sinistru [At: NEGULICI / Pl: ~iștri, ~re / E: fr sinistre, lat sinister, -tra] 1 sn (Liv) Dezastru care aduce mari pierderi materiale Si: calamitate (2), catastrofă (1). 2 a Care inspiră un sentiment de groază, prin aspect, prin manifestări, prin consecințe etc. Si: cumplit (7), cutremurător (1), fioros (1), groaznic (1), grozav (1), înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, lugubru, macabru, monstruos, teribil, zguduitor, (liv) abominabil, tefiric, terifiant, (îvp) rău, spăimântător (2), (pop) spăimos (1), (înv) oțărâtor, spăimântos (1). 3 a Care prevestește sau aduce nenorocire Si: funest (1), nefast, (pop) pocit². 4 a (Rar; fig) Sumbru. 5 a (Fig; rar; d. oameni) Trist. 6 a Care inspiră un sentiment de repulsie, de oroare, de greață etc. Si: dezgustător, grețos (1), odios, oribil, repugnant, repulsiv, respingător, scârbos, (reg) mârșav. 7 a (D. glume, farse etc.) Care este de prost gust Si: deplasat² (3), nepotrivit.

SINÍSTRU², -Ă, siniștri, -stre, adj. 1. Care trezește sentimente de spaimă, de groază. V. înfiorător. Un trăsnet căzu scurt... Iar cerul, în aceeași clipă, păru că se surpă cu nori cu tot, într-o prăbușire de tunet sinistră. C. PETRESCU, R. DR. 59. Întîrziasem, rătăcind singur prin sinistrul cartier... din jurul portului. BART, S. M. 32. O, ce rău îi făcea în noaptea asta vijelia de afară... vîntul acesta sinistru i se părea c-a adunat de pe oceane țipetele disperate ale naufragiaților și le poartă prin lume. VLAHUȚĂ, O. A. III 189. ◊ (Adverbial) Mătușa Ruxandra rîde sinistru în lumea ei oarbă. C. PETRESCU, R- DR. 304. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 2. Care inspiră oroare; oribil. În această operă trece pe dinaintea ochilor noștri un șir întreg, un șir sinistru de criminali. GHEREA, ST. CR. II 226. Cum, în fața celor mai sfîșietoare dureri, pot unii oameni găsi atîta sinistră bucurie, atîta rîs nesimțitor. VLAHUȚĂ, O. A. III 98.

SINÍSTRU, -Ă adj. 1. (Liv.) De stânga; stâng. 2. Groaznic, înspăimântător, înfiorător. ♦ Care inspiră oroare; oribil. // s.n. (Rar) Dezastru, calamitate, prăpăd, urgie. [< fr. sinistre, cf. lat. sinister – stâng; prevestitor de nenorociri].

SINÍSTRU, -Ă I. adj. groaznic, înspăimântător; oribil. ◊ funest. II. s. n. dezastru, calamitate, prăpăd, urgie. (< fr. sinistre, lat. sinister)

SINÍSTRU¹ ~stră (~ștri, ~stre) 1) Care prevestește o nenorocire sau o catastrofă; prevestitor de rău. 2) Care îngrozește; producător de groază; îngrozitor; înfricoșător; înspăimântător; înfiorător. [Sil. -nis-tru] /<fr. sinistre, lat. sinister, ~tra

sinistru a. 1. care cauzează sau face să ne temem de pericol; 2. îngrozitor la vedere: fizionomie sinistră; 3. primejdios: proiecte sinistre. ║ n. 1. întâmplare ce aduce mari pagube; 2. pierderi cauzate de incendiu, uragan, naufragiu.

*sinístru, -ă adj. (lat. sinister, stîng, de la stingă). De răŭ auguriŭ, prezicător de nenorocire: simptone sinistre (V. ursuz). Nenorocit, funest: întîmplare sinistră. Posomorit, amenințător: privire sinistră, aspect sinistru. S. n., pl. e. Întîmplare nenorocită (maĭ ales incendiŭ) care cauzează marĭ pagube materiale (V. catastrofă). Adv. În mod sinistru: marea mugea sinistru.

sinístru¹ adj. m., pl. siníștri; f. sinístră, pl. sinístre

sinístru adj. m., pl. siníștri; f. sg. sinístră, pl. sinístre

sinistru, -stră; ștri, -stre.

SINÍSTRU adj., s. 1. adj. v. lugubru. 2. adj. v. funest. 3. adj. v. dezgustător. 4. s. v. dezastru.

SINISTRU adj., s. 1. adj. funebru, jalnic, lugubru, macabru, sumbru. (O atmosferă ~.) 2. adj. fatal, funest, nefast, sumbru, (pop.) pocit. (O presimțire ~.) 3. adj. dezgustător, grețos, oribil, scîrbos. (Un rînjet ~.) 4. s. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)