ẮSTA², ÁSTA, ăștia, astea, pron. dem. (În vorbirea obișnuită și familiară) 1. (Referindu-se la cineva sau ceva din apropiere sau despre care s-a vorbit înainte) Acesta, aceasta. Uf! Ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se întreabă două. VLAHUȚĂ, O. A. 77. Cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca, de! cu fitecine; ia mai bine să ma iau eu cu politică pe lîngă el, să mi-l fac cumătru. CARAGIALE, O. I. 91. Ei, dragul tatii, așa-i că s-a împlinit vorba ceea: apără-mă de găini, că de cîini nu mă tem? – Ce fel de vorbă-i asta, tată? – zise fiu-său rușinat. CREANGĂ, P. 188. ◊ (Cu nuanță de dispreț) Cu ăstia o s-avem o dată și-o dată o răfuială! DEȘLIU, G. 10. ◊ (Cu nuanță peiorativă sau glumeață) De aștia mi-ai fost? ♦ (Cu formă feminină și sens neutru) Ce-ași discutat voi între voi, asta vreau să aflu. SAHIA, N. 78. Lasă astea acum. ISPIRESCU, L. 37. Năframa ta cea nouă Era ruptă, bade-n două. – Asta, mîndro, nu-i așa; Nu-i ruptă năframa mea, Ci-i ruptă inima ta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 256. Din asta i s-a tras, asta a fost pricina care i-a adus o neplăcere, o suferință etc. ◊ Loc. adv. Cu toate astea = cu toate acestea, totuși. Pentru asta = de aceea. Cum se poate... să stea omul trei zile la poarta mea...? Pentru asta vă plătesc eu simbrie? Pentru asta vă am eu la mine pe procopseală? ISPIRESCU, L. 44. Cu asta = în acest mod, fel. Cu asta am vrut să-mi răstorc cele trei lovituri. Vorba ceea: una pentru alta. CREANGĂ, P. 196. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iată care e cauza! asta e pricina! Tu ești copilă, asta e... EMINESCU, O. I. 176; b) ce se potrivește! Asta-i asta! = iată lucru de căpetenie! acesta este momentul hotărîtor! acu-i acu! v. acu. Asta-i asta! Din ceaslov și psaltire... să treci la gramatică, și încă ce gramatică! CREANGĂ, A. 87. Ce-i asta (de...)? = ce înseamnă lucrul ăsta? cum de face (că...)? cum se explică? Ce-i asta de ai întîrziat atîta? ▭ Dar ce-i asta, codru des?... Vara verde și frumos. Iarna putrezești pe jos! JARNÍK-BÎRSEANU. D. 224 Asta e! sau asta-i! = așa e! Asta-i știut! (sau știută) = este lucru bine cunoscut. Asta-i încă una! sau asta încă-i una! v. unul. 2. (Cu formă feminină și sens neutru, urmînd după o descriere, o constatare, o afirmare etc. și rezumînd cele spuse mai înainte) Așa ceva. Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sînteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om. CREANGĂ, P. 188. Expr. Una ca asta = un astfel de lucru, așa ceva. Se poate una ca asta? a întrebat tata cu mirare. SADOVEANU, N. F. 16. Nu putea crede el una ca asta. ISPIRESCU, L. 20. Să cuget eu, om bătrîn, la una ca asta! CREANGĂ, P. 83. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia și gen.-dat. pl. ăstora.

ẮSTA², ÁSTA, ăștia, astea, pron. dem. 1. Acesta, aceasta. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Lasă astea acum! (ISPIRESCU). ◊ Loc. adv. Cu toate astea = totuși. Pentru asta = de aceea. Cu asta = în acest mod. ◊ Expr. Asta e! sau asta-i! = a) iată care e cauza! b) ce-are a face, nu se poate! c) așa e! Asta-i asta! = acesta este momentul hotărâtor! Ce-i asta (de...)? = ce înseamnă lucrul acesta? cum se explică? Asta-i știut (sau știută) = este lucru bine cunoscut. 2. Așa ceva, un astfel de lucru. [Gen.-dat. sg.: ăstuia, ăsteia și asteia, gen.-dat. pl.: ăstora] – Lat. istum, ista.

ast, ástă pd, ad vz ăsta corectată

aíst, aĭástă pron., pl. aiștĭ, aĭeste (ca și ăsta, ista) Est. Aceasta, acesta. Aista, aĭasta se zice cînd e singur saŭ după subst.: aista-i, omu aista, femeĭa aĭasta maĭ ob. omu ista, femeĭa asta.

astáŭ, astătút, a astá v. intr. (lat. astare. V. staŭ). L. V. (numaĭ la Dos.). Staŭ, apar, mă prezent. Asist. V. tr. Aduc la înfățișare – Astătînd, maĭ rar astînd.

ắsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăsta), g.-d. ắstuia, p. ắștia (-tia); f. ásta (și n.: asta înseamnă că e bine), g.-d. ắsteia, pl. ástea, g.-d. pl. m. și f. ắstora

ăsta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăstuia pl. ăștia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. ásta, g.-d. ásteia/ăsteia, pl. ástea, g.-d. m. și f. ăstora

ásta v. ắsta

ĂSTA pron. v. acesta.

ăsta pron. v. ACESTA.

HOC CAVERAT MENS PROVIDA REGULI (lat.) mintea prevăzătoare a lui Regulus s-a gândit la asta – Horațiu, „Ode,” III, 5, 13. Elogiu adus clarviziunii senatorului Regulus, care a salvat astfel Senatul de la luarea unei hotărâri ce ar fi primejduit într-un viitor mai îndepărtat însăși existența statului roman.

HOC ERAT IN VOTIS (lat.) asta îmi era dorința – Horațiu, „Satirae”, II, 6, 1. Sentiment de satisfacție deplină la îndeplinirea unei mari dorințe.

HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.

și cu asta, basta! expr. am terminat!, gata!