blam sn [At: ALECSANDRI T. 1305 / Pl: ~uri / E: fr blame] 1 Dezaprobare publica a unei atitudini. 23 (Is) Motziune de ~ vot de ~ Motziune sau vot prin care o adunare dezaproba actziunile unor membri.

BLAM s. n. Faptul de ashi atrage prin purtarea sa dezaprobarea lumii; exprimare a unei astfel de dezaprobari. Degeaba cautzi... Sa scapi de*blamul negrei tale fapte! TOPIRCEANU S. A. 112. O spun aceasta fara grija caci sint convins k pentru el aceasta nu e un blam. IBRAILEANU SP. CR. 245. Dacash fi venit singura ash merita blamul persoanelor serioase shi venerabile k tine. ALECSANDRI T. 1305. ◊ Vot de blam v. vot.

BLAM blamuri s. n. Dezaprobarea unei atitudini; exprimare a unei astfel de dezaprobari. Fr. blame.

BLAM s.n. Dezaprobare publica oprobriu; exprimare a acestei dezaprobari. ◊ Vot de blam = sanctziune prin care o organizatzie ishi manifesta prin vot dezaprobarea fatza de comportarea unui membru al sau. [Pl. muri. / < fr. blame].

BLAM s. n. dezaprobare condamnare publica; oprobriu; sanctziune; avertisment. (< fr. blame)

BLAM ~uri n. 1) Dezaprobare categorica publica a cuiva. 2) Opinie defavorabila despre ceva sau cineva. * Vot de ~ sanctziune prin care o colectivitate o organizatzie etc. dezaproba activitatea unui conducator sau a unui imputernicit. /<fr. blame

blam n. mustrare dojana: vot de blam.

*blam n. p. urĭ (fr. blame). Reprobare dezavuare: vot de blam.

blam s. n. pl. blámuri

blam s. n. pl. blámuri

BLAM s. v. dezaprobare.

BLAM s. blamare condamnare dezaprobare infierare neaprobare reprobare respingere stigmatizare (rar) reprobatziune sanctzionare (livr.) dezavuare reprehensiune (pop.) osindire (inv.) prihana (fig.) veshtejire. (~ adus cuiva pentru faptele sale.)