ◊ Liber consimțământ v. liber. 2 (jur.) Acord de voință a persoanelor care încheie un contract. ◊ Viciu de consimțământ v. viciu. ◊ Expr. A-și da consimțământul = a fi de acord cu termenii unui contract. 3 (med.) Acord al pacientului, sub semnătură, sau când este cazul, al tutorelui, al familiei pacientului, necesar în toate cazurile când o intervenție chirurgicală, o investigație sau un act terapeutic expun pacientul la un risc, indiferent de anvergura acestuia. • pl. -inte. și (înv.) consimțimấnt s.n. / consimți + -ământ, după fr. consentement.

CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).

CONSIMȚĂMÂNT s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement].

CONSIMȚĂMẤNT s. n. încuviințare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement)

CONSIMȚĂMÂNT ~ínte n. 1) Act prin care se consimte o propunere; acord între persoane; asentiment. 2) Aprobare benevolă; adeziune. /a consimți + suf. ~ământ

consentimént sn [At: DA / Pl: ~e / E: fr consentement] (Frî) 1-2 Consimțământ (1-2).

consimțimấnt sn vz consimțământ

CONSIMȚĂMÎ́NT, consimțăminte, s. n. Încuviințare, aprobare. (În forma consimțimint) Irena se simți îndatorată să intervină, ca să arate că... tot ce se întîmplă este cu consimțimîntul ei. CAMIL PETRESCU, N. 120. ♦ (Adesea întărit prin «liber») Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. Partidul nostru duce o luptă hotărîtă împotriva oricărei încălcări a principiului liberului consimțămînt în crearea de gospodării colective. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 35. – Variantă: (rar) consimțimînt s. n.

CONSIMȚIMÎ́NT s. n. v. consimțămînt.

CONSIMȚIMÂNT s.n. v. consimțământ.

consimțimânt n. uniformitate de păreri.

*consentimént n., pl. e (con- și sentiment; fr. consentement). Asentiment, aprobare. – Fals consimțimînt.

*consimțimî́nt, V. consentiment.

consimțămấnt s. n., pl. consimțămínte

consimțământ s. n., pl. consimțămínte

líber consimțămấnt adj. + s. n.

líber consimțământ adj. + s. n.

consimțămînt

consimțimânt, -minte.

CONSIMȚĂMÂNT s. 1. v. încuviințare. 2. adeziune. (Și-a dat ~ul.) 3. v. agrement.

CONSIMȚĂMÎNT s. 1. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.) 2. adeziune. (Și-a dat ~.) 3. (POLITICĂ) agrement, aprobare. (~ acordat unui diplomat străin.)

CONSIMȚĂMÎNT. Subst. Consimțămînt, consimțire, încuviințare, admitere, acord, asentiment, învoire, învoială, înțelegere, acceptare, acceptare tacită, recunoaștere. Aviz, aviz favorabil, avizare, aprobare, accept; permisiune, permis, permisie, îngăduire, îngăduință. Confirmare, ratificare; atestare, certificare, semnare, semnătură, subscriere. Convenție, acord, tratat, declarație comună. Adeziune, alăturare, aderare, aderență; consens. Vot de încredere. Liber consimțămînt. Adj. Acceptabil. Aprobator, aprobativ; îngăduitor; confirmativ. Vb. A consimți, a accepta, a încuviința, a fi de acord, a cădea de acord, a-și da asentimentul, a-și da consimțămîntul, a se învoi, a cădea la învoială. A recunoaște, a admite, a permite, a spune da, a lăsa să..., a îngădui, a da dreptul, a aviza, a învoi, a autoriza, a aproba. A confirma, a atesta, a certifica, a semna, a subscrie, a ratifica, a valida. A adera, a se alătura, a vota pentru, a fi alături (de cineva), a lua partea cuiva. Adv. De acord; de comun acord; fără rezerve; prin bună învoială; prin bună înțelegere. V. afirmație, document.

CONSENSUS OMNIUM (lat.) (cu) consimțământul tuturor – Unanimitate, asentiment general. V. și Omnium consensu.