ginere sm [At: TETRAEV. (1574) 244 / V: jun~^[1] / Pl: ~ri / E: lat gener, -erum] 1 Soț. 2 (Trs; Mun) Mire. 3 (Ban) Cumnat.

GÍNERE, gineri, s. m. 1. Soțul fiicei în raport cu părinții ei. O să-l bage ginere-n casă Ivănuș, că n-are decît o fată. STANCU, D. 80. Amîndoi ginerii împăratului se sculară cu oaste și veniră în ajutorul socrului lor. ISPIRESCU, L. 154. Mulți trăgeau nădejde să-l ieie de ginere, dar flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una, cu două. CREANGĂ, O. A. 186. 2. (Popular) Mire. Am găsit să vă căsătoresc pe amîndouă; aștept acum curînd să sosească ginerii voștri. ODOBESCU, S. I 131. Nu mai vreu să văd pe nime; nu vreu să mă mai mărit, nici să caut gineri. ALECSANDRI, T. I 51. Care este mirele, Mirele, ginerele, Sară el teancurile Să-și ia postavurile. id. P. P. 176.

GÍNERE ~i m. Soț al fiicei considerat în raport cu părinții acesteia. /<lat. gener, ~eris

GINERE s. m. (ȚR) Mire. Fu logodită după un ginere aseamenea ei. M 1698, 65^r; cf. M 1780, iul., 114^v. Etimologie: lat. gener. Cf. j u n e, m ir e.

ginere m. 1. bărbatul fiicei, în raport cu părinții ei; 2. Munt. și Tr. mire: aștept să sosească ginerii noștri din Țarigrad OD. [Lat. GENEREM].

gínere m. (lat. gener, it. género, pv. genere, fr. gendre, sp. yerno, pg. genro). Bărbatu fiĭceĭ în raport cu părințiĭ eĭ. Vest. Mire. Gătit ca un ginere, spilcuit, îmbrăcat foarte îngrijit. După moarte, și cal de ginere, după ploaĭe, chepeneag (se zice cînd un folos vine prea tîrziŭ).

giunere^[1] sm vz ginere

junere² sm vz ginere

gínere s. m., art. gínerele; pl. gíneri

gínere s. m., art. gínerele; pl. gíneri

ginere, art. ginerele

GÍNERE s. v. mire.

GINERE s. mire, (înv. și pop.) pețitor, (înv. și reg.) mărit, (reg.) june, mireaz, mireț, tînăr. (Ce ~ tînăr!)

gínere (gíneri), s. m. – 1. Soțul unei femei, în raport cu părinții acesteia. – 2. Mire. – Mr. dzinere, megl. ziniri, istr. žiner. Lat. gĕner (Pușcariu 720; Candrea-Dens., 745; REW 3730; DAR), cf. it. genero, prov. genere, fr. gendre, sp. yerno, port. genro. Cuvînt comun în toate regiunile (ALR, II, 259). Nu are sensul de „bărbat căsătorit” pe care Sandfeld 37 îl presupune, deducîndu-l din ngr. γαμβρός; indică numai persoana căsătorită, din punctul de vedere al înrudirii sale spirituale cu socrii, sau în cursul ceremoniei de nuntă. – Der. gineri, vb. (a face pe cineva să-i fie ginere, a-și da fata după cineva); ginerie, s. f. (gradul de rudenie al ginerelui cu socrii).