12 definiții pentru bocănit
din care- explicative (8)
- morfologice (2)
- relaționale (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin lovirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.
bocănít sn [At: VLAHUȚĂ, ap. CADE / Pl: ~uri / E: bocăni] 1 Lovire repetată cu un obiect tare în ceva Si: bocănitură (1). 2 Tropăială. 3 Ciocnit1. 4 Zgomotul produs de bocănit (1) Si: bocănitură (2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare în ceva; bocăneală, bocănitură. – V. bocăni.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și zgomotul produs de lovire; bocănitură. Un timp au tăcut, ascultîndu-și bocănitul pașilor pe asfalt. GALAN, Z. R. 346. Un bocănit în ușă le rupse vorba. DUNĂREANU, CH. 215.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
BOCĂNÍT s. n. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei.
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
bocănit n. 1. lucrarea de a bocăni; 2. fam. trânteală: să mănânce bocănit.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
băcănit2 sn vz bocănit1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
băcănit4, ~ă a vz bocănit2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
bocănít s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
bocănít s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
BOCĂNÍT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~.) 2. v. bătaie.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
BOCĂNIT s. 1. bocăneală, bocănitură, pocăneală, pocănit, pocănitură, (reg.) bontăneală, bontănitură. (Se aude un ~ ritmic.) 2. bătaie, bocăneală, bocănire, bocănitură, ciocăneală, ciocănire, ciocănit, ciocănitură, (reg.) tocănire, tocănit. (Se aude un ~ în ușă.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
bocănitsubstantiv neutru
- 1. Acțiunea de a bocăni și rezultatul ei; zgomot produs prin lovirea cu un obiect tare în ceva. DEX '09 DLRLC
- Un timp au tăcut, ascultîndu-și bocănitul pașilor pe asfalt. GALAN, Z. R. 346. DLRLC
- Un bocănit în ușă le rupse vorba. DUNĂREANU, CH. 215. DLRLC
-
etimologie:
- bocăni DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.