arést sn [At: (a. 1737) IORGA, S. D. XII, 37 / V: (înv; Trs) -ești sm, -ește, ariște, ariștă sf / Pl: ~uri / E: ger Arrest, it arresto] 1 Deținere pe termen scurt, din ordinul unei autorități, a unei persoane Si: detenție, închisoare, (pop) popreală. 2 (Îs) ~ preventiv Arest (1) Înainte de a fi judecat. 3 Locul arestului (1) Si: închisoare, (înv) temniță, (pfm) gros. 4 (Îlv) A băga la ~ A aresta. 5 (Îs) Stare de ~ Situația unei persoane private de libertate prin sentință judecătorească. 6 (Îs) ~ la domiciliu (Sentință judecătorească de) efectuare a detenției la domiciliul inculpatului.

ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane care a săvîrșit (sau este bănuită că a săvîrșit) o infracțiune; arestare. Va porunci... ca arestul vagabondului să fie lungit pe două săptămîni. PAS, L. I 48. [Judecătorul] a condamnat-o la cinsprezece zile de arest. PAS, L. I 121. ◊ Arest preventiv v. preventiv. 2. (Concretizat) Loc unde sînt ținuți cei arestați. V. carceră, închisoare. Se repezi într-un suflet la arestul subprefecturii. BUJOR, S. 47. A doua zi s-a deșteptat într-o odaie umedă din arestul poliției. VLAHUȚĂ, O. A. 154.

ARÉST, aresturi, s. n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane care (este bănuită că) a comis o infracțiune; arestare. 2. Loc unde sunt ținuți cei arestați. – Germ. Arrest (it. arresto).

ARÉST s.n. 1. Deținere sub pază legală a unei persoane bănuite de o infracțiune. 2. Locul și durata detențiunii unei persoane arestate; închisoare. [Pl. -turi. / < it. arresto, cf. germ. Arrest].

ARÉST s. n. 1. deținere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracțiune. 2. locul acesteia; închisoare. (< germ. Arrest, it. arresto)

ARÉST ~uri n. 1) Deținere sub pază legală a unei persoane care este bănuită sau chiar a comis o încălcare de lege. A se afla sub ~. ◊ ~ la domiciliu măsură de prevenire constând în interdicția de a părăsi domiciliul. 2) Loc unde sunt ținuți cei arestați. /<germ. Arrest

arest n. opreală, închisoare (militară sau școlară). [De origină militărească austro-ungară: nemț. ARREST].

*arést n., pl. urĭ (rus. arést, germ. arrest, d. it. arresto; fr. arrêt). Oprirea cuĭva într’un loc închis: arest de o lună. Clădirea în care staŭ arestat, carceră: închis la arestu preventiv, l-a pus la arest.

arést s. n., pl. arésturi

arést s. n., pl. arésturi

arest, -turi.

ARÉST s. (JUR.) 1. v. arestare. 2. v. închisoare. 3. arest preventiv v. prevenție.

AREST s. (JUR.) 1. arestare, deținere, închidere, întemnițare, reținere, (pop.) popreală. (~ a durat o zi.) 2. închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță, (înv. și pop.) popreală, (pop.) prinsoare, robie, (reg.) cremenal, (Transilv., Maram. și Bucov.) ariște, (prin Transilv.) căliscă, (Transilv.) pițigoaică, (prin Olt.) prinzare, (prin Maram.) robșag, (înv.) pază, tumurluc, (franțuzism înv.) prizon, (fam.) beci, gherlă, (fam. și fig.) dubă, hîrdău, răcoare, (reg. fig.) umbră, (arg.) gros, pîrnaie, țuhaus, zdup. (Cît a stat la ~?) 3. arest preventiv = prevenție, (înv. și pop.) popreală.

arést (arésturi), s. n. – 1. Detenție, întemnițare. – 2. Închisoare, temniță. It. arrestare, cu semnificația juridică a fr. arrêter. – Der. aresta, vb.; arestant, s. m. (arestat, deținut); arestui, vb. (înv., a aresta). De la forma fr. arrêter au trecut direct în rom. aret, s. n. (oprire a cîinelui de vînătoare); areta, vb. (a se opri cîinele), termeni de vînătoare, care apar de ex. în scrierile lui Sadoveanu.

AREST bască, cavou, colivie, grotă, incubator, raft, subsol.