opțiuni
  • info

20 de definiții pentru horcăi

din care

Explicative DEX

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. 2. (Reg.) A sforăi. [Var.: horcăní vb. IV] – Horc + suf. -ăi.

horcăi vi [At: PANN, E. II, 49/2 / V: ~coi, ~coni, (rar) horăcăi, ~ăni / Pzi: hor~, (rar) ~esc / E: horc + -ăi] 1 (D. oameni) A avea respirația grea a celui aflat în agonie Si: a hârcâi (3), a horăi (1), a horcoti (1), a horogi (1), a hrocoti (1), a hropoti (1). 2 (Reg) A sforăi. 3 (Reg; d. intestine; îf horcoî) A chiorăi (1).

HORCĂÍ, hórcăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre muribunzi) A hîrîi în timpul respirației; a hîrcîi. Răniții gemeau, strigau. Unul, întors pe o parte, horcăia, cu capul pe marginea căruței. CAMILAR, N. I 42. Horcăia și din cînd în cînd izbucnea într-un muget de vită înjunghiată. BART, E. 255. [Calul] se rostogoli pe o parte, horcăi de cîteva ori și rămase întins, zbătîndu-se încet. GÎRLEANU, L. 36. ◊ Fig. Motoarele horcăiau, claxoanele răsunau. CAMILAR, N. II 452. Ca un moșneag în agonie, motorul horcăie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 22. ♦ Tranz. (Rar, complementul indică strigătul) A spune, a striga (ceva) cu respirația întretăiată de horcăieli. Ostașul, scăpat, din strînsoare, a horcăit o încercare de strigăt. POPA, V. 77. 2. A sforăi, a horăi. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. ISPIRESCU, L. 370. Polițaiul horcăie cu capul pe masă. CARAGIALE, M. 281. – Variantă: horcăní (DELAVRANCEA, S. 245) vb. IV.

A HORCĂÍ hórcăi intranz. 1) (despre muribunzi) A scoate sunete aspre, caracteristice, cauzate de mari dificultăți în respirație. 2) rar A produce sunete caracteristice în timpul somnului; a sforăi. /Onomat.

horcăì v. 1. a răsufla greu și cu un sgomot particular (se zice mai ales de muribunzi); 2. a sforăi tare. [Onomatopee].

hórcăĭ și hî́rcîĭ v. intr. (vsl. *hŭrhati și hrakati, bg. hŭrkam, sîrb. hrkati, rkati, rut. harkotiti, rus. hórkatĭ și hrákatĭ, cam a. î., krĭúkatĭ, a grohăi, fýrkatĭ, a sforăi; ung. korkanni, horkantani, horkolni, a horăi, a horcăi, horkintani, a-țĭ da sufletu, hörögni, höregni, a horcăi. V. cîrceag, harhat, hraconit și rîcîĭ). Răsuflu greŭ (ca omu gîtuit orĭ aproape de moarte). – Și horcănesc, horconesc, horogesc (după ung.) și horcotesc (după rut.).

HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi.

HORCĂNÍ vb. IV v. horcăi.

orcăi1[1] v vz horcăi

  1. Variantă neconsemnată de definiția principală — LauraGellner

orcăni[1] v vz horcăi

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

HORCĂNÍ vb. IV V. horcăi.

Ortografice DOOM

horcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăiá; conj. prez. 3 să hórcăie

horcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hórcăie, imperf. 3 sg. horcăía

horcăi (ind. prez. 1 sg. horcăi, 3 sg. și pl. horcăie)

horcăesc.

Relaționale

HORCĂÍ vb. a hârcâi, a hârâi.

HORCĂÍ vb. v. sforăi.

HORCĂI vb. a hîrcîi, a hîrîi.

horcăi vb. v. SFORĂI.

HORCĂNÍ vb. v. sforăi.

horcăni vb. v. SFORĂI.

Intrare: horcăi
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • horcăi
  • horcăire
  • horcăit
  • horcăitu‑
  • horcăind
  • horcăindu‑
 singular plural
  • horcăie
  • horcăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • horcăi
 (să)
  • horcăi
  • horcăiam
  • horcăii
  • horcăisem
a II-a (tu)
  • horcăi
 (să)
  • horcăi
  • horcăiai
  • horcăiși
  • horcăiseși
a III-a (el, ea)
  • horcăie
 (să)
  • horcăie
  • horcăia
  • horcăi
  • horcăise
plural I (noi)
  • horcăim
 (să)
  • horcăim
  • horcăiam
  • horcăirăm
  • horcăiserăm
  • horcăisem
a II-a (voi)
  • horcăiți
 (să)
  • horcăiți
  • horcăiați
  • horcăirăți
  • horcăiserăți
  • horcăiseți
a III-a (ei, ele)
  • horcăie
 (să)
  • horcăie
  • horcăiau
  • horcăiră
  • horcăiseră
verb (V334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • horcăni
  • horcănire
  • horcănit
  • horcănitu‑
  • horcănind
  • horcănindu‑
 singular plural
  • horcăne
  • horcăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • horcăn
 (să)
  • horcăn
  • horcăneam
  • horcănii
  • horcănisem
a II-a (tu)
  • horcăni
 (să)
  • horcăni
  • horcăneai
  • horcăniși
  • horcăniseși
a III-a (el, ea)
  • horcăne
 (să)
  • horcăne
  • horcănea
  • horcăni
  • horcănise
plural I (noi)
  • horcănim
 (să)
  • horcănim
  • horcăneam
  • horcănirăm
  • horcăniserăm
  • horcănisem
a II-a (voi)
  • horcăniți
 (să)
  • horcăniți
  • horcăneați
  • horcănirăți
  • horcăniserăți
  • horcăniseți
a III-a (ei, ele)
  • horcăne
 (să)
  • horcăne
  • horcăneau
  • horcăniră
  • horcăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

horcăi, horcăiverb

  • 1. (Despre muribunzi) A respira greu și cu zgomot. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: hârcâi hârâi
    • format_quote Răniții gemeau, strigau. Unul, întors pe o parte, horcăia, cu capul pe marginea căruței. CAMILAR, N. I 42. DLRLC
    • format_quote Horcăia și din cînd în cînd izbucnea într-un muget de vită înjunghiată. BART, E. 255. DLRLC
    • format_quote [Calul] se rostogoli pe o parte, horcăi de cîteva ori și rămase întins, zbătîndu-se încet. GÎRLEANU, L. 36. DLRLC
    • format_quote figurat Motoarele horcăiau, claxoanele răsunau. CAMILAR, N. II 452. DLRLC
    • format_quote figurat Ca un moșneag în agonie, motorul horcăie. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 22. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv rar A spune, a striga (ceva) cu respirația întretăiată de horcăieli. DLRLC
      • format_quote Ostașul, scăpat din strînsoare, a horcăit o încercare de strigăt. POPA, V. 77. DLRLC
  • 2. regional Horăi, sforăi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: horăi sforăi
    • format_quote Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. DLRLC
    • format_quote Fiul împăratului horcăia de socoteai că o să deștepte și pe morți. ISPIRESCU, L. 370. DLRLC
    • format_quote Polițaiul horcăie cu capul pe masă. CARAGIALE, M. 281. DLRLC
etimologie:
  • Horc + sufix -ăi. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „horcăi”

Visit YouGlish.com