BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) 1. (Om) vrednic de compătimire, lipsit de personalitate, de inteligență și de energie; ticăit². 2. (Om) debil, slăbănog, neputincios, bolnăvicios. [Var.: bicísnic, -ă adj., s. m. și f.] – Din sl. bečistĭnikŭ.

becísnic, ~ă [At: CUV. D. BĂTR. II, 450 / V: -ces-, ~ceșn-, bic-, bicișn~, -izn~ / E: vsl бестинкъ] 1-2 smf, a (Om) necinstit. 3-4 smf, a (Om) ticălos. 5-6 smf, a (Om) vrednic de compătimire. 7-8 smf, a (Om) lipsit de personalitate, de inteligență și de energie Si: ticăit². 9-10 smf, a (Om) debil. 11 a (Reg, d. plante și animale, îf beceșnic) Care a suferit de multe boli.

BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -ce, adj., s. m. și f. (Pop.) 1.(Om) vrednic de compătimire, lipsit de personalitate, de inteligență și de energie; ticăit². 2. (Om) debil, slăbănog, neputincios, bolnăvicios. [Var.: bicísnic, -ă adj., s. m. și f.] – Din sl. bečistĩnikŭ.

BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -e, adj. 1. Slăbănog, neputincios. Din acești trei zmei... cel mai mare... era și cel mai becisnic. SBIERA, P. 102. 2. Nepriceput, incapabil. (Substantivat) Rîdeau ca de un becisnic ce nu știe două paie a-ncurca. SEVASTOS, N. 58. 3. Nemernic, ticălos, netrebnic, necinstit, păcătos, prăpădit. Ai gîndit să-ți prăpădești fata... femeie becisnică ce ești? RETEGANUL, P. IV 5. – Variante: bicísnic,-ă (HOGAȘ, M. N. 219), bicíznic, -ă. (CREANGĂ, P. 141) adj.

BECÍSNIC, -Ă, becisnici, -e, adj., s. m. și f. 1. Slăbănog, neputincios. ♦ Nepriceput, incapabil. 2. Nemernic, ticălos. [Var.: bicísnic, -ă adj.] – Slav (v. sl. bečistĩnikŭ).

BECÍSNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival (despre persoane) 1) Care este lipsit de putere fizică; fără vigoare; neputincios; slăbănog. 2) Care este lipsit de individualitate și de inteligență; cu capacități intelectuale reduse. /<sl. bețistiniku

becisnic a. care nu-i bun de nimica: 1. nevoiaș, slăbănog; 2. păcătos, mișel. [Slav. BEČĬSTĬNIKŬ, fără cinste].

becísnic, -ă adj. (vsl. bečistĭnikŭ, d. bezŭ, fără și čĭstĭ, cinste). Slab, fără energie saŭ fără putere trupească orĭ și sufletească. În est bi-.

BICÍSNIC, -Ă adj., s. m. și f. v. becisnic.

bicísnic, ~ă smf, a, av vz becisnic corectată

BICÍSNIC, -Ă, adj., s. m. și f. v. becisnic.

BICÍSNIC, -Ă adj. v. becisnic.

BICÍZNIC, -Ă adj. v. becisnic.

BICÍSNIC, -Ă, adj. v. becisnic.

bicísnic- v. becisnic-.

becísnic / bicísnic (înv.) adj. m., s. m., pl. becísnici / bicísnici; adj. f., s. f. becísnică / bicísnică, pl. becísnice / bicísnice

becísnic adj. m., s. m., pl. becísnici; f. sg. becísnică, pl. becísnice

becisnic

becisnic.

bicísnic v. becísnic

BECÍSNIC adj. v. bolnăvicios.

BECÍSNIC adj., s. v. abject, incapabil, infam, josnic, mișel, mizerabil, mârșav, necapabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, neputincios, netrebnic, prăpădit, slăbănog, ticălos.

becisnic adj., s. v. ABJECT. INCAPABIL. INFAM. JOSNIC. MIȘEL. MIZERABIL. MÎRȘAV. NECAPABIL. NEDEMN. NELEGIUIT. NEMERNIC. NEPUTINCIOS. NETREBNIC. PRĂPĂDIT. SLĂBĂNOG. TICĂLOS.

Becisnic ≠ viguros, vânjos, vânos, voinic, zdravăn

becísnic (becísnică), adj. – 1. Necinstit, nelegiuit, infam. – 2. Lamentabil, detestabil. – 3. Slăbănog, neputincios. Sl. bečĭstĭnŭ „necinstit”, bečĭstĭnĭkŭ „nemilos” (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 21; Skok, Slavia, VI (1929), 786), cf. bg. bezčesten. Cf. cinste. Der. becisnicește, adv. (mizerabil); becisnici, vb. înv. (a decădea, a se pierde); becisnicie, s. f. (ticăloșie, josnicie).

becísnic, -ă, becisnici, -e, (beciznic), adj. – Necinstit, nelegiuit: „Cu omuțu’ care-i lotru, / Trăi-ai și-n verde codru; / Da’ cu care-i becizníc, / Da’-i muri și-n biușâg” (Bilțiu, 2006: 93). – Din sl. bečistíníkú „nemilos” < bezǔ „fără” și čǐstǐ „cinste” (Miklosich, cf. DER; DLRM, DEX, Scriban); din vsl. bezŭčistĭnikŭ, slavon. be(zŭ)čistĭnikŭ (DELR).