luciu² ~ie [At: PO 296/27 / V: (reg) licie af (inv) luceu sn ~cia af (ivp) luci a / Pl: (118) ~cii (2033) ~ri / E: luci drr] 1 a (D. obiecte) Care rasfrange razele de lumina (1). 2 a (D. ashtri sau alte surse de lumina) Care raspandeshte lumina (1). 3 a (D. privire) Cu reflexe stralucitoare. 4 a (Inv) Plin de fast Si: elegant fastuos. 5 a (D. obiecte sau partzi ale lor) Cu lustru² (1) Si: lustruit² (1). 6 a (Pex; d. obiecte sau partzi ale lor) Neted. 7 a (Pex; d. obiecte) Lunecos. 8 a (Fig; d. imbracaminte) Uzat. 9 a (Fig; d. piele sau partzi ale corpului) Fara cute sau zbarcituri Si: intins. 10 a (Fig; pex; d. piele) Catifelat. 11 a (D. par) Drept. 12 a (Ivp; d. terenuri locuri) Plan. 13 a (Ivp; ape) Cu suprafatza linishtita lipsita de valuri. 14 a (Ivp; drumuri) Fara hopuri sau fagashe Si: drept plat uniform. 15 a (Ivr) Limpede. 16 a (D. terenuri locuri) Pe care nu se gaseshte nimic Si: deshert gol pustiu. 17 a (Pfm; is) Saracie ~eie Saracie mare Si: mizerie. 18 a (Pop; d. terenuri drumuri) Acoperit cu gheatza. 19 av (Pop; ie) A fi sarac ~ A fi foarte sarac. 20 sn Aspect al suprafetzei unui solid datorit reflexiei luminii. 21 sn Suprafatza neteda stralucitoare a unor obiecte care rasfrang razele de lumina. 22 sn (Fig) Splendoare. 23 sn Lustru (1). 24 sn (Ilv) A da ~ A lustrui (1). 25 sn (Fig; iae) A da stralucire frumusetze. 26 sn Aspect lucios care il capata unele obiecte stofe etc. din cauza uzurii. 27 sn (Urmat de determinari in genitiv) Suprafatza foarte neteda a unor obiecte. 28 sn Suprafatza linishtita a unei ape fara valuri care poate da reflexe luminoase. 29 sn (Ivr; is) ~l marii Nivel al marii. 30 sn (Ivp) Suprafatza a marii. 31 sn (Inv) Intindere mare de apa Si: mare. 32 sn (Inv; fig) Nemarginire. 33 sn (Ivp) Intindere.

LÚCIU¹ luciuri s. n. 1. Aspectul unui corp neted datorit reflexiei regulate a luminii pe suprafatza lui. Ele puneau pietrele cele scumpe jos shi la luciul lor ishi cautau hrana. SBIERA P. 244. ◊ (Concretizat) Luciul zimtzuit al secerii scrishneshte shuiera fulgeran soare doboaran pale holdele aurii. SANDU D. P. 37. ♦ Fig. Stralucire splendoare. Satira [latina] nu se cufunda cu Persiu in intuneric; un nou luciu o ashtepta sub puternica peana a lui Juvenal. ODOBESCU S. I 49. ♦ Lustru. Luciul parchetului. ◊ A da luciu v. da. 2. Suprafatza stralucitoare a anumitor lucruri care rasfring razele de lumina. Chipul shagalnic In luciul oglinzii tzil catzi. FRUNZA Z. 9. Co lacoma dorintza privi pe luciul negru al apei. BART E. 184. SHi daca norii deshi se duc De iesen luciu luna E k aminte sami aduc De tinentotdeauna. EMINESCU O. I 193. ◊ Fig. Pe luciul politic Macari luneca. NEGRUZZI S. II 246.

LÚCIU² ~ri n. Suprafatza stralucitoare a unor obiecte; suprafatza foarte neteda; lustru. ~l apei. ◊ A da ~ parchetului a face sa straluceasca parchetul. /v. a luci

luciu a. 1. lucios: fier luciu; fig. saracie lucie; 2. neted: apa lucie. [Abstras din luci]. ║ n. 1. stralucire: luciul otzelului; fig. luciul de pe fruntei cu spada mea voiu shterge AL.; 2. lumina: iese’n luciu luna EM.; 3. suprafatza neteda a marii sau a campiei.

lúciŭ íe adj. (d. lucesc). Neted shi lucitor: placa gheatza lucie. Fig. Saracie lucie saracie absoluta. S. n. pl. urĭ. Aspect lucitor: luciŭ metalic. Luciu mariĭ al apeĭ stralucirea mariĭ a apeĭ absolut linishtite.

lúciu² [ciu pron. cĭu] s. n. art. lúciul; pl. lúciuri

lúciu s. n. [ciu pron. ciu] art. lúciul; pl. lúciuri

luciu

LÚCIU s. lustru stralucire (inv.) perdaf. (~ unei suprafetze.)

LUCIU s. lustru stralucire (inv.) perdaf. (~ unei suprafetze.)