șușlete sm [At: VALIAN, V. / V: (reg) șișlet, șiș~, șișleț, șusl~, ~let, ~leț sm, sisleț, șisl~, șleț, ~șulet, susleț (Pl: ~e), sușleț (Pl: ~e) șurleț (Pl: ~e) ~șuleț (Pl: ~e) sn / Pl: ~eți / E: nct] 1 (Olt; Mun) Codirlă (2) (la căruță). 2 (Olt; îe) A măsura pe ~ A evalua cu aproximație. 3 (Reg) Grătar pentru nutreț, fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului.

ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Și în forma șușleț) Codîrlă (1), chilnă (2), șireglă. Copiii... năpădesc căruța. Se cațără pe roți, pe șușlețe, pe loitre. STANCU, D. 334. Căruța, un fel de haraba moldovenească, era despărțită la mijloc printr-un șușleț de scînduri. STăNOIU, C. I. 31. S-a urcat în căruță, cu capul în șușleț. GALACTION, O. I 269. – Variante: șușléț, șușlețe, șișlét (DAMÉ, T. 11) s. n., șișiléte (I. IONESCU M. 709) s. m.

sisileț^[1] s vz șușlete

șușlet sm vz șușlete

șușleț sm vz șușlete

ȘIȘILÉTE s. m. v. șușlete.

ȘIȘLÉT s. n. v. șușlete.

ȘUȘLÉȚ s. n. v. șușlete.

șișlete (șușlet) n. codârla carului. [Origină necunoscută].

șușlet n. V. șișlete.

șușléț n., pl. e. Vest. Codirlă (CL. 1910, 396). – În Olt. șișlete, m.

șușléte (reg.) s. m., pl. șușléți

șușléte s. m., pl. șușléți

ȘUȘLÉTE s. v. codârlă, fund.

șușlete s. v. CODÎRLĂ. FUND.

șușléte, șușléți, s.m. (reg.) 1. partea de dinapoi a căruței sau a carului; codârlă. 2. grătar pentru nutreț fixat deasupra ieslei, la peretele grajdului.