RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul Evului Mediu, care a circulat în Țările Române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

rubia sf [At: BELDIMAN, E. 38/28 / V: rebia (Pl: rebiale), rupie / S: rubea / Pl: ~iele, ~bele / E: tc rubyye] Monedă turcească de aur, care a circulat în trecut și în țările românești.

RUBIÁ, rubiele, s. f. Numele unei monede turcești de aur, emisă spre sfârșitul evului mediu, care a circulat în țările române în prima jumătate a sec. XIX. – Din tc. rubya.

RUBIÁ, rubiele, s. f. (Învechit) Mică monedă turcească de aur. Descurca șirele de mărgăritare ca boabele de mei și salba de rubiele. MACEDONSKI, O. III 21. La capătul albiuței au găsit cîteva rubiele, puse de turci se vede. CREANGĂ, A. 21. Și știu turme de berbeci, Izvoare cu ape reci, Și neveste frumușele, Și desagi cu rubiele. ALECSANDRI, P. P. 156.

RUBIÁ ~éle f. înv. Monedă turcească de aur cu circulație și în țările române. /<turc. rubiyye

rubià f. od. monedă de aur turcească în valoare de 5 lei vechi (a patra parte dintr’un irmilic): cu rubiele arăpești, cu groșe lipovenești POP. [Turc. RUBIYÈ, lit. a patra parte].

rubiá f., pl. iele (turc. [d. ar.] rubiĭé, sfert. V. rupie). O veche monetă turcească de aur (un sfert de irmilic, adică 5 leĭ vechĭ, ĭar azĭ 25 de piaștri). – Și rubĭá, rubĭele și rubea, rubele.

rubiá (-bia) s. f., art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle, art. rubiélele

rubiá s. f. (sil. -bia), art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle

rubiá (rubiéle), s. f. – (Înv.) Monedă turcă, care valora un sfert de irmilic. – Mr. rubie. Tc. rubyié (Roesler 601; Șeineanu, II, 302), cf. bg., sb. rubija.