22 de definiții pentru încolăcire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încolăceală, încolăcitură. – V. încolăci.

încolăcire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 477 / Pl: ~ri / E: încolăci] 1 Așezare în formă de colac Si: încolăcit1 (1), (îrg) încolăceală (1), încolăcitură (1). 2 (Pop) încercuire a cuiva sau a ceva Si: încolăcit1 (2), (îrg) încolăceală (2), încolăcitură 3 (Pop) Șerpuire a apelor, a drumurilor etc. Si: încolăcit1 (3), (îrg) încolăceală, încolăcitură (3). 4 Încrucișare a brațelor sau a picioarelor Si: încolăcit1 (4), (îrg) încolăceală (4), încolăcitură (4). 5 (Îrg) Încovoiere a lemnului Si: încolăcit1, (îrg) încolăceală (5), încolăcitură (5).

ÎNCOLĂCÍRE, încolăciri, s. f. Acțiunea de a se încolăci și rezultatul ei; înfășurare, încercuire. Oameni vitregi, cu inimile sterpe, Legați de cîrma țerii cu-ncolăciri de șerpe, Voi, care-ați stat departe de foc și de dureri. ALECSANDRI, P. A. 222.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. ♦ Refl. (Despre ape, drumuri) A o coti, a șerpui. ♦ Tranz. A încrucișa brațele sau picioarele. – În + colac.

încolăci [At: DOSOFTEI, V. S. 209 / V: (înv) ~cea / Pzi: ~cesc / E: în + colac] 1-2 vtr A (se) așeza în formă de colac Si: a (se) încovriga (1-2), (îrg) a (se) încolătăci (1-2). 3 vt (Pop) A strânge ca într-un cerc Si: a încercui, a înconjura (5), (îrg) a încolătăci (3). 4 vr (Pop; d. ape, drumuri etc.) A șerpui. 5 vt A încrucișa brațele sau picioarele Si: (îrg) a încolătăci (5). 6-7 vtr (Îrg; d. lemn) A (se) încovoia.

COLĂCÍ1 vb. IV v. încolăci.

ÎNCOLĂCÍ, încolăcesc, vb. IV. 1. Refl. A se face ca un cerc, a se înfășura în formă de colac (uneori în jurul unui obiect); a se încovriga, a se încolătăci. Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. ◊ Fig. Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. ◊ Tranz. Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. (Complementul indică obiectul încercuit) Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. id. I. 12. ♦ Tranz. A înfășura un material flexibil în formă de colac. 2. Refl. (Despre rîuri, drumuri) A avea o linie cotită, a face cotituri, a șerpui. Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. 3. Tranz. (Complementul indică brațele sau picioarele) A încrucișa. Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. – Variantă: colăcí vb. IV.

A ÎNCOLĂCÍ ~ésc tranz. A face să se încolăcească. /în + colac

A SE ÎNCOLĂCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se fixa prin mișcări de rotație (în jurul unui obiect); a se înfășura; a se învălătuci. ~ în jurul... 2) A se strânge în formă de colac; a se face colac; a se încovriga. 3) (despre râuri, drumuri etc.) A-și schimba mereu direcția (formând o linie șerpuită); a șerpui. /în + colac

încolăcì v. 1. a (se) întortochia înfășurându-se: șarpele se încolăcește; fig. a încolăci brațele în jurul cuiva; 2. a se înfășură, a se ghemui. [V. colăcì].

1) colăcésc v. tr. V. încolăcesc.

încolăcésc și colăcésc v. tr. (d. colac). Învîrtesc, învălătucesc: a încolăci o funie în prejuru unuĭ par. V. refl. Un șarpe i se încolăcise în prejuru picĭoruluĭ, cînele se colăcise supt masă. – Și încolătăcesc (după învălătucesc).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încolăcíre s. f., g.-d. art. încolăcírii; pl. încolăcíri

încolăcíre s. f., g.-d, art. încolăcírii; pl. încolăcíri

încolăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 să încolăceáscă

încolăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încolăcésc, imperf. 3 sg. încolăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încolăceáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCOLĂCÍRE s. 1. înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire, (rar) încolăceală, încolăcitură, vălătuceală. (~ șarpelui în jurul...) 2. v. încovrigare.

