înfiripare sf [At: ZAMFIRESCU / Pl: ~pări / E: înfiripa] 1 Alcătuire în grabă sau cu greutate din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare Si: înjghebare. 2 Apariție firavă. 3 Căpătare a unei consistențe. 4 Prindere a unui avânt. 5 Ajungere cu greu la o anumită bunăstare. 6 Întremare după o boală.

ÎNFIRIPÁRE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; alcătuire, înjghebare, refacere a puterilor. Înfiriparea gospodăriei.

înciripa v vz înfiripa

înciripare sf vz înfiripare

înfiripa [At: CREANGĂ, GL. / Pzi: ~rip, (înv) ~pez / E: ns cf înciripa] 1 vt A alcătui ceva în grabă sau cu greutate din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare Si: (pop) a îndoila (1), a înjgheba (1). 2 vr A lua naștere. 3 vr A prinde consistență. 4 vr A se avânta. 5 vr A ajunge cu greu la o oarecare bunăstare. 6 vr A se reface după boală Si: a se întrema.

ÎNFIRIPÁ, înfiripez și înfiríp, vb. I. 1. Tranz. A alcătui (ceva) cu oarecare greutate din mai multe elemente, a face să ia ființă în grabă; a înjgheba. Cîțiva copii mai săraci Au izbutit să-nfiripe o stea de hîrtie. BENIUC, V. 39. Și-apoi, încetul cu încetul, mi-am înfiripat iar gospodăria. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Refl. Satul s-a înfiripat fără voia nimănui, de aceea e cum e. REBREANU, R. I 75. ♦ Refl. A lua naștere, a prinde consistență. Mătușă-mea... a aflat... taina ce începea să se înfiripeze între noi amîndoi. GALACTION, O. I 76. Imagini, frînturi de gînduri se înfiripau în mintea ei obosită. BART, E. 382. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește. EMINESCU, O. I 144. 2. Refl. A-și reveni în puteri, a se reface, a se restabili după o boală, a se întrema. Bătrînul începea să se înfiripeze mîncînd mai bine și nemaitremurînd iarna de frig. PAS, Z. I 202. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa. CREANGĂ, P. 76. Nu se mai putu înfiripa de pe lehuzie, și muri. CONTEMPORANUL, V_I 104. ◊ Fig. Cultura tutunului, încetată în timpul monopolului, începe iarăși a se înfiripa în satele unde locuitorii sînt deprinși cu dînsa. I. IONESCU, M. 356. ♦ A prinde puteri mai mari, a se încorda, a se avînta. Deodată mi se înfiripă zmăul, rădică pe Sucnă-Murgă în sus și-l trîntește. SBIERA, P. 103.

A ÎNFIRIPÁ ~éz tranz. A face în grabă din materiale aflate la îndemână; a închipui; a înjgheba; a sclipui; a improviza. [Și înfirip] /cf. sl. erep

A SE ÎNFIRIPÁ mă ~éz intranz. 1) A ieși din sărăcie; a prinde cheag. 2) A-și reveni după o boală; a prinde puteri; a se întrema; a se înzdrăveni. 3) fig. (despre atitudini, sentimente, idei) A începe să capete contururi precise; a prinde consistență; a înmuguri; a încolți; a se deștepta. [Și mă înfirip] /cf. sl. erep

înfiripà v. 1. Mold. a-și veni în fire: începe a se înfiripa și a crește Cr.; 2. a se întrema (dintr’o boală); fig. a se realiza: irisul său se ’nfiripează și se ’ntinde vulturește EM.; 3. a aduce în bună stare: le-a poruncit să ’nflripe carul. [Fuziune din fire și întrupa].

înfírip și -éz (mă), a -á v. refl. (cp. cu fire și încĭupăresc). Îmĭ vin în fire, mă restabilesc, mă întrămez, prind putere: puiĭ s’aŭ înfiripat, bolnavu s’a înfiripat. Fig. Cîștig ceva parale, mă îmbogățesc puțin. Visul săŭ se’nfiripeáză (Em.), visu luĭ începe a se realiza.

