împroșcat, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 15/2 / Pl: ~ați, ~e / E: împroșca] 1 Stropit cu un lichd. 2 Murdărit prin stropire. 3 Lovit din toate părțile, fără încetare, cu pietre, lemne, proiectile etc. 4 Ucis. 5 Batjocorit². 6 Calomniat². 7-8 (Înv) Bombardat (cu lovituri de tun). 9 (Teh) Peste care s-a pulverizat un lichid, o pulbere. 10 Peste care s-a aruncat apă și noroi din toate părțile. 11 (Înv; șfg) Risipit².

ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, sb. prskati.

împroșca [At: MOXA 404/4 / Pzi: împroșc / E: vsl прочкать] 1 vi (Înv; d. lichide) A țâșni cu putere, stropind în toate părțile. 2 vt A murdări pe cineva stropind cu un lichid. 3 vt A azvârli pietre, lemne, proiectile etc. din toate părțile, fără încetare. 4 vt (Fig) A batjocori. 5 vt (Fig; șîlv a ~ cu noroi pe cineva) A calomnia. 6-7 vt (Înv) A bombarda (cu lovituri de tun). 8 vt (Teh) A pulveriza sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 9 vt A arunca lături și noroi stropind în toate părțile. 10 vt (Înv; șfg) A risipi.

ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. 1. A împrăștia apă sau noroi stropind în toate părțile; (adesea fig.) a stropi pe cineva cu apă, cu noroi etc. ♦ Spec. (Tehn.) A împrăștia sub presiune un lichid sau o pulbere pe suprafața unui obiect. 2. A arunca întruna, a zvârli fără încetare în toate părțile proiectile, pietre etc.; a arunca cu ceva asupra cuiva. – Cf. bg. prăskam, scr. prskati.

ÎMPROȘCÁ, împróșc, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Mai ales cu privire la apă sau la noroi) A împrăștia stropind în toate părțile. Locomotiva a intrat în gara supraîncărcată, împroșcînd pe nări fîșii de aburi. SAHIA, N. 51. Mașina se depărta vertiginos, împroșcînd pînă-n marginile uliței vîrtejuri de apă tulbure cu bucăți de noroi. REBREANU, R. I 176. ♦ A stropi (pe cineva sau ceva) cu un fluid, cu noroi etc. Începuse o ploaie măruntă. Picăturile se întețeau și le împroșcau obrazul. VLAHUȚĂ, O. A. 136. ◊ (Poetic) Ieri s-a spart fereastra unui curcubeu, Împroșcînd cu țăndări iarba din poiană. LESNEA, A. 34. ◊ Refl. reciproc. Își răcoresc ochii în apa adunată în pumn, cu mormăituri de mulțumire, împroșcîndu-se unii pe alții, glumind și rîzînd sonor în vîntul subțire. C. PETRESCU, Î. I 263. Nimfe albe ca zăpada scutur ap-albastră caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă. EMINESCU, O. IV 118. 2. (Cu privire la pietre, proiectile etc.) A arunca într-una, a zvîrli fără încetare în toate părțile. Două tancuri prinseră a împroșca obuze. CAMILAR, N. I 388. Și-n pedestrimea deasă ce-mproașcă foc fioros [cavaleria] S-aruncă-n zbor de moarte cu tropot zgomotos. ALECSANDRI, P. II 159. ♦ (Complementul direct devine instrumental) A lovi. Mărăcinii îi zgîriau mîinile și fața și-l împroșcau cu zăpada de pe crengile lor spinoase. DUMITRIU, N. 204. Cu plumbi avem să-i împroșcăm noi pe dînșii. SADOVEANU, O. I 146. Într-o duminică, oile aste perdute... se pun de pîndă și, cînd el ieși din biserică, începură a-l împroșca cu pietre, urmîndu-l cu sudălmi... pînă acasă. NEGRUZZI, S. I 225. ♦ Fig. (Urmat de determinări care arată injuria, insulta etc.) A batjocori, a insulta. În timp ce trădătorii mîncau stînjeniți, greviștii continuau să-i împroaște cu vorbe de batjocură. PAS, Z. IV 155.

A ÎMPROȘCÁ împróșc tranz. 1) (apă, noroi, pietre, proiectile etc.) A împrăștia din abundență, aruncând cu putere. 2) (urmat de un complement indirect cu prepoziția cu) A supune unui atac prin proiectare. ~ cu zăpadă. 3) (obiecte sau ființe) A lovi la nimereală, venind în zbor. ~ cu apă. [Sil. îm-proș-] /cf. sb. proskati, bulg. prăskam

A SE ÎMPROȘCÁ mă împróșc intranz. A face (concomitent) schimb de împroșcări (cu cineva). /cf. sb. proskati, bulg. prăskam

împroșcà v. 1. a da cu proașca; 2. a asvârli cu pietre; cu proiectile: împroșca palatul cu două tunuri BĂLC.; 3. a stropi cu apă sau noroiu; 4. fig. a ocărî. [Bulg. PHOČKATI].

împróșc, a -á v. tr. (d. proașcă saŭ vsl. prŭškati, prysnonti, a împroșca, a împrăștia; bg. prusnŭ prŭskam, împroșc; sîrb. prskati, a împroșca, praskati, a exploda; rus. prýskatĭ, prýsnutĭ, a împroșca, a țîșni. Cp. cu trăsnesc, trosc). Fac proașcă, azvîrl cu apă, noroĭ, petre, gloanțe ș. a. (mitraliez). Fig. Lovesc ca cu o ploaĭe de loviturĭ: acest ziar împroașcă lumea cu mincĭunĭ. – La Cant. (Ist. ier. 33) opr-.

împroșcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 împroáșcă; conj. prez. 3 să împroáște

împroșcá vb., ind. prez. 1 sg. împróșc, 2 sg. împróști, 3 sg. și pl. împroáșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. împroáște

ÎMPROȘCÁ vb. 1. a stropi, (reg.) a proșca. (Îl ~ cu noroi.) 2. a sări, a stropi, (reg.) a proșca. (Noroiul ~ în toate părțile.)

ÎMPROȘCA vb. 1. a stropi, (reg.) a proșca. (Îl ~ cu noroi.) 2. a sări, a stropi, (reg.) a proșca. (Noroiul ~ în toate părțile.)

a împroșca (pe cineva) cu noroi expr. a calomnia (pe cineva), a defăima.