ȘUȘLÉTE, șușleți, s. m. (Și în forma șușleț) Codîrlă (1), chilnă (2), șireglă. Copiii... năpădesc căruța. Se cațără pe roți, pe șușlețe, pe loitre. STANCU, D. 334. Căruța, un fel de haraba moldovenească, era despărțită la mijloc printr-un șușleț de scînduri. STăNOIU, C. I. 31. S-a urcat în căruță, cu capul în șușleț. GALACTION, O. I 269. – Variante: șușléț, șușlețe, șișlét (DAMÉ, T. 11) s. n., șișiléte (I. IONESCU M. 709) s. m.