incapabil, ~ă [At: ODOBESCU, S. II, 67 / Pl: ~i, ~e / E: fr incapable] 1-2 smf, a (Persoană) care nu este capabilă să facă ceva. 3 a (Pex) Nepriceput. 4 a (Jur; spc) Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi.

INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. Care nu poate, care nu este în stare să facă ceva; p. ext. lipsit de aptitudinea de a face ceva; nevrednic. Filofteia a rămas în casa lui Tudor Fierăscu... incapabilă să învețe limba celor dimprejuru-i. GALACTION, O. I 112. [Conu Leonida] e atît de «cult», atît de plin de idei, încît îl simțim incapabil de a cunoaște, de a gîndi vreo realitate cît de simplă. IBRĂILEANU, S. 69. Cu durerea asta sînt incapabil să scriu un rînd măcar. CARAGIALE, O. II 339. ◊ (Substantivat) X e un incapabil. ♦ (Jur.) Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi, de a ocupa o anumită funcție.

INCAPÁBIL, -Ă adj. (adesea s.) Care nu este în stare de a face ceva; (p. ext.) nepregătit, nepriceput. ♦ (Jur.) Care nu are capacitatea legală de a-și exercita anumite drepturi. [Cf. fr. incapable].

INCAPÁBIL, -Ă adj. 1. (și s.) care nu este în stare de a face ceva; (p. ext.) nepregătit, nepriceput. 2. (jur.) lipsit de capacitatea legală pentru exercitarea anumitor drepturi. (< fr. incapable)

INCAPÁBIL ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care nu este capabil (să facă ceva); lipsit de capacități; inapt. /<fr. incapable

incapabil a. 1. care nu e capabil: principe incapabil de a guverna; 2. care n’are capacitatea legală; 3. în sens bun: incapabil de lașitate.

*incapábil, -ă adj. (d. capabil; fr. -able. Lat. in-capabilis înseamnă „care nu poate fi prins orĭ cuprins”, ĭar incapabil se zice in-capax). Care nu e capabil, prost: guvern, om incapabil de domnie, de a domni. Care nu e în stare să facă ceva răŭ: înțeleptu e incapabil de invidie, să invidieze. Jur. Lipsit de oare-care drepturĭ, ca minoriĭ, nebuniĭ, femeile ș. a.

incapábil adj. m., pl. incapábili; f. incapábilă, pl. incapábile

incapábil adj. m. capabil

INCAPÁBIL adj., s. 1. adj. v. inapt. 2. adj., s. v. neputincios. 3. adj., s. ignorant, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neștiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meseriaș ~.) 4. adj. neputincios. (~ de a face ceva.)

INCAPABIL adj., s. 1. adj. inapt, neapt. (~ de muncă.) 2. adj., s. necapabil, neputincios, prăpădit, slăbănog, (rar) impotent, (pop.) becisnic, nemernic, nevoiaș, nevolnic, (înv. și reg.) sec, ticălos, (prin Munt. și Olt.) sfoiegit, (înv.) mișel, neputernic, neputinte, secat. (E un biet ~.) 3. adj., s. ignorant, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neștiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meseriaș ~.)

Incapabil ≠ capabil