greșeală sf [At: MINEIUL (1776), 35^v/2 / V: (iuz) ~șală, (reg) ~șa, grișea^[1] / Pl: ~șeli / E: greși + -eală] 1 (Înv) Păcat. 2 Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere). 3 (Ccr) Ceea ce rezultă în urma unei greșeli (2). 4 (Îlav) Fără ~ Perfect. 5 (Îlav) Din ~ Fără intenție. 6 (Înv) Defect (corporal). corectată

GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. 1. (Adesea în construcție cu verbul «a face») Abatere de la adevăr, de la normă, de la un principiu, de la ceea ce e drept sau bine (v. eroare); (concretizat) lucru făcut rău, cum nu trebuie (din nepricepere sau din neatenție). Greșeli de tipar. Greșeli de calcul. Greșeli de ortografie. ▭ Făcea mereu greșeli în construcția frazelor și era foarte nenorocit. SLAVICI, O. I 105. În toată sîmbăta să se procitească băieții și fetele, adecă să asculte dascălul pe fiecare de tot ce a învățat peste săptămînă, și cîte greșeli va face să i le însemne cu cărbune pe ceva. CREANGĂ, A. 3. Acel ce recunoaște că a făcut greșeli Arată că e astăzi mai înțelept ca ieri. BOLINTINEANU, O. 158. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect, ireproșabil, fără defect. Multe buburuze sînt pe boltă. Toate numai aur, și argint... Toate strălucesc fără greșeală. BENIUC, V. 66. 2. Faptă, de obicei neintenționată, care atrage după sine o neplăcere, un rău pentru cel ce a făcut-o sau pentru altcineva. Nu-mi puteam închipui că ai să pați și să suferi atîtea după urma unei glume; dar fiindcă eu am făcut greșeala, tot eu trebuie s-o îndreptez. CARAGIALE, O. III 83. Vină, zău, și-mi iartă Greșeala mea toată, Cît este de mare Și grea de iertare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 503. ◊ Loc. adv. Din greșeală = (în opoziție cu dinadins sau înadins) din nebăgare de seamă, fără voie, involuntar. Sar o dată voinicește de pe-un mal nalt în știoalnă, din greșeală, drept cu fața-n jos. CREANGĂ, A. 61. – Pl.și: (învechit) greșale (NEGRUZZl, S. I 9), greșele (ȘEZ. IX 151); gen. sg. și: (învechit) greșalei (NEGRUZZI, S. I 143).

GREȘEÁLĂ ~éli f. Încălcare conștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; eroare. ~eli în vorbire. ~ de tipar. ◊ Din ~ din neatenție; din întâmplare. [G.-D. greșelii] /a greși + suf. ~eală

greșeálă f., pl. elĭ (d. greșesc). Acțiunea de a greși. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ, eroare: carte plină de greșelĭ. Vechĭ. Păcat, defect. Răŭ făcut altuĭa. Din greșeală (în opoz. cu într’adins), fără să vreĭ: a răsturna un pahar din greșeală. Fără greșeală, ireproșabil, infalibil. – Ob. -șálă (pl. tot elĭ) chear în vest.

greșa sf vz greșeală

greșală sf vz greșeală

grișea sf vz greșeală

greșală f. 1. fapta de a greși: a face o greșală; 2. abatere dela o regulă: greșală de gramatică, de calcul.

greșeálă s. f., g.-d. art. greșélii; pl. greșéli

greșeálă s. f., g.-d. art. greșélii; pl. greșéli

greșeală, pl. greșeli

greșeală, -șeli.

GREȘEÁLĂ s. 1. v. vină. 2. v. păcat. 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

GREȘEÁLĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

GREȘEALĂ s. 1. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, păcat, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (A comis o ~ de mică importanță.) 2. ispită, păcat. (A căzut în ~.) 3. eroare, incorectitudine, inexactitate. (O ~ de calcul.)

greșeală s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

Greșeală ≠ corectitudine

IN VITIUM DUCIT CULPAE FUGA (lat.) fuga de greșeală duce la viciu – Horațiu, „Ars poetica”, 31. Teama de a nu greși duce la erori mari.

INITIUM EST SALUTIS NOTITIA PECATI (lat.) recunoașterea greșelii este începutul salvării – Seneca, „Epistulae”, 28.

INVITAT CULPAM QUI DELICTUM PRAETERIT (lat.) cine trece cu vederea o greșeală îndeamnă la o fărădelege – Publilius Syrus, „Sententiae”, 269.