colan sn [At: ARHIVA R. II, 329/13 / V: ~lean / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: tc kolan] 1 Cingătoare împodobită, purtată în general de femei. 2 Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. 3 Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 4 (Îlav) În ~ În cerc. 5 (Buc; Bot) Limba cucului (Botiychium lunaria).

COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gît ca podoabă; colier. De gît aveau atîrnate cîte un colan de aur ce le împodobea pieptul. ISPIRESCU, M. V. 44. Se vedeau sipeturi de sidef pline... cu colane și cu sponciuri de mărgean și de mărgăritare. ODOBESCU, S. A. 137. 2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei; brîu, cordon. Stăpîna casei, îmbrăcată într-o rochie neagră de mătase ușoară, încinsă peste mijloc cu un colan lucrat în solzi auriți. HOGAȘ, M. N. 20. Frumoasă fetiță... cu mîndru colan. ALECSANDRI, P. I 64. Era încinsă cu un colan de aur. NEGRUZZI, S. I 145.

COLÁN ~e n. 1) Podoabă purtată în jurul gâtului; salbă; colier. 2) Salbă cu decorații purtată la gât. 3) Cingătoare împodobită purtată mai ales de femei. /<turc. kolan

colan n. cingătoare elegantă femeiască: Ruxanda era încinsă cu un colan de aur NEGR. [Turc. KOLAN].

colán n., pl. e (turc. kolan, ngr. koláni, alb. bg. sîrb. kolán, d. it. collána, salbă, d. collo, lat. collum, gît. V. colier). Salbă. Cingătoare, maĭ ales femeĭască. V. zgardă.

colán s. n., pl. coláne

colán s. n., pl. coláne

colan, pl. colane

COLÁN s. v. șirag.

COLÁN s. v. limba-cucului.

COLAN s. colier, salbă, șirag, (înv. și pop.) gherdan, (înv.) zgardă. (Un ~ de pietre scumpe.)

colan s. v. LIMBA-CUCULUI.

colán (coláne), s. n. – 1. Centură, legătură, brîu, cingătoare. – 2. Colier. – 3. Plantă (Botrychium lunaria). – Mr. colane. Tc. kolan „curea” (Șeineanu, II, 141; Meyer 195; Lokotsch 1195); cf. ngr. ϰολάνι, alb., bg. kolan „chingă”. La sensul 2 este vorba desigur de o influență a it. collana, fr. collier; și cuvîntul it. provine din tc. (Battisti, II, 1011).

Colan V. Nicolae Colan.

Nicolae Colan (1893-1967), mitropolit al Trans., originar din Țara Bârsei. Studii la Brașov, Sibiu, București (Fac. de litere) și de specializare în teologie la Berlin. Prof. și rector al Acad. teologice din Sibiu și episcop de Cluj (1936). După Dictatul de la Viena este singurul ierarh care n-a părăsit scaunul și a condus Bis. ortodoxă din Trans. pe timpul ocupației horthiste, suferind multe obstrucții din partea autorităților maghiare. În 1957 este ales mitropolit al Ardealului. A publicat Biblia și intelectualii (1929), lucrări exegetice ș.a. Membru corespondent al Acad. Române (1938) și titular, ales la 28 mai 1942.

NICOLAE COLAN (1893-1967, n. sat Araci, fost Arpătac, jud. Covasna), mitropolit român. Acad. (1942), prof. la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, rector al acestuia (1828-1936). Membru al organizației culturale ASTRA. Ministru al Cultelor și Artelor (1938-1939). Arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului (1957-1967). Lucrări cu caracter teologic, pastorale, sfaturi pentru credincioși și preoți („Biblia și intelectualii”, „La luptă dreaptă. Un capitol de strategie misionară”, „Medalioane”, „Eroi și mucenici ai dreptei credințe”). Traduceri.