APOGÉU apogee s. n. 1. Punct culminant in dezvoltarea unui fenomen a unei actziuni etc. 2. Punctul cel mai departat de Pamant la care se afla un astru pe orbita sa. Din fr. apogée.

apogéu sn [At: NEGRUZZI S. I 201 / Pl: ~ee ri / E: fr apogée lat apogeus] 1 (Ast; ioc perigeu) Punctul la care un astru se afla la cea mai mare departare de pamant. 2 (Fig) Culme. 3 Punct culminant.

APOGÉU apogee s. n. 1. Punct culminant in dezvoltarea unui fenomen a unei actziuni etc. 2. Punctul cel mai departat de pamant la care se afla un astru pe orbita sa. Din fr. apogée.

APOGÉU apogee s. n. 1. (Mai ales in legatura cu verbele «a fi» sau «a ajunge la») Punct culminant in dezvoltarea unui fenomen; culme. Hamlet banuieshte pe unchiul sau aceasta banuiala shi ura contra unchiului sau trebuie sa creasca pina ce banuiala ajunge o certitudine ura ajunge la apogeul sau shi atunci el trebuie sa «actzioneze» razbunind moartea tatalui sau. GHEREA ST. CR. II 281. (Precedat de prep. «in» invechit) Puterea otomanilor... era pe atunci [in 1600] in apogeul sau. NEGRUZZI S. I 201. 2. (Astron.) Punctul cel mai departat de pamint al orbitei reale a lunii sau al orbitei aparente a soarelui. Luna este la apogeu.

APOGÉU apogee s. n. 1. Punct culminant in dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai departat de pamant la care se afla un astru pe orbita sa. Fr. apogée (< gr.).

APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se gaseshte la cea mai mare distantza de Pamant. 2. (Fig.) Cel mai inalt punct al evolutziei unui fenomen a unei situatzii etc.; punct culminant culme. [Pl. ee (pron. gee) euri. / < fr. apogée cf. it. apogeo gr. apogeios < apo departe de ge pamant].

APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai departat de Pamant de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant in dezvoltarea unui fenomen a unei situatzii etc.; culme. (< fr. apogée gr. apogaion)

APOGÉU ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare departare de Pamant. 2) fig. Punct culminant in evolutzia unui fenomen a unei situatzii sau a unei actziuni; culme. /<fr. apogée

apogeu n. 1. Astr. punctul in care soarele sau luna se afla la cea mai mare departare de pamant; 2. fig. gradul cel mai inalt: puterea sa ajunga la apogeu.

*apogéŭ n. pl. eĭe (lat. apogéum d. vgr. apógeion departat de pamint [subintz. diástema distantza] d. apó de la shi gê pamint). Astr. Punct in care soarele orĭ luna e maĭ departe de pamint in opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme cel maĭ inalt grad: a fi la apogeu frumusetziĭ gloriĭ averiĭ.

apogéu s. n. art. apogéul; pl. apogée

apogéu s. n. art. apogéul; pl. apogée

apogeu pl. apogee

apogeu ee.

APOGÉU s. (fig.) culme culminatzie zenit. (Cantaretz aflat la ~l carierei.)

APOGEU s. (fig.) culme culminatzie zenit. (Cariera lui a ajuns la ~.)

Apogeu ≠ perigeu