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripắrii; pl. înfiripắri

înfiripáre s. f., g.-d. art. înfiripării; pl. înfiripări

!înfiripá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfirípă

înfiripá vb., ind. prez. 1 sg. înfiripéz/înfiríp, 3 sg. și pl. înfiripeáză/înfirípă

ÎNFIRIPÁRE s. 1. v. înjghebare. 2. v. întremare. 3. fortificare, îndreptare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (Se constată o oarecare ~ a bolnavului.)

ÎNFIRIPÁRE s. v. apariție, ivire.

ÎNFIRIPARE s. 1. înjghebare. (~ în grabă a unui lucru.) 2. îndreptare, însănătoșire, întremare, înzdrăvenire, lecuire, refacere, restabilire, ridicare, tămăduire, vindecare, (pop.) tămăduială, sculare, (înv.) sănătoșire, tămăduință, vracevanie. (~ completă a bolnavului.) 3. fortificare, îndreptare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (Se constată o oarecare ~ a bolnavului.)

înfiripare s. v. APARIȚIE. IVIRE.

ÎNFIRIPÁ vb. v. apărea, arăta, ivi.

ÎNFIRIPÁ vb. 1. v. înjgheba. 2. v. întrema. 3. a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifica, (înv. și pop.) a (se) împuternici, (pop. și fam.) a (se) drege, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) zdrăveni, (reg.) a se) vânjoșa, (Mold.) a (se) priboli. (S-a mai ~ și el după o viroză.)

înfiripa vb. v. APĂREA. ARĂTA. IVI.

ÎNFIRIPA vb. 1. a închipui, a încropi, a înjgheba, (reg.) a închelbăra, a închipa, a înciocăla. (A ~ ceva în grabă.) 2. a (se) îndrepta, a (se) însănătoși, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) lecui, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) ridica, a (se) tămădui, a (se) vindeca, (latinism rar) a (se) sana, (pop. și fam.) a (se) doftori, a (se) doftorici, a (se) drege, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) sănătoșa, a (se) tocmi, a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) răzbuna, (Transilv.) a (se) citovi, (Mold.) a (se) priboli, (prin Olt., Ban. și Transilv.) a (se) zvidui, (înv.) a (se) remedia, a (se) vrăciui. (S-a ~ după o lungă boală.) 3. a (se) fortifica, a (se) îndrepta, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifica, (înv. și pop.) a (se) împuternici, (pop. și fam.) a (se) drege, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) vînjoșa, (Mold.) a (se) priboli. (S-a mai ~ după o viroză.)

înfiripá (-péz, înfiripát), vb. – 1. A forma, a compune. – 2. A ameliora, a restabili. – 3. (Refl.) A se realiza, a se transforma în realitate. – Var. (Mold., Bucov.) înciripa. Origine necunoscută. După Giuglea, Dacor., II, 825 și LL, II, 42, de la un lat. *imperfilāre, care nu pare posibil. Pușcariu, Dacor., IV, 710-2 și DAR pleacă de la var., considerînd că forma de bază este un hiperurbanism, și o derivă din sl. (rus., rut., bg.) čerep „ghiveci, oală”; semantismul ar pleca, deci, de la sensul din sl., pentru a trece la acela de „a repara un recipient spart”, și de aici „a repara”. Această der. nu pare probabilă, deoarece este ciudat ca vasele sparte să se poată repara și încă și mai ciudat să se repare atît de bine încît să se poată ajunge la ideea de „a îmbunătăți”. Pare evident, așa cum semnalează Tiktin și Scriban, că acest cuvînt provine de la fire „caracter, fel de a fi”, cf. a-și veni în fire = a se înfiripa „a se reface”; însă nu este clar.