aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat² (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat² (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului. ▭ Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.

APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].

APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)

APROBÁRE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba

aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.

*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.

aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri

aprobáre s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

APROBÁRE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.

APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. acord, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.) 3. (POLITICĂ) agrement, consimțămînt. (~ acordată unui diplomat străin.)

Aprobare ≠ dezaprobare, respingere