Definitzia cu ID-ul 429064:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
carunt (carúnta) adj. Cu parul alb. Mr. canut. Lat. canūtus (Cipariu Gram. 91; Pushcariu 301; CandreaDens. 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto fr. chenu prov. cat. canut sp. canudo. Este cuvint general cunoscut (ALR 65). Der. caruntziu adj. (carunt); caruntetze s. f. (caruntzeala; batrinetze; albeatza); caruntzeala caruntate s. f. (rar faptul de a fi carunt); incaruntzi vb. (a albi; a imbatrini). Din rom. ngr. ϰανούτον (Meyer Neugr. St. II 75).