ÎNCOLĂCIRE s. 1. înfășurare, învălătucire, răsucire, sucire, (rar) încolăceală, încolăcitură, vălătuceală. (~ șarpelui în jurul...) 2. încîrligare, încovoiere, încovrigare, îndoire. (~ cozii unui cîine.)

ÎNCOLĂCÍ vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încârliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. v. încovriga.

ÎNCOLĂCI vb. 1. a (se) ghemui, a (se) încîrliga, a (se) încovriga, a (se) înfășura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...) 2. a (se) încîrliga, a (se) încovoia, a (se) încovriga, a (se) îndoi, (reg.) a (se) încîrjoia. (Cîinele și-a ~ coada.)

A (se) încolăci ≠ a (se) descolăci

A se încolăci ≠ a se dezvălătuci

Intrare: încolăcire
încolăcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încolăcire
  • ‑ncolăcire
  • încolăcirea
  • ‑ncolăcirea
plural
  • încolăciri
  • ‑ncolăciri
  • încolăcirile
  • ‑ncolăcirile
genitiv-dativ singular
  • încolăciri
  • ‑ncolăciri
  • încolăcirii
  • ‑ncolăcirii
plural
  • încolăciri
  • ‑ncolăciri
  • încolăcirilor
  • ‑ncolăcirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încolăcire, încolăcirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) încolăci și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oameni vitregi, cu inimile sterpe, Legați de cîrma țerii cu-ncolăciri de șerpe, Voi, care-ați stat departe de foc și de dureri. ALECSANDRI, P. A. 222. DLRLC
etimologie:
  • vezi încolăci DEX '98 DEX '09

încolăci, încolăcescverb

  • 1. A (se) face ca un cerc, a (se) înfășura în formă de colac; a (se) încovriga; a (se) încârliga, a (se) încolătăci. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Uriașul acela... se încolăcea împrejurul focului, și punea capul pe coadă și dormea așa. SBIERA, P. 34. DLRLC
    • format_quote Văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci. ISPIRESCU, L. 89. DLRLC
    • format_quote Un balaor mare, grozav, se încolăcise împrejurul unui armăsar. POPESCU, B. II 111. DLRLC
    • format_quote figurat Precum în scorbură un șarpe S-a-ncolăcit tăcerea lui. LESNEA, I. 71. DLRLC
    • format_quote figurat Caii se zăreau călcînd în picioare umbrele lor ce se încolăceau sub dînșii ca niște balauri negri. ALECSANDRI, O. P. 284. DLRLC
    • format_quote Fiecare s-a strîns mai mult în patul lui cald, încolăcindu-și trupul. SAHIA, N. 118. DLRLC
    • format_quote Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și-i încolăci mijlocul. REBREANU, R. II 125. DLRLC
    • format_quote Flăcăii își încolăcesc brațele mereu mai strîns pe după mijlocul fetelor. REBREANU, I. 12. DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre ape, drumuri) A o coti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Chervanele ocoleau acum pe un drum care se încolăcea pe coasta înzăpezită. V. ROM. noiembrie 1953, 11. DLRLC
      • format_quote D-a stînga albiei în care se încolăcește rîul Doamnei. DELAVRANCEA, S. 3. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A încrucișa brațele sau picioarele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încrucișa
      • format_quote Se sculară, încolăcind picioarele pe miriște și porniră încet, spre capul locului. PREDA, Î. 149. DLRLC
      • format_quote Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așază pe dînsele capul, care-i arde tare. CARAGIALE, O. I 286. DLRLC
etimologie:
  • În + colac DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.