opțiuni
  • info

12 definiții pentru blești

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, sb. bleštiti.

bleștí [At: CREANGĂ, P. 207 / Pzi: ~tesc / E: ns cf srb bleštiti] (Reg) 1-2 vi A-și trage (cu greu) răsuflarea. 3 vi A articula greu un sunet. 4 vi A răguși. 5 vi A amuți. 7 vtr A (se) moleși. 8-9 vtr A (se) pleoști. 10 vi A vorbi mult. 11 vi A flecări.

BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. 2. A îngăima, a vorbi (greu). ♦ Tranz. și refl. A (se) moleși, a (se) înmuia, a slăbi; a (se) pleoști. 3. A vorbi mult; a flecări, a trăncăni. – Cf. sl. blensti, scr. bleštiti.

BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Mold., Bucov.;. construit de obicei cu o negație sau cu «abia») A sufla (greu); a-și trage (cu greu) sufletul. ♦ (Determinat prin. «din gură») A articula cu greu un sunet (din cauza lipsei- de suflu), a vorbi greu (din cauza slăbiciunii sau a spaimei). Baba era umflată cît o bute și nici nu putea blești măcar din gură. CREANGĂ, P. 15. ♦ A scoate un cuvînt, a spune (măcar) un cuvînt; a crîcni. Nu care cumva să bleșteștr din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ. P. 207. ◊ Tranz. A rămas cu gura căscată, fără să bleștească un cuvînt. CREANGĂ, A. 60. ♦ A vorbi mult, a da din gură. La ce bleștești așa din gură? CAMILAR, N. II 255. – Variantă: bleoștí vb. IV.

BLEȘTÍ, bleștesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A sufla (greu), a-și trage (cu greu) sufletul. 2. A articula (cu greu) un sunet, a vorbi (greu). ♦ A scoate un cuvânt; a crâcni. ♦ A vorbi mult. – Din bleașc.

bleștì v. Mold. a rosti îngăimat: amin! bleștesc eu cu jumătate gură CR. [Ceh. BLESTI].

BLEOȘTÍ vb. IV v. blești.

bleștésc v. intr. (vsl. blensti, a flecări; ceh. blésti, a flecări; sîrb. biještiti, a pîlpîi, bg. blĭešty, blieskam, scînteĭez. V. blejesc, bleojdesc, pleoștesc, blehăĭesc, bleasc). Est. Răspund cu jumătate de gură, îngîĭm, vorbesc alene. Adiĭ, mișc încă puțin înainte de a murĭ (ca șarpele din coadă). Est. Sud. V. tr. Moleșesc, slăbesc: vinu l-a bleștit. V. refl. S’a bleștit de bătrîneță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

bleștí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștésc, imperf. 3 sg. bleșteá; conj. prez. 3 să bleșteáscă

bleștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bleștésc, imperf. 3 sg. bleșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. bleșteáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

BLEȘTÍ vb. v. articula, crâcni, grăi, murmura, pronunța, protesta, rosti, scoate, spune, vorbi, zice.

blești vb. v. ARTICULA. CRÎCNI. GRĂI. MURMURA. PRONUNȚA. PROTESTA. ROSTI. SCOATE. SPUNE. VORBI. ZICE.

Intrare: blești
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • blești
  • bleștire
  • bleștit
  • bleștitu‑
  • bleștind
  • bleștindu‑
 singular plural
  • bleștește
  • bleștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bleștesc
 (să)
  • bleștesc
  • bleșteam
  • bleștii
  • bleștisem
a II-a (tu)
  • bleștești
 (să)
  • bleștești
  • bleșteai
  • bleștiși
  • bleștiseși
a III-a (el, ea)
  • bleștește
 (să)
  • bleștească
  • bleștea
  • blești
  • bleștise
plural I (noi)
  • bleștim
 (să)
  • bleștim
  • bleșteam
  • bleștirăm
  • bleștiserăm
  • bleștisem
a II-a (voi)
  • bleștiți
 (să)
  • bleștiți
  • bleșteați
  • bleștirăți
  • bleștiserăți
  • bleștiseți
a III-a (ei, ele)
  • bleștesc
 (să)
  • bleștească
  • bleșteau
  • bleștiră
  • bleștiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bleoști
  • bleoștire
  • bleoștit
  • bleoștitu‑
  • bleoștind
  • bleoștindu‑
 singular plural
  • bleoștește
  • bleoștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bleoștesc
 (să)
  • bleoștesc
  • bleoșteam
  • bleoștii
  • bleoștisem
a II-a (tu)
  • bleoștești
 (să)
  • bleoștești
  • bleoșteai
  • bleoștiși
  • bleoștiseși
a III-a (el, ea)
  • bleoștește
 (să)
  • bleoștească
  • bleoștea
  • bleoști
  • bleoștise
plural I (noi)
  • bleoștim
 (să)
  • bleoștim
  • bleoșteam
  • bleoștirăm
  • bleoștiserăm
  • bleoștisem
a II-a (voi)
  • bleoștiți
 (să)
  • bleoștiți
  • bleoșteați
  • bleoștirăți
  • bleoștiserăți
  • bleoștiseți
a III-a (ei, ele)
  • bleoștesc
 (să)
  • bleoștească
  • bleoșteau
  • bleoștiră
  • bleoștiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

blești, bleștescverb

regional
  • 1. A răsufla (greu), a-și trage (cu greu) răsuflarea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răsufla
  • 2. A vorbi (greu). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: vorbi îngăima
    • format_quote Baba era umflată cît o bute și nici nu putea blești măcar din gură. CREANGĂ, P. 15. DLRLC
    • 2.1. A scoate un cuvânt, a spune (măcar) un cuvânt. DLRLC
      sinonime: crâcni
      • format_quote Nu care cumva să bleștești din gură cătră cineva despre ceea ce a urmat între noi, că te-am șters de pe fața pămîntului. CREANGĂ. P. 207. DLRLC
      • format_quote tranzitiv A rămas cu gura căscată, fără să bleștească un cuvînt. CREANGĂ, A. 60. DLRLC
    • 2.2. tranzitiv reflexiv A (se) moleși, a (se) înmuia, a (se) pleoști. DEX '09 DEX '98
      sinonime: moleși pleoști slăbi înmuia
  • 3. A vorbi mult. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: flecări trăncăni vorbi
    • format_quote La ce bleștești așa din gură? CAMILAR, N. II 255. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.