optziuni
  • info

10 definitzii pentru boncalui

Dictzionare explicative

Explica cele mai intalnite sensuri ale cuvintelor.

BONCALUÍ pers. 3 boncaluieshte vb. IV. Refl. shi intranz. (Despre cerbi shi alte erbivore mari) A scoate strigate specifice rasei in perioada de rut; a boncai. Et. nec.

BONCALUÍ pers. 3 boncaluieshte vb. IV. Refl. shi intranz. (Despre cerbi shi alte erbivore mari) A scoate strigate specifice rasei in perioada de rut; a boncai. Et. nec.

boncalui vir [At: H. I 99 / Pzi: ~esc / E: nct] 12 (D. cerbi shi bovine) A scoate sunete specifice rasei in perioada de rut Si: a boncai (1). 34 A boncai (2). 56 (D. oameni) A urla. 78 (D. oameni) A mormai.

BONCALUÍ boncaluiesc vb. IV. Intranz. 1. (Despre unele animale) A scoate mugete sau ragete puternice prelungi shi plingatoare. Icicolo boncaluiesc vitzeii lingindushi boturile moi shi umede dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR TEM. 43. Sa aflat de la starostele Nechifor shi de la altzi vinatori vechi k cerbii au boncaluit mai devreme in istan. SADOVEANU F. J. 426. Numai iata ce aude HarapAlb un muget inadushit: cerbul venea boncaluind. CREANGA P. 225. 2. (Despre oameni) A produce sunete asemanatoare cu un muget. Afanasie puse la gura cornul rasucit de bou shi boncalui cu batai grabite de limba. SADOVEANU J. 178.

BONCALUÍ boncaluiesc vb. IV. Refl. shi intranz. A scoate mugete sau ragete puternice prelungi (in timpul imperecherii).

A BONCALUÍ ~iéshte intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung chemator shi puternic (in perioada de rut in timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.

bonca(lu)ì v. Mold. 1. a rage: cerbul venia boncaluind CR.; 2. a scanci (de copii). [Ceh. BUNKATI a mormai].

Dictzionare morfologice

Indica formele flexionare ale cuvintelor (conjugari, declinari).

boncaluí (a ~) vb. ind. prez. 3 sg. boncaluiéshte imperf. 3 sg. boncaluiá; conj. prez. 3 sa boncaluiásca

boncaluí vb. ind. prez. 3 sg. boncaluiéshte imperf. 3 sg. boncaluiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. boncaluiásca

Dictzionare relatzionale

Indica relatzii intre cuvinte (sinonime, antonime).

BONCALUÍ vb. v. boncai.

BONCALUI vb. a boncai (reg.) a rincai a rincalui. (Cerbul ~ in timpul rutului.)

Intrare: boncalui
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • boncalui
  • boncaluire
  • boncaluit
  • boncaluitu‑
  • boncaluind
  • boncaluindu‑
 singular plural
— —
numarul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult k perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • boncaluieshte
 (sa)
  • boncaluiasca
  • boncaluia
  • boncalui
  • boncaluise
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • boncaluiesc
 (sa)
  • boncaluiasca
  • boncaluiau
  • boncaluira
  • boncaluisera
* forme elidate shi forme verbale lungi – (arata)
info
Aceste definitzii sunt compilate de echipa dexonline. Definitziile originale se afla pe fila definitzii. Putetzi reordona filele pe pagina de preferintze.
arata:

boncaluiverb

  • 1. (Despre cerbi shi alte erbivore mari) A scoate strigate specifice rasei in perioada de rut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: boncai rage rancai rancalui
    • format_quote Icicolo boncaluiesc vitzeii lingindushi boturile moi shi umede dornici de ugerele pline ale vacilor. CAMILAR TEM. 43. DLRLC
    • format_quote Sa aflat de la starostele Nechifor shi de la altzi vinatori vechi k cerbii au boncaluit mai devreme in istan. SADOVEANU F. J. 426. DLRLC
    • format_quote Numai iata ce aude HarapAlb un muget inadushit: cerbul venea boncaluind. CREANGA P. 225. DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A produce sunete asemanatoare cu un muget. DLRLC
    • format_quote Afanasie puse la gura cornul rasucit de bou shi boncalui cu batai grabite de limba. SADOVEANU J. 178. DLRLC
etimologie:

info Lista completa de definitzii se afla pe fila definitzii.