PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a-și pierde elanul. – Din sb. pljoštiti.

pleoști [At: ANON. CAR. / V: (îrg) plești, ploști, pluști, (reg) pliști / Pzi: ~tesc / E: srb pljožtiti] 1-2 vrt A (se) lăsa în jos sau într-o parte sub apăsarea unei greutăți. 3-4 vrt (Pex) A (se) deforma. 5-6 vrt A (se) turti. 7 vr (Trs; îf plești) A cădea pe gheață cu picioarele depărtate unul de celălalt. 8 vr (Ban; îf plești, pliști) A se ascunde. 9 vr (Buc) A se pleca înaintea cuiva, în semn de respect. 10 vr (Fig; fam) A-și pierde vigoarea, entuziasmul sau buna dispoziție. 11 vr (Fig; fam) A deveni istovit, abătut sau deprimat Si: (fam; fig) a se dezumfla.

PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) lăsa în jos sau într-o parte (sub o greutate); a (se) deforma, a (se) lăbărța; a (se) turti, a (se) strivi. 2. Tranz. A apleca, a lăsa în jos capul sau urechea. 3. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A deveni abătut, deprimat; a se dezumfla. – Din scr. pljoštiti.

PLEOȘTÍ, pleoștesc, vb. IV. (Și în forma ploști) 1. Tranz. A turti, a lăți, a deforma (sub o greutate). A prins a-și scărpina ceafa... tot pleoștindu-și streașină căciulii către vîrful nasului. GALAN, Z. R. 226. ◊ Fig. (Familiar) Și-i mai dete una-n cap, Și mi-l ploști. PĂSCULESCU, L. P. 258. ◊ Refl. Noroiul... se ploștea în stropi galbeni pe pantalonii trecătorilor. MACEDONSKI, O. III 81. 2. Tranz. (Cu complementul «cap» sau «ureche») A lăsa în jos, a apleca. Un măgar mare... o ascultase, Și ca un aspru judecător Capul pleoștise sau rădicase Cîte-o ureche-n semn de favor. ALEXANDRESCU, M. 318. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și pierde elanul, buna dispoziție; a rămîne abătut, deprimat. Nadina îi zise cu indiferență: ia seama că pornești pe urmele căpitanului! Tînărul se pleoști parcă ar fi primit un duș rece. REBREANU, R. I 221. – Pronunțat: pleoș-. – Variantă: ploștí vb.IV.

A PLEOȘTÍ ~ésc tranz. A face să se pleoștească. /<sb. pljoštiti

A SE PLEOȘTÍ mă ~ésc intranz. 1) A se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și forma, poziția normală). A i se ~ urechile. A i se ~ pălăria. 2) fig. A-și pierde buna dispoziție (fiind cuprins de amărăciune); a deveni abătut; a se indispune. /<sb. pljoštiti

pleoștì v. 1. a (se) încovoia de greutate: acoperișul casei se pleoști; 2. a se turti: cu urechea pleoștită GR. AL. [Serb. PLOȘTITĬ].

plești v vz pleoști

pliști v vz pleoști

ploști v vz pleoști

pluști v vz pleoști

PLOȘTÍ vb. IV v. pleoști.

pleoștésc (eo dift.) v. tr. (sîrb. pljoštiti, ploštiti, plosniti, a turti; bg. plĭuštĭy, rut. pliúštiti, rus. ploščitĭ, plĭuščitĭ, plĭúsnitĭ, pol. plaszczyc, ceh. ploštiti. V. plesnesc, bleojdesc, bleștesc). Turtesc, fac să se lase în jos orĭ la o parte: pălăria pleoștită (Sadov. VR. 1911, 1, 14), greutatea zăpeziĭ a pleoștit acoperișu, acoperișu s’a pleoștit. – În Maram. pleștesc, în Ban. Olt. pluștesc. V. tăpșesc.

pluștésc, V. pleoștesc.

pleoștí (a ~) (pleoș-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 să pleoșteáscă

pleoștí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pleoștésc, imperf. 3 sg. pleoșteá; conj. prez. 3 sg. și pl. pleoșteáscă

pleoști (2 sil.)

pleoștesc, -team 1 imp.

PLEOȘTÍ vb. a se blegi, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

PLEOȘTI vb. a se blegi, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

pleoștí, pleoștesc, vb. refl. – 1. A se turti, a se lăsa în jos. 2. A se dezumfla. – Din sl. pljoštiti „a turti” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

pleoști, pleoștesc v. r. a deveni abătut / deprimat