BACALAUREÁT A bacalaureatzi te s. n. s. m. shi f. 1. S. n. Examen de absolvire a liceului. ♦ Titlu obtzinut in urma acestui examen. 2. S. m. shi f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: laureat] Din fr. baccalauréat.

bacalaureat ~a [At: DA ms / P: ~laureat / Pl: ~uri / E: fr baccalaureat] 1 sn Examen general cu care se incheie cursurile liceului shi dupa care este permisa intrarea la facultate. 2 sn Titlu obtzinut de absolventul unui bacalaureat (1). 3 smf Absolvent care a trecut bacalaureatul (1).

bacalaureat subst. (pedag.) 1 s.n. Examen general sustzinut dupa absolvirea cursurilor liceale a carui promovare da dreptul la inscrierea intro institutzie de invatzamint superior. ◆ Titlu obtzinut in urma acestui examen. 2 s.m. s.f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat. • sil. laureat. pl. n. uri m. f. tzi te. shi (pop.) bacaloreát subst. /<fr. baccalauréat lat. baccalaureatus.

BACALAUREÁT A bacalaureatzi te subst. 1. S. n. Examen general pentru absolventzii liceului a carui promovare da dreptul la inscrierea intro institutzie de invatzamant superior. ◊ Titlu obtzinut in urma acestui examen. 2. S. m. shi f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: laureat] Din fr. baccalauréat.

BACALAUREÁT¹ bacalaureate s. n. (In vechea organizare a invatzamintului) Examen general care il treceau absolventzii liceului spre a se bucura de anumite drepturi. ♦ Titlu obtzinut in urma acestui examen. Pronuntzat: laureat.

BACALAUREÁT¹ s. n. (In vechea organizare a invatzamantului) Examen general care il treceau absolventzii liceului. ♦ Titlu obtzinut in urma acestui examen. [Pr.: laureat] Fr. baccalauréat (lat. lit. baccalaureatus).

BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se incheie cursurile liceului shi dupa care este permisa intrarea la o facultate; titlu obtzinut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. shi f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. laureat pl. te. / < fr. baccalauréat].

BACALAUREÁT A I. s. n. examen de absolvire a liceului care urmareshte sa verifice daca absolventul a atins nivelul adecvat de cultura generala shi de maturitate intelectuala; titlul obtzinut; bac³ (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat lat. baccalaureatus)

BACALAUREÁT¹ ~e n. 1) Examen general sustzinut la absolvirea liceului. 2) Titlu obtzinut in urma acestui examen. [Sil. laureat] /<fr. baccalaureat

bacalaureat n. intaiul grad universitar dupa terminarea studiilor liceale. ║ m. cel ce a trecut examenul de bacalaureat.

*bacalaureát a s. (fr. baccalauréat d. mlat. baccalaureatus care vine d. baccaláureus ĭar aceasta e o traducere arbitrara dupa fr. bachelier flacaŭ shi n’are nici o legatura cu lat. baca baca shi laurus dafin). Acela care a trecut un examin general de liceŭ. S.n. pl. e. Examinu carel trece un bacalaureat: a da a trece a lua bacalaureatu. In Romania acest examin a fost desfiintzat de ministru liberal Haret in 1899 shi reinfiintzat de ministru liberal Angelescu la 1925. Vulg. bacaloriat.

bacalaureát² (examen) (laureat) s. n. pl. bacalaureáte

bacalaureát (examen) s. n. (sil. laureat) pl. bacalaureáte

bacalaureat (au ea)

bacalaureat.

BACALAUREÁT s. (fam.) bac. (A reushit la ~.)