ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta.

admonestare sf [At: KLOPȘTOCK, F. 291/ Pl: ~tări / E: admonesta] 1 Mustrare. 2 Dojenire, mai ales, a unui subaltern în calitate oficială. 3 (Ccr) Pedeapsă. 4 (Ccr) Hârtie oficială care conține o mustrare adresată cuiva (pentru unele abateri) Si: admonițiune (2).

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare etc. adresată cuiva; admonestație, admonițiune (2). – V. admonesta.

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Blam, mustrare severă scrisă sau verbală (de obicei din partea unui șef ierarhic); sancțiune statutară aplicată în scris membrilor de partid.

ADMONESTÁRE, admonestări, s. f. Acțiunea de a admonesta; mustrare, dojenire, dojană; (concr.) act, adresă oficială care conține o mustrare etc. adresată cuiva.

ADMONESTÁRE s.f. Acțiunea de a admonesta și rezultatul ei; mustrare, dojană etc.; admonestație, admonițiune (2); (Concr.) Hârtie oficială care conține o mustrare adresată cuiva (pentru unele abateri etc.). [< admonesta].

ADMONESTÁRE s. f. acțiunea de a admonesta; admonestație, admonițiune (2). ◊ hârtie oficială care conține o mustrare. (< admonesta)

admonestare f. avertisment sever dat unui delincvent.

*admonestáre f. Mustrare, dojană.

admonestáre s. f., g.-d. art. admonestắrii; pl. admonestắri

admonestáre s. f., g.-d. art. admonestării; pl. admonestări

ADMONESTÁRE s. v. ceartă.

ADMONESTARE s. ceartă, certare, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, (pop. și fam.) beșteleală, muștruluială, ocară, (înv. și reg.) înfruntare, probozeală, (reg.) probază, probozenie, (prin Mold.) bănat, (Mold.) șmotru, (înv.) dăscălie, împutăciune, învățătură, preobrăzitură, probozire, răpște, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) săpuneală, scuturătură. (~ pe care a primit-o l-a cumințit.)

Admonestare ≠ lăudare