GHERDÁN, gherdane, s. n. (Înv.) Șirag de mărgele, de mărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni. [Var.: ghiordán s. n.] – Din tc. gerdan „gât”, gerdanlıck „colier”.

gherdan sn [At: BIBLIA (1688), 120 / V: ghior~, ghir~, ghirdar / Pl: ~e / E: tc ğerdane] (Înv) 1 Colier de perle sau de pietre prețioase. 2 Salbă de mărgele sau de galbeni.

GHERDÁN, gherdane, s. n. (Înv.) Șirag de mărgele, de mărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni (3). [Var.: ghiordán s. n.] – Din tc. gerdan „gât”, gerdanlıck „colier”.

GHERDÁN, gherdane, s. n. (Învechit și arhaizant; și în forma ghiordan) 1. Șirag de mărgele, de mărgăritare, de pietre scumpe sau de galbeni; salbă, colan. Imaginea zgripsorului se afla și pe un taler mare de argint din ghiordanul de bani vechi pe care dadaca și-l potrivea la gît în zile de sărbătoare. SADOVEANU, N. F. 32. Se vedeau sipeturi de sidef pline de ghiordane cu cercei, cu lefturi de smaragduri. ODOBESCU, S. A. 137. 2. Cunună. Eu călare, ea pe gios Cu gherdan de flori frumos Și cercei lungi de mărgele Să tragă ochii la ele. ALECSANDRI, P. P. 237. – Variantă: ghiordán s. n.

GHERDÁN ~e n. înv. Podoabă (de mărgele, de pietre scumpe etc.) purtată la gât de femei; salbă; colan; colier. [Var. ghiordan] /<turc. gerdan

GHERDAN s. n. (Mold., ȚR) Colier. A: Și-i pusă împăratul gherdan de aur în grumazii lui. CRON. 1689, 38^v. Și-i pusă împăratul gherdan de aur de mare preț. CRON. 1732, 30^r; cf. CRON. 1707, 36^r; CRON. SEC. XVIII, 28^v. B: Iar din piroanele acelea . . . unul și-l puse la gherdanul de la raftiul calului. NB, 180. Și-i zise de aduse gherdan de aur . . . și-l puse împăratul la grumazii lui Iosif. CRON. 1736, 32^r; cf. MARDARIE, 129; ST. LEX., 282; LEX. 1683, 14^v, 34^r; BIBLIA (1688). Etimologie: refăcut din tc. gerdanlık „colier”.

gherdan (ghiordan) n. salbă de mărgăritare (cum purtau înainte cocoanele și azi țărancele): cu gherdan cu flori frumoase POP. sipeturi pline cu ghiordanuri, cu cercei OD. [Turc. GHERDAN].

gherdán n., pl. e (turc. gerdan, gît, d. pers. gerdan, gît, gerdan-bend, salbă, d. gerdiden, a învîrti. V. gherdap). Vechĭ. Colier, salbă. – Și ghirdan și ghirdar; în est ghĭordan (după ngr. gĭordáni. Șăin.). V. zgardă.

ghiordan sn vz gherdan

ghirdan sn vz gherdan

ghirdar sn vz gherdan

girdan sn vz gherdan

GHIURDÁN s. n. V. gherdan.

ghiordan n. V. gherdan: la gât avea un ghiordan de rubine FIL.

ghĭordán, V. gherdan.

ghirdán, ghirdár, V. gherdan.

!gherdan (înv.) s. n., pl. gherdane

gherdán/ghiordán (înv.) s. n., pl. gherdáne/ghiordáne

gherdán/ghiordán s. n., pl. gherdáne/ghiordáne

gherdan, -ne.

ghiordán v. gherdán

GHERDÁN s. v. colan, colier, salbă, șirag.

gherdan s. v. COLAN. COLIER. SALBĂ. ȘIRAG.

gherdán (gherdáne), s. n. – Șirag de mărgele, de galbeni. – Var. ghiordan. Mr. ghiurdane, megl. ghirdan. Tc. (per.) gerdan „gît”, gerdanlik „șirag” (Șeineanu, II, 179; Lokotsch 575); cf. ngr. γερτάνι, γιορντάνι. Sec. XVII. – Din rom. provine rut. gerdan (Miklosich, Wander., 15).

gherdán, gherdane, s.n. – (înv.) Salbă de mărgele, de galbeni. – Din tc. gerdan „gât”, gerdanlik „șirag” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

gherdán, -e, (zgărdan), s.n. – Șirag de mărgele, de galbeni. – Din tc. gerdan „gât”, gerdanlik „șirag” (Șeineanu cf. DER).