ȚĂȚÍCĂ, țățici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

țățică sf [At: CARAGIALE, O. VI, 19 / V: (art) țicul / Vc și: (fam; pan tăticule, mămicule) ~cule / Pl: ~ici / E: țață + -ică] (Reg) 1-12 (Șhp) Țață (1-6) (tânără) Si: leliță, (reg) țățucă (1-12). 13 Termen de dezmierdare cu care o soră se adresează fratelui ei, imitând felul în care acesta i se adresează în mod obișnuit. corectată

ȚĂȚÍCĂ, țățici, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui țață. – Țață + suf. -ică.

ȚĂȚÍCĂ s. f. Diminutiv al lui țață. Vin și eu după tine numaidecît, numai să vorbesc cevașilea cu țățica. CARAGIALE, O. I 57.

țicul sa vz țățică

țățícă (reg.) s. f., g.-d. art. țățícăi/țățícii/țățíchii; pl. țățíci

țățícă s. f., g.-d. art. țățícăi/țățícii/țățíchii; pl. țățíci

ȚĂȚÍCĂ s. v. leliță.

ȚĂȚÍCĂ s. v. mătușică.

țățică s. v. MĂTUȘICĂ.

ȚĂȚICĂ s. leliță, (reg.) leiculiță, leicușoară, lelică, lelicuță, lelișoară.