carturar [At: COD. VOR. 48/6 / V: (inv) ~ulariu sm ~ulare sf / Pl: ~i sm ~uri sn / E: ngr ϰαρτουλάριος] 1 sm (Inv) Invatzat evreu cunoscator shi talmacitor al legii. 2 sm (Inv) Persoana care shtie sa citeasca shi sa scrie Si: (Mar) carturetz (1). 3 sm Persoana care shtie carte (multa) Si: (Mar) carturetz (2). 47 sm (Irg) Persoana care lucra in administratzie k arhivar secretar registrator gramatic. 8 sm (Inv; nob) Cartofor. 9 sn (Trs) Dulap de cartzi sau de documente construit in perete. 10 sn (Trs) Dulapior in care se pastreaza cartzi de rugaciune sau calendare construit intre doi peretzi longitudinali.

CARTURÁR carturari s. m. Invatzat erudit. Singur poporul nu poate greshi caci el e de cindui lumea... fi e vai de carturarul care se rupe de popor. CAMIL PETRESCU 180. Eu biet nici carturar nu sint nici scriitor. ISPIRESCU U. 3. Apoi da jupine eu nus carturar k dumneta care shtii Alexandria pe de rost shi care ai umblat pe unde shantzarcat dracul copiii. ALECSANDRI T. I 388. ♦ (Rar) Persoana careia i place sa citeasca sa invetze care shtie carte multa. E bun carturar; invatza in liceu la Iashi intra patra clasa shi invatzatorul vra sal faca doftor. SADOVEANU B. 32.

CARTURÁR carturari s. m. Invatzat erudit. Ngr. hartularios.

CARTURÁR ~i m. Om invatzat. /<ngr. hartulários

carturar m. 1. od. (la Evrei) invatzat care instruia legea shi o talmacia poporului: carturarii shi fariseii; 2. invatzat erudit; 3. cel ce da in cartzi. [Vechiu rom. cartulariu= gr. bizantin HARTULÁRIOS arhivar].

carturár shi (vechĭ) lár m. (lat. chartularius arhivar d. chártula hirtioara act; ngr. hartulários vsl. harŭtularŭ. V. cartular). Om care shtie sa citeasca shi sa scrie. Cult erudit. La vechiĭ Jidanĭ jurisconsult avocat: carturariĭ shi fariseiĭ. Cartofor. V. intelectual.

poétcarturár s. m. Poet erudit ◊ „Poetcarturar Vasile Nicolescu nu este insa un poet livresc nu este nici un poet descriptiv ci un liric cutremurat de spectacolul firii shi infiorat de misterul vietzii.” R.l. 16 V 77 p. 2 (din poet + carturar)

carturár s. m. pl. carturári

carturár s. m. pl. carturári

carturar.

CARTURÁR s. v. invatzat.

CARTURAR s. erudit invatzat savant (inv.) diac (grecism inv.) sofologiotatos. (Un ~ celebru.)

Carturar ≠ necarturar

carturár (carturári) s. m. Invatzat persoana culta erudit. De la carte prin intermediul unei der. neclare. Tocmai datorita acestei dificultatzi se explica de obicei cu der. de la ngr. ϰαρτουλάριος „secretar condeier” (Densusianu Rom. XXXIII 276; DAR). Totushi semantismul este dificil shi pe de alta parte carturareasa se poate explica numai plecind de la cartzi „cartzi de joc”. Trebuie plecat probabil de la imaginea unui pl. *carturi (la fel cu carnuri) care chiar fara sa se fi folosit a permis der. cu ajutorul suf. ar. Derivarile pe baza pl. sint frecvente cf. gind › ginduri › ingindurat timp › timpuri › timpuriu etc. V. shi infashura inhainura. Der. carturareasa s. f. (femeie care ghiceshte in cartzi); carturaresc adj. (cult); carturarie s. f. (intzelepciune).