răzălău [At: LB / V: razal~, răsă~, ~zal~, râzal~, ~lâu, reseleu, rezeleu, riseleu / Pl: ~laie, ~lauă sn, ~ăi sm / E: mg reszelö cf rade] 1 sn (Reg) Rașpel (1). 2 sn (Trs; Ban) Râzătoare pentru ras legume, aluat etc. 3 sn Lopățică de lemn sau de metal cu care se rade aluatul de pe covată Si: (reg) râzătoare (4). 4 sn Custură pentru curățat pieile. 5 smn (Trs; mpl) Aluat ras pe râzătoare, care se fierbe în supă, în lapte etc.

răzălău n. pilă groasă. [V. rade].

răzălắŭ n., pl. ăĭe (ung. reszelö. Cp. cu răzuĭesc). Pilă mare, rașpă.

ráșpă și hráșpă (nord) f., pl. e, rașpắŭ, rașpóĭ (Trans.) n., pl. ăĭe și oaĭe, raspél și rașpél n., pl. e (germ. raspel, d. raspeln, a răzui, vgerm. raspôn [hrespan], de unde și it. raspare, fr. ráper, a răzui, rudă cu rom. hreapcă și grapă. D. germ. vine pol. raszpla și raszpil, rus. ráspilĭ, sîrb. rašpa; ung. raspó și ráspoiv, de unde rașpăŭ și rașpoĭ). Pilă mare și lată de pilit metalu, lemnu, pelea și copitele. – Și răzălăŭ.

răzălắu (reg.) s. n., art. răzălắul; pl. răzăláie

răzălău s. n., art. răzălăul; pl. răzăláie

RĂZĂLĂU s. v. rașpel, rașpilă, răzătoare, răzuitoare.

răzălău s. v. RASPEL. RĂZĂTOARE. RĂZUITOARE.

răzălắu, s.n. – (reg.) Răzătoare (Apșa de Jos, Strâmtura). – Din magh. reszelö „pilă” (Scriban, DEX, MDA).