mușuroi¹ sn [At: CANTEMIR, IST. 191 / V: moșinoi, moșiroi, moșoroi, moșunoi, moș~, (îrg) ~șinoi, ~șiroi, ~șoroi, (reg) ~unoi / Pl: ~oaie / E: ml mus araneus] 1 (Ban; Trs) Cârtiță (Talpa europaea). 2 Moviliță formată din pământul pe care îl aruncă la suprafața solului cârtițele, furnicile etc., când își sapă coridoarele subterane. 3 Cuib de furnici. 4 Totalitate a furnicilor care trăiesc într-un mușuroi (3) Si: furnicar. 5 Moviliță de pământ făcută la baza tulpinii unor plante de cultură, pentru a le feri de vânt, de buruieni sau de alți agenți dăunători și pentru a le favoriza dezvoltarea și productivitatea Si: cuib. 6-7 (Reg) Ridicătură (mică) de pământ Si: dâmb, movilă (1), deal (mic). 8 Moviliță ridicată peste nivelul solului dimprejur, servind ca semn de hotar. 9 (Reg) Strat de legume. 10-11 (Pan; udp „de”) Grămadă (mică).

MUȘURÓI¹, mușuroaie, s. n. (Și în forma mușunoi) 1. Moviliță formată din țărîna pe care furnicile, cîrtițele și alte animale o aruncă la suprafața solului, cînd își sapă coridoarele subterane; p. ext. grup de furnici care locuiesc într-un furnicar. Este în colibă un mușuroi pustiu de furnici și împietrit de vechime. SADOVEANU, M. C. 186. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș crescut cu bălării. REBREANU, R. I 70. ◊ Fig. Iar în lumea asta mare noi copii ai lumii mici, Facem pe pămîntul nostru mușunoaie de furnici. EMINESCU, O. I 132. 2. Grămăjoară de pămînt care este adunată la rădăcina unor plante, pentru a le sprijini, a le feri de îngheț etc. 3. (Rar) Ridicătură mică de pămînt; moviliță. Unde i-a picat capul, s-a făcut un mușunoi. SBIERA, P. 177. – Variante: (regional) moșinói (CREANGĂ, A. 133), moșirói (DUNĂREANU, CH. 87), moșurói (STĂNOIU, C. I. 173), moșorói (PAS, L. I 287, DELAVRANCEA, S. 16), mușinói (NEGRUZZI, S. II 247, SEVASTOS, C. 99), mușirói (EMINESCU, O. I 132), mușunói (ȘEZ, I 72) s. n.

MUȘURÓI ~oáie n. 1) Moviliță de pământ pe care o fac cârtițele sau furnicile în locul unde își au cuibul. 2) Grămăjoară de pământ adunată la baza unei plante (porumb, cartof etc.) în timpul prășitului pentru a-i favoriza dezvoltarea. 3) Ridicătură mică de pământ (naturală sau făcută de om). /<lat. mus araneus

mușuróĭ, V. moșoroĭ.

moșinoi¹ sn vz mușuroi¹

moșiroi¹ sn vz mușuroi¹

moșoroi¹ sn vz mușuroi¹

moșuroi¹ sn vz mușuroi¹

moșuroi² v vz mușuroi²

mușinoi sn vz mușuroi¹

mușiroi sn vz mușuroi¹

mușunoi sn vz mușuroi

mușunoi sn vz mușuroi¹

MOȘOROÍ s. n. v. mușuroi¹.

MOȘINÓI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘIRÓI s. n. v. mușuroi¹.

MOȘURÓI¹ s. n. v. mușuroi¹.

MUȘIRÓI¹ s. n. v. mușurói¹.

moșinoiu (mușunoiu) n. Mold. moșoroiu: moșinoaie de furnici CR. [V. mișuì].

moșoroiu n. grâmădire de pământ făcută de furnici sau de agricultori. [V. mișuì].

mușunoiu n. Mold. moșoroiu: de când era [!] mici ca mușunoaie Carpații urieși AL. [V. mișuì].

moșinóĭ, V. moșoroĭ.

moșoróĭ și mușuróĭ (Munt.) și moșinóĭ și -unóĭ (Mold. Trans.) n., pl. oaĭe (lat. mus aráneus, un fel de guzgan de cîmp, d. mus, guzgan, și aráneus, painjin; vit. pv. musaragno; fr. [d. lat. mus aránea], musaraigne; sp. musaraña, pg. musaranho. Întîĭ s’a zis *musărîĭ [ca rîĭe d. aránea], apoĭ [pin schimbare de sufix] musăroĭ și [pin asimilarea vocalelor și infl. luĭ mișun, mușin], moșoroĭ ș. a. La început s’a aplicat acest nume cîrtițeĭ [cp. cu it. toporagno, d. lat. talpa, cîrtiță, și aránea, painjin; cp. și cu pr. taupo, „cîrtiță” și „mus araneus”], apoĭ movilițeĭ de pămînt făcute de ĭa. La mișun, „hîrcĭog”, numele a trecut de la „grămăgĭoară” la „hîrcĭog”). Moviliță de pămînt făcută de cîrtițe și de furnicĭ saŭ și de oamenĭ (ca semn).

mușurói¹ s. n., pl. mușuroáie

mușurói s. n., pl. mușuroáie

mușuroi, pl. mușuroaie

mușuroiu, -roaie.

MUȘURÓI s. v. cârtiță, sobol.

MUȘURÓI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cârtițe.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.) 5. mușuroi înierbat v. marghilă.

MUȘUROI s. 1. moviliță. (Un ~ făcut de cîrtițe.) 2. furnicar. (Un ~ plin de furnici.) 3. cuib. (~ făcut la baza tulpinii porumbului, la prășit.) 4. mogîldeață, (reg.) măguiață. (Un ~ pe un teren șes.)

mușuroi s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

mușurói (mușuroáie), s. n. – 1. Furnicar. – 2. Ridicătură de pămînt. – Var. moșoroi, moșunoi, moșinoi. – Mr. șumuroñu. Creație expresivă, pornind de la miș- „ideea de furnicar”, cf. mișuna „a furnica, a forfoti”, mișună „furnicare”, cu suf. -oi. Cihac, II, 198, a intuit legătura cu a mișui, dar pleca de la sl. mĕsiti „a amesteca”; în același fel, Pușcariu 1098 și REW 5620 pornesc de la mișuna, dar îl explică prin lat. mixtiōnem. Celelalte explicații sînt fără valoare: din mausoleum, cu ajutorul unei metateze *mauseolum (Giuglea, Dacor., I, 497), sau din lat. mus araneus (Candrea; Scriban), corectat în *musaroneus (Graur, BL, V, 86). – Der. mușuroi, vb. (a acoperi cu pămînt, a face mușuroi); mușuroit, s. n. (mușuroire).