arést sn [At: (a. 1737) IORGA S. D. XII 37 / V: (inv; Trs) eshti sm eshte arishte arishta sf / Pl: ~uri / E: ger Arrest it arresto] 1 Detzinere pe termen scurt din ordinul unei autoritatzi a unei persoane Si: detentzie inchisoare (pop) popreala. 2 (Is) ~ preventiv Arest (1) Inainte de a fi judecat. 3 Locul arestului (1) Si: inchisoare (inv) temnitza (pfm) gros. 4 (Ilv) A baga la ~ A aresta. 5 (Is) Stare de ~ Situatzia unei persoane private de libertate prin sentintza judecatoreasca. 6 (Is) ~ la domiciliu (Sentintza judecatoreasca de) efectuare a detentziei la domiciliul inculpatului.

ARÉST aresturi s. n. 1. Detzinere sub paza legala a unei persoane care a savirshit (sau este banuita k a savirshit) o infractziune; arestare. Va porunci... k arestul vagabondului sa fie lungit pe doua saptamini. PAS L. I 48. [Judecatorul] a condamnato la cinsprezece zile de arest. PAS L. I 121. ◊ Arest preventiv v. preventiv. 2. (Concretizat) Loc unde sint tzinutzi cei arestatzi. V. carcera inchisoare. Se repezi intrun suflet la arestul subprefecturii. BUJOR S. 47. A doua zi sa deshteptat intro odaie umeda din arestul politziei. VLAHUTZA O. A. 154.

ARÉST aresturi s. n. 1. Detzinere sub paza legala a unei persoane care (este banuita k) a comis o infractziune; arestare. 2. Loc unde sunt tzinutzi cei arestatzi. Germ. Arrest (it. arresto).

ARÉST s.n. 1. Detzinere sub paza legala a unei persoane banuite de o infractziune. 2. Locul shi durata detentziunii unei persoane arestate; inchisoare. [Pl. turi. / < it. arresto cf. germ. Arrest].

ARÉST s. n. 1. detzinere sub paza legala a cuiva banuit de o infractziune. 2. locul acesteia; inchisoare. (< germ. Arrest it. arresto)

ARÉST ~uri n. 1) Detzinere sub paza legala a unei persoane care este banuita sau chiar a comis o incalcare de lege. A se afla sub ~. ◊ ~ la domiciliu masura de prevenire constand in interdictzia de a parasi domiciliul. 2) Loc unde sunt tzinutzi cei arestatzi. /<germ. Arrest

arest n. opreala inchisoare (militara sau shcolara). [De origina militareasca austroungara: nemtz. ARREST].

*arést n. pl. urĭ (rus. arést germ. arrest d. it. arresto; fr. arrêt). Oprirea cuĭva intr’un loc inchis: arest de o luna. Cladirea in care staŭ arestat carcera: inchis la arestu preventiv la pus la arest.

arést s. n. pl. arésturi

arést s. n. pl. arésturi

arest turi.

ARÉST s. (JUR.) 1. v. arestare. 2. v. inchisoare. 3. arest preventiv v. preventzie.

AREST s. (JUR.) 1. arestare detzinere inchidere intemnitzare retzinere (pop.) popreala. (~ a durat o zi.) 2. inchisoare ocna penitenciar pushcarie temnitza (inv. shi pop.) popreala (pop.) prinsoare robie (reg.) cremenal (Transilv. Maram. shi Bucov.) arishte (prin Transilv.) calisca (Transilv.) pitzigoaica (prin Olt.) prinzare (prin Maram.) robshag (inv.) paza tumurluc (frantzuzism inv.) prizon (fam.) beci gherla (fam. shi fig.) duba hirdau racoare (reg. fig.) umbra (arg.) gros pirnaie tzuhaus zdup. (Cit a stat la ~?) 3. arest preventiv = preventzie (inv. shi pop.) popreala.

arést (arésturi) s. n. 1. Detentzie intemnitzare. 2. Inchisoare temnitza. It. arrestare cu semnificatzia juridica a fr. arrêter. Der. aresta vb.; arestant s. m. (arestat detzinut); arestui vb. (inv. a aresta). De la forma fr. arrêter au trecut direct in rom. aret s. n. (oprire a ciinelui de vinatoare); areta vb. (a se opri ciinele) termeni de vinatoare care apar de ex. in scrierile lui Sadoveanu.

AREST basca cavou colivie grota incubator raft subsol.