ABSOLÚT A absolutzi te adj. s. n. adv. I. 1. Adj. Care este independent de orice conditzii shi relatzii care nu este supus nici unei restrictzii care nu are limite; neconditzionat perfect desavarshit. ◊ Monarhie absoluta = forma de guvernamant in care puterea legislativa puterea executiva shi cea judecatoreasca se afla in mainile monarhului; monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. 2. S. n. Principiu veshnic imuabil infinit care dupa unele conceptzii filozofice ar sta la baza universului. ◊ (Fil.) Spirit absolut idee absoluta sau eu absolut = factor de baza al universului identificat cu divinitatea. 3. Adj. (Despre fenomene socialeconomice in legatura cu notziuni de creshtere sau de scadere cantitativa) Considerat in raport cu sine insushi shi nu in comparatzie cu alte fenomene asemanatoare; care se afla pe treapta cea mai de sus. ◊ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintzit. 4. Adj. (Mat.; despre marimi) A carei valoare nu depinde de conditziile in care a fost masurat sau de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 5. Adj. (Lingv.; in sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat dar subintzeles. II. Adv. (Serveshte la formarea superlativului) Cu totul cu desavarshire; exact intocmai perfect. Argumentare absolut justa. ◊ (Intarind un pronume sau un adverb negativ) Na venit absolut nimeni Din lat. absolutus fr. absolu.

ABSOLÚT A adj. (op. relativ). 1. Care nu este supus unei restrictzii neconditzionat. ◊ Monarhie absoluta = monarhie in care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (s.n.; in idealismul obiectiv) Principiu veshnic imuabil infinit care ar sta la baza universului. ♦ (In filozofia idealista) Spirit absolut (idee) absoluta = factor primordial al universului identificat cu divinitatea. 2. Considerat in raport cu sine insushi shi nu in comparatzie cu alte fenomene asemanatoare. ◊ Adevar absolut = adevar care reprezinta cunoashterea completa a realitatzii; element al cunoashterii care nu poate fi infirmat in viitor; (fiz.) mishcare absoluta = deplasarea unui corp fatza de un sistem de referintza fix; zero absolut = temperatura cea mai joasa posibila (273 °C). 3. (Mat.; despre marimi) Care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ Valoare absoluta = valoare aritmetica a radacinii patratului unei marimi; verb absolut = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. 4. Desavarshit complet perfect. // adv. Cu desavarshire intocmai exact. [< lat. absolutus < absolvere a dezlega cf. fr. absolu]. erata

absolút a I. adj. 1. care nu comporta nici o restrictzie neconditzionat. 2. total complet desavarshit. ◊ adevar ~ = adevar care reprezinta cunoashterea completa a realitatzii; (fiz.) mishcare ~a = deplasarea unui corp fatza de un sistem de referintza fix; zero ~ = temperatura cea mai joasa posibila (273 °C). 3. (mat.; despre marimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. ◊ valoare ~a = valoare aritmetica a unui numar algebric facand abstractzie de semnul sau; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat. II. s. n. principiu veshnic imuabil infinit la baza universului. ♦ ceea ce exista in sine shi prin sine. III. adv. cu desavarshire exact. (< lat. absolutus fr. absolu)

ABSOLÚT¹ n. filoz. Principiu de baza identificat cu divinitatea care este pus la baza universului; ceea ce exista in sine shi prin sine. /<lat. absolutus

absolut a. 1. nemarginit nesupus vreunei conditziuni sau restrictziuni: putere absoluta; 2. indispensabil: majoritate absoluta; 3. de sine statator: adevar absolut; 4. Gram. opus la relativ: om e un termen absolut tata unul relativ. ║ n. Filoz. ceeace exista in sine shi prin sine. ║ adv. 1. cu totul; 2. neaparat fara doar shi poate.

absolút² s. n. pl. absolúturi

absolút s. n. g.d. art. absolútului; pl. absolúturi

absolut

Absolut = Muzica considerata k gandire proprie independent de relatziunile cu arta dramatica cu poezia sau cu vreun efect onomatopeic. (A. L. Ivela Dictzionar muzical ilustrat Editura Librariei „Universala” Alcalay&Co Bucureshti 1927)

ABSOLUT A 1. Timp ~ In limbile cu un sistem temporal bogat timp care intra in sistemul de opozitzii absolut vs. relativ* exprimand un raport temporal stabilit direct fatza de momentul enuntzarii* (de ex. trecutul in raport cu momentul producerii enuntzului); se opune timpurilor relative* care exprima valori temporale stabilite prin intermediul altor raporturi temporale (de ex. trecut in raport cu alt moment al trecutului). in limba romana opozitzia absolutrelativ priveshte in cadrul trecutului distinctzia perfect* simplu shi perfect compus timpuri absolute in raport cu mai mult k perfectul* timp relativ iar in cadrul viitorului distinctzia viitor* timp absolut in raport cu viitorul anterior* timp relativ (sa se compare: Am mancat a cum o ora vs. Mancasem cand ai venit la mine). 2. Tranzitiv folosit ~ Verb tranzitiv* cu complementul direct neexprimat in context contzinut latent in semantica interna a verbului; se opune tranzitivelor cu complementul direct exprimat (vezi folosirea absoluta a verbelor tranzitive a citi a invatza in raport cu folosirea lui a descoperi: El citeshte shi invatza toata ziua descoperind lucruri noi). 3. Constructzie ~ Constructzie izolata cu valoare circumstantziala organizata in jurul unui gerunziu participiu sau infinitiv grupand forma verbala nepersonala shi totzi determinantzii (toate argumentele*) acesteia inclusiv un subiect propriu diferit de subiectul verbului predicat (ex. Venind mult mai devreme caldura in iulie strazile erau pustii; Ajunsa in pragul disperarii sa hotarat sa renuntze la serviciile ei). • Constructzia absoluta are libertate de topica acceptand deplasarea in puncte diferite ale enuntzului shi o oarecare autonomie sintactica dezvoltand o organizare interioara determinata de regimul* propriului centru* dar spre deosebire de un enuntz* sintactic complet este lipsita de independentza avand nevoie de un suport predicativ din afara constructziei. Romana k shi alte limbi romanice conserva aceste constructzii din latina dar spre deosebire de latina unde asemenea constructzii aveau un subiect in ablativ* sau in latina tarzie in acuzativ* (vezi lat. Incitato equo se hostibus obtulit „calul imboldit sa napustit asupra dushmanului”) in romana subiectul daca este exprimat nu poate aparea decat in nominativ; de la constructzia cu «ablativ absolut» se ajunge la «nominativul absolut». 4. Superlativ ~ Vezi SUPERLATIV. G.P.D.