curai s [At: BORZA, D. / A: nct / E: nct] (Bot; reg) Săricică (Salsola kali).

cura⁴ v [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pzi pers 3: cură / E: ml curro] (Reg) A curge.

cura¹ [At: PSALT. HUR., ap. DA / Pzi: cur, curi, cură, (rar) curează / E: ml colo, -are, curo, -are] (Îrg) 1 vt (Fig) A curăța de păcate Cf a șterge. 2 vt A defrișa un teren. 3 vt A desface boabele de pe știuleții de porumb. 4 vt A desface foile știuletelui de porumb. 5 vt A curăța legume, fructe, ouă, nuiele etc. de coajă. 6 vt (Îe) A ~ ouă (roșii) cuiva A acorda cuiva atenție (de teamă sau din respect). 7 vt A vântura grâul. 8 vt A castra (un animal). 9 vt A distruge. 10 vt A câștiga (la jocuri) bani sau diferite obiecte pe care au mizat ceilalți jucători. 11 vr A se însănătoși. 12 vr A muri. 13 vr (D. vite) A elimina placenta. 14 vr A scăpa de ceva (sau de cineva). 15 vr (Îe) ~-m-aș de dracul cu tine De-aș scăpa de tine. 16 vr A se dezvinovăți. 17 vr A se scuza. corectată

cura² vt [At: EROTOCRIT, ap. DR. I, 50 / Pzi: ~rez / E: ger kurieren] (Rar) A trata un bolnav sau o boală Si: a curarisi (1).

curăi v vz croi¹

CURÁ², curez, vb. I. Tranz. (Regional, cu privire la porumb) A desface boabele de pe știuleți, a curăța de boabe sau de frunzele care-I înfășoară; a desface. Își adunau în beciurile culelor pe țărancele de pe moșii la clacă... să toarcă, să depene ori să cure porumbul. MACEDONSKI, O. III 134. – Prez. conj. pers. 3 și: să cure.

CURÁ¹, curez, vb. I. Tranz. (Franțuzism; cu privire la bolnavi sau la boli) A îngriji, a trata. ◊ Refl. (Despre bolnavi) A se supune unui tratament, unei cure; a se căuta.

CURÁ vb. I. tr. (Rar) A îngriji, a trata (un bolnav, p. ext. o boală). ♦ refl. A se supune unui tratament, unei cure. [P.i. -rez, conj. 3,6 -re. / cf. germ. kurieren, it., lat. curare – a îngriji].

CURÁ vb. I. tr. a trata un bolnav, o boală. II. refl. a se supune unui tratament, unei cure. (< germ. kurieren, lat. curare)

A CURÁ ~éz tranz. (bolnavi, maladii) A supune unei cure; a trata printr-un regim curativ. /<germ. kurieren

CURA vb. 1. (ȚR, Trans. SV) A curăța (de coajă). B: Și le cură pre dînsele Iacov ...și ... să arăta ... albeața ce au curat împistrită. BIBLIA (1688). Să iei patlagenele și să le curi de coaja lor cea mohorîtă. CARTE DE BUCATE. C: (Fig.) Toate fărădelegile meale cură. PS. SEC. XVIII, 86^r. 2. (ȚR) A se dezvinovăți; a se scuza. Toți să cură cu pricini. BIBLIA (1688). Și muiarea, iar, să cura pre șarpe. ANTIM; cf. MĂRG. 1691. ♦ A absolvi. Curat vei fi de jurămîntul acesta. BIBLIA (1688). Etimologie: lat. colare + curare. Cf. ș u v ă i.

curà v. 1. (poetic) a curge: unde cură ’n poale un râu mititel BOL.; 2. fig. astfel astă dată vieața lor cura. Bol. [Vechiu-rom. a cura, a alerga = lat. CURRERE (v. curge)].

2) cur, a -á v. tr. (lat. curare, a îngriji, maĭ degrabă de cît d. côlare, a strecura. V. curat, scur, strecor). Vechĭ. Azĭ vest. Curăț, aleg ce e curat orĭ bun: a cura porumb (a-l dezghĭoca). V. intr. Curg (ca fr. couler, a curge, și courir, a alerga [le sang dans les veines, sîngele’n vine]).

