CARBÓN s. n. Element chimic foarte raspandit in natura component de baza al tuturor substantzelor organice care se gaseshte in carbuni in petrol in gaze etc. iar in stare elementara in diamant in grafit shi in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului care ia nashtere in atmosfera shi care serveshte la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie)carbon = hartie subtzire acoperita pe una dintre fetze cu o substantza chimica de culoare inchisa folosita in dactilografie cartografie etc. la efectuarea de copii; indigo plombagina. Din fr. carbone lat. carbo onis.

carbon sn [At: I. IONESCU M. 312/ Pl: (inv) ~uri sn ~i sm / E: fr carbone lat carbo onis] 1 Element chimic metaloid foarte raspandit in natura component de baza al tuturor substantzelor organice care se gaseshte in carbune petrol in gaze etc. iar in stare elementara in diamant in grafit shi in carbunele negru. 2 (Is) ~14 Izotop radioactiv al carbonului care ia nashtere in atmosfera shi care serveshte la stabilirea varstei vestigiilor materiale. 3 (SHis) Hartie ~ Hartie foarte subtzire acoperita pe una dintre fetze cu o substantza chimica de culoare inchisa intrebuintzata in dactilografie cartografie etc. la scoaterea de copii Si: indigo (inv) plombagina.

CARBÓN s. n. Element chimic metaloid foarte raspandit in natura component de baza al tuturor substantzelor organice care se gaseshte in carbuni in petrol in gaze etc. iar in stare elementara in diamant in grafit shi in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului care ia nashtere in atmosfera shi care serveshte la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie)carbon = hartie subtzire acoperita pe una dintre fetze cu o substantza chimica de culoare inchisa intrebuintzata in dactilografie cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo plombagina. Din fr. carbone lat. carbo onis.

CARBÓN s. n. Metaloid tetravalent foarte raspindit in natura fiind componentul de baza al tuturor substantzelor organice; se gaseshte mai ales in carbunii de pamint in gazele naturale in petrol iar in stare elementara in diamant in grafit shi in carbunele negru. Chimia organica este chimia carbonului. * (Hirtie) carbon = hirtie acoperita pe una din fetze cu o substantza chimica colorata.

CARBÓN s. n. Metaloid foarte raspandit in natura component de baza al tuturor substantzelor organice; care se gaseshte in carbuni in petrol in gaze etc. iar in stare elementara in diamant in grafit shi in carbunele negru. ◊ (Hartie)carbon = hartie acoperita pe una dintre fetze cu o substantza chimica coloranta intrebuintzata la scoaterea de copii. Fr. carbone (lat. lit. carbo onis).

CARBÓN s.n. Metaloid tetravalent care se gaseshte in natura sub forma de grafit in carbunii de pamant etc. ◊ Hartie carbon = hartie avand pe una dintre fetze un strat subtzire de substantza colorata care permite copierea unui text a unui desen etc. pe mai multe foi. [< fr. carbone cf. lat. carbo carbune].

CARBÓN s. n. metaloid tetravalent in natura sub forma de grafit in carbunii de pamant etc. ♦ hartie~ = hartie avand pe una dintre fetze un strat subtzire de substantza colorata pentru copierea unui text desen etc. pe mai multe foi; indigo. (< fr. carbone)

CARBÓN n. Metaloid foarte raspandit in natura (sub forma de grafit) in zacaminte fosile (carbune de pamant shi bitumuri) shi in bioxidul de carbon component de baza al tuturor substantzelor organice vegetale shi animale. ~ primar. /<fr. carbon lat. carbo ~onis

carbon n. corp simplu solid carbune in stare pura.

*carbón n. (fr. carbone carbune chimic diferit de charbon carbune din natura). Chim. Carbune chimic pur.

carbón s. n.; simb. C

carbón s. n. simb. C

hartíe carbón s. f. + s. n.

hartíe carbón s. f. + s. n.

CARBÓN s. v. indigo.

CARBON s. indigo plombagina hirtiecarbon. (~ pentru scoatere de copii.)

BIOXID DE CARBÓN s. v. acid carbonic.

HIDRAT DE CARBÓN s. v. glucida.

TETRACLORURA DE CARBÓN s. (CHIM.) tetraclormetan.

bioxid de carbon s. v. ACID CARBONIC.

HIDRAT DE CARBON s. (BIOL.) glucid zahar.

TETRACLORURA DE CARBON s. (CHIM.) tetraclormetan.

CARBON (< fr. lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6 m. at. 1201) nemetal. Se gaseshte in natura in stare elementara cristalina (diamant grafit) in zacaminte fosile (carbune de pamint shi bitumuri) in unele roci sedimentare (carbonatzi) in dioxidul de carbon shi in toate substantzele organice combinate cu alte citeva elemente (hidrogen oxigen azot etc.). Functzioneaza in combinatzii in starea de valentza 4. Intra in compozitzia unor aliaje de mare importantza in tehnica. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (₆¹⁴C^*) = izotop radioactiv al c. care ia nashtere in atmosfera; este folosit k atom marcat (v. shi geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare in arheologie. Hirtiec. = hirtie subtzire acoperita pe una dintre fetze cu o substantza chimica de culoare inchisa shi folosita la scoaterea de copii dupa texte; indigo (IV).