MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere-aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

movilă sf [At: URECHE, ap. LET. I, 127/10 / V: (reg) moghilă / Pl: ~le și (înv) ~li / E: slv могыла, ucr могила] 1 Ridicătură de pământ naturală mai mică decât dealul, de formă conică, aflată în regiunile de câmpie și, mai rar, în cele de podișuri joase Si: măgură Vz bolină, dâlmă, dâmb, gorgan, mușuroi. 2 (Reg) Stâncă. 3 (Înv) Val de pământ în preajma unor ziduri de cetate. 4 Ridicătură de pământ făcută de mâna omului în amintirea unuia sau a mai multor morți căzuți pe câmpul de luptă Vz tumul. 5 Pământ ridicat peste un mormânt. 6 (Reg) Ridicătură de pământ sau de pietre făcută în jurul unui țăruș, al unui pom etc., pentru a însemna hotarul dintre două proprietăți, dintre pădure și fânaț, dintre două comune etc. Si: mușuroi¹, (reg) gomilă, holum Vz mejdă, mejdină. 7 (Îs) ~ săpată Movilă (6) dintre vechile semne de hotar, în care s-au făcut săpături spre a se vedea dacă nu cumva ascunde comori. 8 (Udp „de”) Grămadă. 9 (Reg; pan) Mușuroi¹ al sobolului. 10 (Reg) Termen depreciativ pentm un cal mare, masiv, neîngrijit. 11 Mogâldeață.

MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pămînt mai mică decît dealul; gorgan. Pe movilele cele mari din zări aprinseră focuri, cum căzu amurgul. SADOVEANU, O. VII 122. Nu e zidire veche, ruină, movilă de pămînt de care să nu fie legat un cîntec, o legendă, un nume de viteaz. VLAHUȚĂ, O. A. II 138. Vine cucul de trei zile Peste văi, peste movile Și n-are un’să se puie, Și necazu să și-l spuie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 213. 2. Mică ridicătură de pămînt de formă conică, făcută de mîna omului pentru a servi ca semn de hotar între două proprietăți; mocșandă. 3. Grămadă de obiecte de același fel, morman (în general de formă conică). Ședea turcește pe movila de pietriș. POPA, V. 85. De la înălțime, pe-o movilă de cărbuni... vorbea cu înflăcărare mulțimii. BART, E. 294. Torceam împreună cu dînsa la umbra nucului lor cîte-o movilă de drugi de canură. CREANGĂ, A. 63.

MOVÍLĂ ~e f. Ridicătură de pământ, naturală, de formă conică, de obicei, mai mică decât dealul, aflată în regiunile de câmpie sau de podișuri; măgură. /<sl. mogyla

movilă f. ridicătură de pământ conică și mai proeminentă decât măgura (movila e făcută de mâna omului, măgura e opera naturei). [Dial. moghilă = slav. MOGYLA].

movílă și (vechĭ) moghílă f., pl. e (vsl. mogyla, rus. rut. mogila [pron. și -ghi- și -vi-], d. gep. *mögila [de unde și rom. măgură]; sîrb. mogila, gomila, alb. gamúlĭe). Morman provenit din săpătură orĭ din alt-ceva: movilă de țărnă, de grîŭ, de petre, de banĭ. Înălțătură, dîmb, holm: mitropolia din Bucureștĭ e așezată pe o movilă. – În Olt. móvilă (după sîrb.), pl. ĭ. V. gorgan, momic.

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movilă

movilă, -le.

MOVÍLĂ s. 1. (GEOGR.) măgură, (reg.) grui, (Olt.) glămeie. 2. (GEOGR.) movilă de alunecare = gruieț, țiglăi (pl.). 3. grămadă, maldăr, morman, purcoi, (rar) strânsură, (pop.) troian, (reg.) mâglă, (Mold.) cladă, (Mold. și Transilv.) gireadă, (pop. fig.) nămol. (O ~ de cartofi, de crengi, de praf.)

MOVILĂ s. 1. (GEOGR.) măgură, (reg.) grui, (Olt.) glămeie. 2. grămadă, maldăr, morman, purcoi, (rar) strînsură, (pop.) troian, (reg.) mîglă, (Mold.) cladă, (Mold. și Transilv.) gireadă, (pop. fig.) nămol. (O ~ de cartofi, de crengi, de praf.)

movílă (movíle), s. f. – 1. Monticul, gorgan, măgură. – 2. Morman, maldăr. – Var. (înv.) moghilă. Origine îndoielnică. Coincide cu sl. mogyla, păstrat în bg., rus. mogila, sb., cr. mògila, ceh. mohyla, rut. mohylja, pol. mogila, și de asemeni sb., cr. gòmila, alb. gamulje. A fost considerat drept cuvînt sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 378; Cihac, II, 204; Danicic, III, 264); dar e cuvînt străin în sl. (Berneker, II, 69; Vasmer, II, 143). Der. din alb. nu pare posibilă (Barič, Alb. St., I, 51), dată fiind extensiunea cuvîntului; și cu atît mai puțin explicația sb. gomila prin gr. γέμω „a fi plin” (Mladenov 105). E mai probabil că-i vorba de un cuvînt rom. de natură expresivă. Atît familia lui moc-, cf. moacă „căpățînă”, cît și cea a lui mot- „măciulie” ar fi putut produce un *mogîlă, cf. mogîldă, modîlcă, sau mai înainte vb. moghili, prin intermediul suf. expresiv -li. Movilă în loc de moghilă este efectul destul de recent al unui hiperurbanism mold. Numai un cuvînt rom. poate explica larga extensiune a unui cuvînt neslav în mediul sl.; cu atît mai mult, cu cît gorganele numite așa sînt caracteristice Dunării de Jos și Ucrainei de S. Der. gomilă, s. f. (Banat, ridicătură de pămînt), din sb.; movili, vb. (a face grămezi).

