ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

acésta¹, aceásta ad, pd [At: COD. VOR.² 4^V/13 / Pl: -eștia, -tea / G-D: -tuia, -teia, (Pl: ~ra) / E: ecce-istu, ecce-ista] 1-4 pd Indică ființa (sau obiectul) care este (relativ) apropiat de vorbitor. 5 ad (Postpus) Acest (1).

ACÉSTA, ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ACÉSTA¹, ACEÁSTA adj. dem. v. acest.

ACÉSTA², ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem. (Indică pe cine, a sau ceva (mai) apropiat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu acela. V. ăsta, aista, cesta, ista) Instigatorii, spusese arendașul, aceștia au fost. PAS, L. I 51. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) S-or topi răcelile zăpezii Cînd va fi de-aicea să mă duc, Și va fi nu peste mult aceasta. BENIUC, V. 78. Acestea zicînd... au căzut fără simțire. CONACHI, P. 86. ◊ Loc. adv. Afară de aceasta sau pe lîngă aceasta = în plus. Și-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de speriet. CREANGĂ, P. 239. După aceasta = în urmă, apoi. Cîteva zile după aceasta, împăratul arătă spînului niște pietre scumpe. CREANGĂ, P. 216. ♦ Loc. conj. Cu toate acestea = totuși. Mi-a spus că drumul e greu. Cu toate acestea, am stăruit și am învins. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora.

ACÉSTA¹, ACEÁSTA, adj. dem. v. acest.

ACÉSTA², ACEÁSTA, aceștia, acestea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Loc. adv. După aceasta = apoi. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

ACÉSTA aceásta (acéștia, acéstea) dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Cu toate acestea totuși. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta în plus. /<lat. ecceistu, ecce-ista

aésta^[1] pd, ad vz acesta

iast, ~ă^[1] pd, ad vz acesta

ACÉST, ACÉASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (Cu valoare demonstrativă, arătînd că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) apropiat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; cînd stă înaintea substantivului are forma acest, această, iar cînd urmează după substantiv are forma acesta, aceasta; în opoziție cu acel, acela. V. ăst, aist, cest, ist) Să ducem vîlvoarea aceasta înaltă în toate ungherele țării. DEȘLIU, G. 34. Această casă este înconjurată cu o pădure. ISPIRESCU, L. 6. Mătușică, vîră-te aici în sacul acesta. CREANGĂ, P. 142. Mircea! îmi răspunde dealul, Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile îl primesc. ALEXANDRESCU, P. 133. 4 (Cu valoare de articol adjectival; rar) Aicea trăia Petrea... cu soția sa aceasta nouă, în pace și în ticnă. SBIERA, P. 44. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. acestui, acestei, gen.-dat. pl. acestor; (cînd are forma acesta, aceasta) gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora.

acésta pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acéstuia, pl. acéștia (-tia); f. aceásta, g.-d. acésteia, pl. acéstea; g.-d. pl. m. și f. acéstora

acésta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. acéstuia, pl. acéștia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. aceásta, g.-d. acésteia, pl. acéstea (sil. -tea), g.-d. m. și f. acéstora

+printr-acesta/aceasta/aceștia/acestea prep. + pr.

dintr-acéstea prep. + pr.

dintr-acésta prep. + pr.

ACÉSTA pron. (pop.) ăsta, (înv. și reg.) cesta, (reg.) aiesta, ista. (~ ce face?)

ACESTA pron. (pop.) ăsta, (înv. și reg.) cesta, (reg.) aiesta, ista. (~ ce face?)

ET QUORUM PARS MAGNA FUI (lat.) și în acestea am avut rol însemnat – Vergiliu, „Eneida”, II, 6. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. Cuvintele indică participarea totală a unei persoane la frământările epocii.

HOC OPUS, HIC LABOR EST (lat.) aceasta e truda, aici e greutatea – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129. Nu coborârea în Infern, ci revenirea pe Pământ e grea. Astfel îl previne Sibila din Cumae pe Enea, care îi ceruse să-l conducă în Infern.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.

NON ERAT HIC LOCUS (lat.) acestea nu-și aveau locul aici – Horațiu, „Ars poetica”, 19. Îndemn la evitarea digresiunilor inutile sau a cuvintelor superflue.

NON QUIA DIFFICILIA SUNT, NON AUDEMUS, SED QUIA NON AUDEMUS, DIFFICILIA SUNT (lat.) nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj, ele sunt grele – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 104, 26.

POST HOC, ERGO PROPTER HOC (lat.) după aceasta, deci din cauza aceasta – Sofism care constă în stabilirea legăturii cauzale între două evenimente sau fapte pe baza simplei lor succesiuni în timp.