carúnt ~a [At: VARLAAM C. 86 / V: (reg) canúnt / Pl: ~ntzi ~e / E: ml canutus] 1 a (D. par barba mustatza) Care a inceput sa albeasca Si: alb albit. 2 a (D. oameni) Care are fire de par alb. 3 a (Inv; poetic) Batran. 4 a (Inv; poetic) Vechi. 5 sm Rasa de caine (cu parul cenushiu).

CARUNT A caruntzi te adj. (Despre par barba mustatzi) Care a inceput sa albeasca din cauza batrinetzii jumatate alb albit. SHia mingiiat mustatzile lungi carunte shi a ris. SADOVEANU M. C. 55. Lupu Chiritzoiu cel mai batrin dintre totzi cu pletele crescute pina pe umeri shi carunte k un fuior de cinepa melitzata. REBREANU R. I 131. Clipind din genele carunte incepea povesti moshneagul. GOGA P. 24. SHi ochii pashei mari saprind; Caruntai barba netezind Sta mut de suflet gol. COSHBUC P. I 109. ◊ (Despre persoane) Care are fire albe in par in barba sau in mustatzi. Carunt eu?... SHtii k te gasesc nostim? ALECSANDRI T. I 398. ◊ Fig. (Despre muntzi stinci) Cenushiu. Visind cu doina trista a voinicului de munte Visul apelor adince shi a stincelor carunte. EMINESCU O. I 35. Iata zina muntzilor Muntzilor caruntzilor. ALECSANDRI P. I 95.

CARÚNT A caruntzi te adj. (Despre par barba mustatza) Care a inceput sa albeasca albit. ♦ (Despre oameni) Care are (fire de) par alb. Lat. canutus.

CARÚNT ~ta (~tzi ~te) 1) (despre par) Care a inceput sa albeasca; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe in par; sur. ◊ Muntzi ~tzi muntzi cu varfurile inzapezite. /<lat. canutus

carunt a. 1. de o coloare intre alb shi negru; 2. cu totul alb de batranetze: cap carunt; 3. acoperit de zapada: visul apelor adance shi a stancilor carunte EM. [Lat. *CANUTUS din CANUS carunt].

carúnt a adj. (lat. canútus k marunt d. minutus; it. canuto fr. chenu). Cam albit pe jumatate alb de batrinetza: om par carunt. Fig. Acoperit de zapada: muntzĭ caruntzĭ.

carúnt adj. m. pl. carúntzi; f. carúnta pl. carúnte

carúnt adj. m. pl. carúntzi; f. sg. carúnta pl. carúnte

CARÚNT adj. incaruntzit sur (pop.) inspicat (reg.) sein siv (prin Olt. shi Munt.) spicat (fig.) nins. (Om cu parul ~.)

CARÚNT adj. v. batran stravechi vechi.

CARUNT adj. sur (pop.) inspicat (reg.) sein siv (prin Olt. shi Munt.) spicat (fig.) nins. (Om cu parul ~.)

carunt adj. v. BATRIN. STRAVECHI. VECHI.

carunt (carúnta) adj. Cu parul alb. Mr. canut. Lat. canūtus (Cipariu Gram. 91; Pushcariu 301; CandreaDens. 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto fr. chenu prov. cat. canut sp. canudo. Este cuvint general cunoscut (ALR 65). Der. caruntziu adj. (carunt); caruntetze s. f. (caruntzeala; batrinetze; albeatza); caruntzeala caruntate s. f. (rar faptul de a fi carunt); incaruntzi vb. (a albi; a imbatrini). Din rom. ngr. ϰανούτον (Meyer Neugr. St. II 75).

CARUNT subst. 1. V. (Sur XX); ul cca 1500 munt. (Acte Sc); 2. Caruntzii fam. moshneni 1797 (Vieri 70); sau Carunteshtii s. disp. (Acte Sc.) dupa moshul Caruntul.