ÎNĂDUȘÍ vb. IV v. năduși.

NĂDUȘÍ, nắduș și nădușesc, vb. IV. 1. Intranz. A asuda, a transpira. Lăutarii cîntă pînă nădușesc. STANCU, D. 181. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță; totuși nu putea răzbi la legătura dintre semn și sunet. Nădușea ca după suișuri grele, și, unde poposea, nu vedea încă nimic. SADOVEANU, M. C. 71. Și eu nădușesc al dracului! CARAGIALE, M. 150. 2. Tranz. (Și în forma înăduși) A sufoca, a înăbuși. Nesocotind ranele ce primeau, îi strîngeau pînă îi înădușea. NEGRUZZI, S. I 152. Lipsindu-i hornul, trebuia să-l înădușească fumul. DRĂGHICI, R. 76. ◊ Absol. Pentru aceea și puterea patimei... îneacă și nădușește. CONACHI, P. 282. ◊ Refl. Vara te înăduși de căldură. CREANGĂ, A. 125. Dar se-nădușă, tușește. CONTEMPORANUL, I 132. ◊ Fig. Da mînca-l-ar brînca să-l mînînce, surlă, că mult mă mai înăduși cu dînsul! CREANGĂ, P. 77. ♦ A păstra, a ține în aburi prin acoperire ceea ce s-a fiert sau s-a opărit; a înăbuși. La crăciun, cînd tăia tata porcul, și-l pîrlea, și-l opărea, și-l învălea iute cu paie de-l înădușea. CREANGĂ, A. 41. – Variantă: înădușí vb. IV.

ÎNNĂDUȘÍ vb. IV. v. năduși.

A NĂDUȘÍ ~ésc pop. 1. tranz. v. A ÎNĂDUȘI. 2. intranz. A secreta sudoare; a asuda; a transpira. /<bulg. naduša

A SE NĂDUȘÍ mă ~ésc pop. v. A SE ÎNĂDUȘI. /<bulg. naduša

înnădușì v. 1. a năduși; 2. Mold. a înnăbuși: îi învelia iute cu paie de-i înnădușia CR. sgomot lung înnădușit AL.

nădușì v. 1. a asuda, a transpira; 2. a năbuși. [V. năduf].

înắduș, -ésc și (maĭ rar) nădușesc, a -í v. tr. (în și nă-dușesc, d. vsl. *ne-dušiti și za-dušiti, a sufoca, d. duhŭ, duh; rus. dušitĭ, a sufoca. V. năduf). Est. Asfixiez, sufoc, înăbuș. V. refl. Mă asfixiez. Vest (înădușesc și maĭ des nădușesc v. intr.). Asud, transpir. – Se zice și se scrie și înn-.

nădușésc, -șit V. înăduș, -șit.

nădușí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușésc, imperf. 3 sg. nădușeá; conj. prez. 3 să nădușeáscă

nădușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nădușésc, imperf. 3 sg. nădușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. nădușeáscă

ÎNNĂDUȘÍT adj. asudat, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om ~.)

ÎNNĂDUȘIT adj. asudat, nădușit, transpirat, ud, (prin Olt.) năboit. (Om foarte ~.)

ÎNNĂDUȘÍ vb. v. transpira.

ÎNNĂDUȘÍ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

NĂDUȘÍ vb. v. transpira.

NĂDUȘÍ vb. v. asfixia, gâtui, înăbuși, îneca, strangula, sufoca, sugruma.

ÎNNĂDUȘI vb. a asuda, a năduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

înnăduși vb. v. GÎTUI. STRANGULA. SUGRUMA.

NĂDUȘI vb. a asuda, a (se) înnăduși, a transpira. (A ~ din cauza căldurii.)

năduși vb. v. ASFIXIA. GÎTUI. ÎNĂBUȘI. ÎNECA. STRANGULA. SUFOCA. SUGRUMA.

nădușí, nădușesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ♦ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). – Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti „a sufoca” < duhǔ „duh” (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).

nădușí, nădușesc, vb. intranz. – 1. A transpira. Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). 2. A înăbuși, a sufoca, a strangula: „Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme” (A. Radu 1941: 16). – Din sl. neduh, ucr. naduha (DER).