2) cúră pers. III d. cur 2.

*curéz v. tr. (lat. curare, a îngriji). Îngrijesc un bolnav, îl tratez în calitate de medic. Vindec, curarisesc.

curá¹ (a ~) (rar) (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 cureáză

curá² (a ~) (reg.) (a curăți știuleții) vb., ind. prez. 3 cureáză/cúră

curá (a curăța știuleții) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cureáză/cúră

curá (a trata un bolnav) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cureáză

CURÁI s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.

curai s. v. CIURLAN. SALCICORN. SĂRICICĂ.

CURÁ vb. v. apăra, căuta, curăța, defrișa, despăduri, dezghioca, dezvinovăți, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prăpădi, scuza, sfărâma, trata, zdrobi, zvânta.

cura vb. v. APĂRA. CĂUTA. CURĂȚA. DEFRIȘA. DESPĂDURI. DEZGHIOCA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. DISTRUGE. ÎNGRIJI. JUSTIFICA. NIMICI. POTOPI. PRĂPĂDI. SCUZA. SFĂRÎMA. TRATA. ZDROBI. ZVÎNTA.

curá (-r, -át), vb. – 1. A curăța. – 2. A despăduri, a defrișa. – 3. A desface coaja, pielița. – 4. A scoate, a elimina, a expulza. – 5. A elibera, a da drumul, a slobozi. – 6. A dezvinovăți, a absolvi de vină. – Mr. curare „a curăța”. Lat. curāre (Candrea-Dens., 451; Tiktin, Archiv., CXXXIII, 120; Pascu, I, 73; REW 2412; DAR); cf. ven. curare „a curăța un pui”, fr. curer, cat. escurar. Este dublet al lui cura, vb. (a îngriji un bolnav). Este posibil, cum presupune DAR (cf. Cortés 127), ca termenul rom. să fi ajuns să se confunde cu lat. colare „a strecura, a curăța un lichid”, al cărui rezultat trebuia să fie identic. – Der. curat, s. n. (dezghiocatul porumbului); curătoare, s. f. (placentă, la vacă; vas de lemn, blid); curat, adj. (dezghiocat, desfăcut, defrișat, eliberat; iertat; curățit; lipsit de murdărie, pur; autentic, veritabil, adevărat; senin, clar, neprihănit, pur; inocent, drept, sincer, fidel, leal; sigur, exact); curăți, vb. (a înlătura murdăria, a spăla; a defrișa, a despăduri; a da drumul, a elibera; a elimina, a expulza; a purifica; a vindeca; a despuia; refl., a pierde totul, a rămîne fără un sfanț; fam., a muri, a da ortu popii; fam., a fura, a șmangli; a da un purgativ; a spăla de păcate, a salva, a izbăvi, a purifica; refl., a se justifica, a se dezvinovăți); necurăți, vb. (a trăi în păcat); curățitor, adj. (care curăță; purificator); curățitură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; gunoi; resturi); curățiciune, s. f. (înv., puritate); curăție, s. f. (curăție; puritate; neprihănire, nevinovăție; purificare; integritate, lealitate, cinste), cuvînt puțin înv.; necurăție, s. f. (murdărie; păcat, faptă rea; patimă condamnabilă; viciu; menstruație); curățenie, s. f. (calitatea de a fi curat; puritate; neprihănire; menstruație; purgativ; cinste, corectitudine; Arg., catastrofă); necurățenie, s. f. (murdărie; excrement); curătură, s. f. (curățare de coajă, pieliță, etc.; teren desțelenit; coji curățate; frunze uscate; pleavă, ciuruială); curățitoare, s. f. (sită, ciur). Curat, mr., megl. curat, istr. curǫt, ar putea fi și reprezentant direct al lat. curatus (Pascu, I, 73; Densusianu, GS, III, 443), sau al lat. colatus (Pușcariu 457; ZRPh., XXVII, 738; REW 2035a). Prima ipoteză este mai probabilă și este suficientă, cf. calabr. curare „a spăla pînza”, comel. kuratu „piele argăsită” (Tagliavini, Arch. Rom., X, 132). Din rom. provine săs. curat(ich) „curat”. Pentru curătură, Candrea-Dens., 452 propune și o der. directă din latină.