BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, s. n., s. m. și f. 1. S. n. Examen de absolvire a liceului. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.

bacalaureat, ~ă [At: DA ms / P: ~la-u-re-at / Pl: ~uri / E: fr baccalaureat] 1 sn Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la facultate. 2 sn Titlu obținut de absolventul unui bacalaureat (1). 3 smf Absolvent care a trecut bacalaureatul (1).

bacalaureat subst. (pedag.) 1 s.n. Examen general susținut după absolvirea cursurilor liceale, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățămînt superior. ◆ Titlu obținut în urma acestui examen. 2 s.m., s.f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat. • sil. -la-u-re-at. pl. n. -uri, m., f. -ți, -te. și (pop.) bacaloreát subst. /<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus.

BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureați, -te, subst. 1. S. n. Examen general pentru absolvenții liceului, a cărui promovare dă dreptul la înscrierea într-o instituție de învățământ superior. ◊ Titlu obținut în urma acestui examen. 2. S. m. și f. Persoană care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.

BACALAUREÁT¹, bacalaureate, s. n. (În vechea organizare a învățămîntului) Examen general pe care îl treceau absolvenții liceului spre a se bucura de anumite drepturi. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. – Pronunțat: -la-u-re-at.

BACALAUREÁT¹ s. n. (În vechea organizare a învățământului) Examen general pe care îl treceau absolvenții liceului. ♦ Titlu obținut în urma acestui examen. [Pr.: -la-u-re-at] – Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).

BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului și după care este permisă intrarea la o facultate; titlu obținut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. și f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].

BACALAUREÁT, -Ă I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac³ (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)

BACALAUREÁT¹ ~e n. 1) Examen general, susținut la absolvirea liceului. 2) Titlu obținut în urma acestui examen. [Sil. -la-u-re-at] /<fr. baccalaureat

bacalaureat n. întâiul grad universitar după terminarea studiilor liceale. ║ m. cel ce a trecut examenul de bacalaureat.

*bacalaureát, -ă s. (fr. baccalauréat, d. mlat. baccalaureatus, care vine d. baccaláureus, ĭar aceasta e o traducere arbitrară după fr. bachelier, flăcăŭ, și n’are nici o legătură cu lat. baca, bacă, și laurus, dafin). Acela care a trecut un examin general de liceŭ. S.n., pl. e. Examinu pe care-l trece un bacalaureat: a da, a trece, a lua bacalaureatu. – În România, acest examin a fost desființat de ministru liberal Haret în 1899 și reînființat de ministru liberal Angelescu la 1925. – Vulg. bacaloriat.

bacalaureát² (examen) (-la-u-re-at) s. n., pl. bacalaureáte

bacalaureát (examen) s. n. (sil. -la-u-re-at), pl. bacalaureáte

bacalaureat (a-u, e-a)

bacalaureat.

BACALAUREÁT s. (fam.) bac. (A reușit la ~.)