MOVILĂ, familie de boieri moldoveni cu important rol politic în sec. 17, întemeiată de Cozma M. (Moghilă), dregător în sfatul domnesc (1490-1513). Ctitori ai mănăstirii Sucevița (1583-1586). Mai importanți: 1. Ieremia M., domn al Moldovei (1595-1600, 1600-1606). A obținut tronul cu ajutor polon, iar după ce a fost alungat de Mihai Viteazul, a revenit la domnie tot cu sprijinul Poloniei. În 1606, a înăbușit, cu ajutorul lui Ștefan Bocskai, o mare răscoală țărănească. 2. Simion M., domn al Țării Românești (1600-1601, 1601-1602) și al Moldovei (1606-1607). Frate cu M. (1). A obținut tronul după de Mihai Viteazul a fost învins de oastea lui Jan Zamoyski. În vara lui 1601, alungat de pe tron de către frații Buzești. 3. Gheorghe M. (1540-1605), mitropolit al Moldovei (1588-1591, 1595-1605). Frate cu M. (1 și 2). Episcop de Rădăuți (1577-1588). A întreținut legături și corespondență cu înalți prelați ortodocși și catolici din străinătate. 4. Constantin M., domn al Moldovei (oct. 1607, 1607-1611). Fiul lui M. (1). Învins în lupta de la Cornul lui Sas (1612) de către Ștefan Tomșa II. A căzut prizonier la tătari și a murit înecat la trecerea Nistrului. 5. Alexandru M., domn al Moldovei (1615-1616). Fiul lui M. (1). Agravarea tensiunilor sociale în timpul domniei sale au provocat răscoale țărănești. Înfrânt de turci la Drăcșani (1616), a căzut prizonier. 6. Petru M. (1596-1646, n. Suceava), arhiepiscop și mitropolit al Kievului, Haliciului și a toată Rusia (din 1633). Fiul lui M. (2). A întemeiat Academia Kievo-Movileană, cu limba de predare latină, cea mai veche instituție de învățământ superior la slavii orotdocși. Cu sprijinul său a fost adusă o tipografie în Țara Românească, la Câmpulung (1635), alta la Govora (1637); a trimis în Moldova meșteri tipografi care au pus la punct prima tipografie a Moldovei (1642, anul primei tipărituri); a trimis profesori la Academia Vasiliană. Adversar al unirii cu Biserica catolică („Mărturisirea ortodoxă”, ediția română, Buzău, 1691; ediția greacă, Snagov, 1699).

Petru Movilă (1596-1646), arhiepiscop și mitropolit al Kievului, al Galiției și al întregii Rusii, n. la Suceava, fiul domnitorului Simion Movilă. După studii în Polonia, a intrat în monahism la m-rea Pecerska (Lavra Peșterilor) din Kiev, devenind arhimandrit și egumen, apoi mitropolit în 1633. A întemeiat Academia care-i poartă numele, cu limba de predare latina. A înființat tipografii la Kiev și Liov, unde a tipărit peste 50 de lucrări teologice, dintre care cea mai importantă este Lithos („Piatra”). Pentru apărarea ortodoxiei în Polonia și Ucraina împotriva ofensivei catolice și protestante de a atrage pe ortodocși, a alcătuit lucrarea Mărturisirea ortodoxă, pe care Sinodul de la Iași din 1642 și cel de la Constantinopol din 1643 au recunoscut-o ca singura carte de doctrină a întregii ortodoxii. A păstrat strânse legături cu Matei Basarab, căruia i-a trimis tipografiile de la Câmpulung, Govora și Târgoviște, și cu Vasile Lupu, căruia i-a trimis de asemenea tipografia de la Sf. Trei Ierarhi și meșteri tipografi, precum și profesori pentru Academia vasiliană, contribuind la dezvoltarea culturii românești. Este îngropat în bis. m-rii Pecerska.

MOVILA, com. în jud. Ialomița, situată în Câmpia Bărăganului; 2.258 loc. (2000). Stație de c. f. Până în 1948 s-a numit Ferdinand I, iar între 1948 și 1965, Vasile Roaită.

MOVILA BANULUI, com. în jud. Buzău, situată în Câmpia Săratei, pe râu Sărata; 2.719 loc. (2000).

MOVILA MIRESII 1. Lac clastocarstic (de crov), situat în Câmpia Brăilei, în arealul com. cu același nume; 1,8 km²; ad. max.: 11 m. Conține apă sărată, sulfatată, sodică și nămol sapropelic pe fund, cu calități terapeutice. 2. Com. în jud. Brăila, situată în Câmpia Brăilei; 4.241 loc. (2000). produse alim. (brânzeturi). Localitate cu potențial balneoclimateric, pe terit. căruia se află mai multe lacuri clastocarstice (Movila Miresii, Seaca, Esna, Lutu Alb ș.a.) cu ape sărate, sulfatate, sodice, cu nămol sapropelic pe fund, cu calități terapeutice.

PEȘTERA DE LA MOVILE, peșteră situată în S Dobrogei, la V de Mangalia, la c. 3 km de litoral. A fost descoperită în urma unui foraj executat în 1986, care la adâncimea de 18 m a interceptat un gol carstic, lipsit de legătură cu exteriorul. Adăpostește un ecosistem extrem de original, având ca bază trofică chemosinteza realizată de bacterii prin utilizarea hidrogenului sulfurat furnizat de apele mezotermale sulfuroase din rețeaua de fisuri și goluri carstice din S Dobrogei. S-au identificat aici 30 de specii și câteva genuri noi din diverse familii de nevertebrate.