morman [At: ODOBESCU, S. I, 79 / Pl: ~e / E: ns cf gorgan] 1 sn (Udp „de”) Îngrămădire de obiecte de același fel așezate în neorânduială unele peste altele Si: grămadă. 2 sn Cantitate mare dintr-un material strâns la un loc. 3 sn (Fam, îe) A face ~ (pe cineva) A zdrobi, a omorî pe cineva. 4 av (Pe lângă v „a sta” și „a cădea”) În formă de morman (1). 5 sn (Reg) Mică ridicătură de pământ pe o câmpie Vz colină, colnic, dâmb, movilă. 6 sn (Reg; gmț) Mormânt (1).

MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire, adunătură de obiecte de același fel (aflate în dezordine unele peste altele); grămadă. Stăteau morman măturile cu care împlinisem dereticarea. I. BOTEZ, ȘC. 37. La vederea mormanelor de vechituri, d. Lefter tresare. CARAGIALE, M. 30. Cărți închise în lăzi sau grămădite în mormane. ODOBESCU, S. I 334. ◊ (În metafore) Vînătorul căzu morman de pe cal. ISPIRESCU, L. 140.

MORMÁN ~e n. Grămadă de obiecte sau de materiale neomogene; maldăr. /Orig. nec.

morman n. grămadă mare: mormane de morți. [Origină necunoscută]. ║ adv. grămadă: căzu morman de pe cal ISP.

mormán n., pl. e (poate din gorgan, ca vgr. mormó și gorgó, trecînd pin forma *borbó). Mare grămadă, movilă: un morman de dărămăturĭ, de cadavre, de banĭ. Adv. A cădea morman, a cădea grămadă, la un loc.

mormán s. n., pl. mormáne

mormán s. n., pl. mormáne

MORMÁN s. v. grămadă.

MORMAN s. grămadă, maldăr, movilă, purcoi, (rar) strînsură, (pop.) troian, (reg.) mîglă, (Mold.) cladă, (Mold. și Transilv.) gireadă, (pop. fig.) nămol. (Un ~ de cartofi, de crengi, de praf.)

mormán (mormáne), s. n. – Grămadă, stivă. Origine suspectă, dar sigur expresivă, cum o indică suf. -man. Poate se datorează unei confuzii între rădăcina expresivă mot „bot” cu mor-, cf. morînci. Ipoteza unei origini prerom. (Rusu, Dacor., XI, 148) nu pare sigură.