PRELÍNGE, prelíng, vb. III. Refl. 1. (Despre lichide) A se scurge foarte încet, picătură cu picătură (de-a lungul unui obiect, pe marginea unui vas); a curge domol. ♦ Tranz. A lăsa să curgă încet. 2. (Fam.) A se strecura, a se furișa; a aluneca. – Pre² + linge.

prelinge¹ vt [At: LB / Pzi: preling / E: pre- + linge] (Reg; în corelație cu linge) A linge îndelung.

prelinge² [At: POLIZU / V: pril~ / Pzi: preling / E: pre + linge] 1 vr (Reg) A-și trece cu limba peste buze ca o manifestare a unei pofte mari de mâncare. 2 vr (D. lichide) A se scurge foarte încet, picătură cu picătură, de-a lungul unui vas, a unui obiect etc. Si: (îrg) a piști. 3 vt (C. i. lichide) A lăsa să curgă încet. 4 vr (D. vase) A avea un mic spațiu prin care lichidul se scurge. 5 vr (Fig; nob) A se perpetua în timp, străbătând spațiile. 6-7 vtr (Fig) A (se) deplasa încet, de-a lungul a ceva. 8 vt (Fig) A parcurge de-a lungul. 9 vr (Fig; fam) A se furișa.

PRELÍNGE, prelíng, vb. III. Refl. 1. (Despre lichide) A se scurge foarte încet, picătură cu picătură (de-a lungul unui obiect); a curge domol. ♦ Tranz. A lăsa să curgă încet. 2. (Fam.), A se strecura, a se furișa; a aluneca. – Pre² + linge.

PRELÍNGE, prelíng, vb. III. Refl. (Obișnuit la pers. 3; despre lichide) A se scurge încet, a curge domol. Copila se veseli și i se prelingeau lacrimile pe obraji. SADOVEANU, M. C. 81. Rănitul deschise ochii și din gură i se prelinse un fir subțire de sînge. SAHIA, N. 35. O picătură de apă din izvorul rece, care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. GÎRLEANU, L. 20. ◊ Tranz. Pîrîul... a mai prelins un timp o ață încropită și împuținată de apă pe prunduri. C. PETRESCU, R. DR. 151. Ochii ei lacrimi Lungi către tîmplele slabe-au prelins. LESNEA, I. 37. ♦ Fig. A se strecura, a pătrunde. [Fumul] se destrăma suflat de vînt, cădea îndărăt, se prelingea pe lîngă ferestre. C. PETRESCU, A. 490. Gerul de afară se prelingea mereu și Ilinca îl simțea bine cum tot vine din nesecatul izvor de afară. AGÎRBICEANU, S. P. 41. Din Helada rătăcit-a mitul vechilor eroi Și p-o cale-ndreptățită s-a prelins pînă la noi. COȘBUC, P. II 140. ♦ Fig. (Despre ființe) A merge încet ferindu-se; a se strecura, a se furișa. Mai merse o bucată de drum și zări cum se prelinge pe pămînt, ca un cățel cu coada prea stufoasă, o vulpe mică și galbenă. DUMITRIU, N. 14. Își lăsase umbrela, galoșii și pardesiul de ploaie... pe divanul de la ușă, ca să se prelingă acum pe lîngă pereți, ferindu-se de șuroiala de pe acoperișuri. PETRESCU, Î. II 129.

A SE PRELÍNGE mă prelíng intranz. 1) (despre lichide) A curge încet și în cantități mici de-a lungul sau pe marginile unui obiect. 2) (despre lumini, arome etc.) A pătrunde puțin câte puțin. 3) fig. (despre ființe) A trece pe neobservate. /pre- + a linge

prelinge v. a da peste margini, a deborda (oala). [V. linge].

prilinge v vz prelinge²

prelíng (mă), a -línge v. refl. (pre- și ling). Se zice despre un lichid cînd, după ce aĭ turnat, se scurge pe marginea vasuluĭ: toarnă bine vinu roș ca să nu se prelingă și să pătezĭ fața de masă!

!prelínge (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se prelínge, imperf. 3 sg. se prelingeá, perf. s. 3 sg. se prelínse; ger. prelingấndu-se; part. prelíns

prelínge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prelínge, perf. s. 3 sg. prelínse; part. prelíns

PRELÍNGE vb. 1. v. scurge. 2. v. curge.

PRELÍNGE vb. v. fofila, furișa, strecura.

PRELINGE vb. 1. a se scurge, (pop.) a pica, (înv. și reg.) a piști. (Vinul se ~ din vas.) 2. a-i curge, a-i pica, a-i picura, a i se scurge, (pop.) a-i merge. (I se ~ lacrimi din ochi.)

prelinge vb. v. FOFILA. FURIȘA. STRECURA.

prelínge, prelíng, vb. III (reg.) a linge îndelung, a netezi bine cu limba (vaca prelinge vițelul la naștere).